Istoricul Integrării Monetare Europene

De-a lungul timpului, Europa a fost marcata de doua curente geo-politice opuse: unul de confruntare si celalalt de unire. Manifestarea primului curent a avut efecte dintre cele mai nefaste pentru viata economica si sociala a statelor, în timp ce, cel de-al doilea curent si-a facut simtita prezenta în special dupa perioade de razboaie, când accentul se punea pe refacere si relansare. Acest proces de integrare economica si monetara a necesitat parcurgerea multor ani, timp în care s-au prezentat diferite propuneri si proiecte de uniune europeana. Printre primele repere istorice în favoarea ideii de uniune europeana pot fi mentionate urmatoarele:

- 1814: contele francez Claude Saint Simon avea în vedere o constructie europeana pe baza aliantei dintre Franta si Anglia, el fiind si cel caruia i se atribuie notiunile de „Comunitate Europeana” si de „Parlament European”.

- 1848: scriitorul francez Victor Hugo vorbea la Congresul de pace de la Paris despre conceptul de „Statele Unite ale Europei” .

1.1. Uniunea Monetara Latina

O uniune monetara în adevaratul sens al cuvântului a fost aceea realizata în 1865 între Franta, Belgia, Elvetia si Italia, la initiativa lui Napoleon al III-lea. Conventia de la Paris viza armonizarea sistemelor monetare nationale ale celor patru tari dupa modelul francez, în vederea atenuarii disfunctionalitatilor determinate de existenta bimetalismului aur-argint. Aceste disfunctionalitati au fost accentuate de variatiile înregistrate în secolul al XIX-lea în productia de aur si mai apoi de argint, ce au determinat aparitia unei prime la schimbul dintr-un metal pretios într-altul pe piata fata de raportul legal ramas neschimbat.

Obiectivul principal al Uniunii Monetare Latine îl constituia o stare de uniformizare a greutatii, titlului si cursului pieselor monetizate de aur si argint, astfel încât sa poata fi posibila circulatia libera a monedelor dintr-o tara membra în tarile partenere. UML a fost o uniune monetara a unor state suverane, fara sa fie pusa în discutie ideea unei monede unice, având drept rezultat circula, având drept rezultat circulatia libera la cursul legal a monedelor unui stat pe teritoriul celuilalt.

Printre criticile adresate UML pot fi mentionate:

- circulatia în paralel, în aceeasi zona monetara a mai multor monede cu putere liberatorie deplina a fost o sursa de instabilitate, generând exporturi nete de metal pretios dintr-o tara într-alta.

- lipsa vointei politice, inexistenta unui cadru institutional supranational comun, strict necesar si a unei strategii monetare comune au determinat imposibilitatea adaptarii masei monetare în circulatie dintr-o tara, în conditiile obligatiei de a accepta pe teritoriul propriu moneda emisa în tarile partenere (riscul substituibilitatii monedei). În conditiile unei emisiuni monetare descentralizate, au existat temeri ca unele tari ar putea „parazita” din punct de vedere monetar ceilalti parteneri. Emisiunea monetara, împreuna cu ignorarea unor reguli asumate are ca rezultat crearea de tensiuni inflationiste în întreg sistemul.

În ceea ce priveste asemanarile Uniunii Monetare Latine cu Uniunea Economica si Monetara, ar fi de notat:

- participarea unor tari cu limbi si culturi diferite, eterogene din punct de vedere economic.

- monedele emise de fiecare stat menbru al UML aveau aceeasi dimensiune si greutate, având toate caracteristicile identice, dar purtând însemne nationale. La fel, monedele Euro de astazi au o fata nationala.

- cursurile de schimb între monedele participante erau fixe. Raportul în cadrul UML era de 1:1, adica 1RFR = 1BEF = 1CHF = 1ITL = 1GRD. În cazul monedelor din cadrul Euro între 1 ianuarie 1999 si 31 decembrie 2001, exista un raport definit, irevocabil, nu însa de 1:1.

1.2. Uniunea Monetara Austro-Ungara

Istoricul zonei monetare germane este legat de uniunea vamala Zollvereign si de contextul aparitiei ei. Astfel, dupa Congresul de la Viena din 1814 - 1815, teritoriul german era împartit în 35 de principate si 4 orase libere, fiecare cu propriul sistem monetar si vamal. Dincolo de greutatile si denumirile diferite ale monedelor, pe teritoriul german orientarile erau împartite catre doua etaloane straine:

- thalerul – folosit ca referinta pentru statele din nord, inclusiv Prusia;

- guldenul – folosit ca referinta pentru statele din sud, inclusiv Austria.

Uniunea vamala Zollvereign din 1834 si acordul de la Dresda din 1838 simplifica circulatia monetara, fiecare stat membru putând alege dintre cele doua unitati monetare, ambele bazate pe etalonul argint. Este introdusa si o moneda comuna, vereinsmünze, cu valoarea de 2 thaleri, moneda ce se va bucura de un curs legal pe întreg teritoriul german.