Metode de Dimensionare și Finanțare a Deficitului Bugetar

Introducere

Fixarea unui sold bugetar „revelator" al bugetului de stat, ca principal plan financiar al ţării, este extrem de importantă şi indispensabilă pentru formarea unei judecăţi ample şi coerente asupra calităţii gestiunii acelui plan şi asupra tendinţei de viitor a politicii economico-financiare a guvernanţilor din perioada la care se referă analiza.

Problema alegerii unui raport optim între volumul veniturilor bugetare şi cel al cheltuielilor publice (şi, implicit, a diferenţei între cei doi importanţi indicatori) a preocupat de-a

lungul vremii mulţi specialişti în domeniu, teoreticieni sau guverne. Astfel, teoreticienii clasici şi

chiar postkeynesieni au în vedere judecarea impactului financiar al bugetului asupra economiei, în funcţie de realizarea echilibrului acestuia, respectiv venituri mai mari decât cheltuielile sau, în

cel mai rău caz, egale cu acestea.

Mulţi teoreticieni şi specialişti în domeniu sunt de părere că numai un buget echilibrat (sau practic în echilibru) garantează o bună gestiune a principalelor resurse publice ale naţiunii. După criza economică din 1929-1930 majoritatea ţărilor cu o economie concurenţială de piaţă au început să-şi construiască bugetele naţionale cu deficit. În nenumărate situaţii, pentru a trece mai uşor examenul parlamentar în demersul lor pentru aprobarea bugetelor, guvernele camuflează cuantumul real al deficitului prin practici de genul debugetizării sau al artificiilor contabile, prin conturile speciale de Trezorerie publică etc, care permit finanţarea unor acţiuni şi cheltuieli mai puţin publice şi determină în final goluri temporare de casă. Din această cauză, trebuie menţionată importanţa deosebită pe care o au instituirea şi aplicarea unor reguli riguroase, care să fie respectate în construcţia bugetelor publice, în special a bugetului de stat. Bugetele trebuie să reflecte posibilităţile reale şi corecte ale economiei acelei ţări, în ceea ce priveşte volumul cheltuielilor publice care pot fi finanţate la un moment dat.

Nevoia de resurse publice suplimentare, în afara celor curente (ordinare), este determinată de trei cauze majore, şi anume:

- întocmirea bugetelor naţionale cu deficite;

- neconcordanţa între termenele de încasare a resurselor curente ordinare, mai ales a celor din impozite şi taxe, şi necesitatea de a efectua plăţi în conformitate cu prevederile bugetului aprobat;

- construirea unor bugete nerealiste, care nu sunt axate pe realităţile concrete ale economiei.

Necesitatea de resurse suplimentare, pe care Trezoreria publică trebuie să le procure în anumite perioade ale exerciţiului, este determinată de nevoia de a efectua plăţi potrivit programului bugetar şi de insuficienţa fluxului de resurse din veniturile curente în acea perioadă, datorită următoarelor cauze:

- fluctuaţia cheltuielilor bugetare pe trimestre, în cursul anului (stat, locale, asigurări sociale de stat) faţă de nivelul stabilit iniţial;

- ritmul necorespunzător al încasărilor bugetare, determinat de o serie de cauze, mai ales economice (recesiune etc);

- fluctuaţia nefavorabilă a soldului net al conturilor speciale ale corespondenţilor trezoreriei.

Execuţia cheltuielilor bugetare prezintă în fiecare an o structură proprie, determinată fie de deciziile deliberate ale politicii economice, de conjuncturile economiei mondiale, fie pur şi simplu de graba, sau încetineala organelor administraţiei centrale sau locale de a efectua anumite cheltuieli.

Totuşi, de-a lungul anilor, s-au impus anumite reguli, respectiv:

- fenomene de întârzieri cu perioade de recuperări ulterioare, precum şi o tendinţă de creştere a cheltuielilor în lunile de vacanţă şi spre sfârşitul exerciţiului, când serviciile publice caută să consume maximul de credite bugetare şi tot în această perioadă realizându-se şi un număr foarte mare de operaţiuni de regularizare;

- cheltuielile curente, de tipul celor cu materiale, cu salarii, transferuri etc. sunt mai regulate decât cele care vizează cheltuielile de capital.

Ritmul necorespunzător de intrare a resurselor în gestiunea trezoreriei publice este cauzat de:

- termenele de încasare lunară sau trimestrială a resurselor, care nu coincid decât întâmplător cu cele de efectuare a plăţilor.

- termenele de plată a impozitelor, care nu sunt respectate de un număr mare de contribuabili, fie din cauza dificultăţilor economico-financiare pe care le au, fie din cea a proastei educaţii civice.