Extras din referat
1.1. Necesitatea existentei şi folosirii finanţelor
Cuvântul “finanţe” vine de la latinescul “finare” care, într-un sens general, înseamnă a termina, a încheia şi, într-un sens restrâns, a aranja o afacere, a termina un diferend prin mijlocirea banului, o acţiune judecătorească sau o hotărâre a justiţiei în legătură cu plata unei sume de bani.
Din acest cuvânt s-a format “financia” şi, mai târziu,“financia pecuniaria”, care înseamnă, la modul general, a încheia o tranzacţie patrimonială, prin plata unei sume de bani.
Se presupune că aceste expresii derivă de la cuvântul “finis” utilizat adesea în sensul de “termen de plată”.
În antichitate, romanii foloseau cuvântul “fiscus” pentru coşul în care se depuneau dările încasate.
În secolul al XV-lea, cuvântul de finanţe, a fost utilizat pentru prima dată, în Franţa, în legătură cu gospodăria publică. În această perioadă, în Franţa se foloseau expresiile “hommes de finances” şi “financiers” pentru denumirea arendaşilor de impozite şi a persoanelor care încasau impozitele regelui.
Tot în Franţa, în secolul al XVI-lea, se folosea noţiunea de “finance” care avea înţelesul unei sume de bani, iar “les finances” însemna gospodăria publică, patrimoniul statului.
În secolele al XV-lea - al XVII-lea, în limba germană, se foloseau expresiile “finanz” care însemna o plată în bani şi “finanzen” care avea înţelesul de cămătari, încasatori de bani.
În ţara noastră, încă din secolul al XlX-lea s-a folosit noţiunea de fisc care avea înţeles de organ financiar ce încasa impozitele, taxele, amenzile etc.
Cu timpul, prin finanţe, în sens larg, se înţelegeau veniturile şi cheltuielile bugetare, creditul, operaţiile bancare şi de bursă, relaţiile cambiale, obligaţii şi creanţe băneşti etc.
Instituirea primelor elemente de finanţe şi, mai ales, a finanţelor din zilele noastre constituie rezultatul unui proces istoric complex şi îndelungat.
Finanţele au apărut pe o anumită treaptă de dezvoltare a societăţii omeneşti, au evoluat de la o orânduire social-economică la alta, conţinutul economic, funcţiile şi rolul lor fiind determinate de modul de producţie respectiv.
Finanţele au apărut atunci când, ca urmare a accentuării diviziunii sociale a muncii, care a condus la creşterea productivităţii muncii, la creşterea producţiei, a dezvoltării până la un anumit nivel a relaţiilor marfă-bani, a economiei de schimb, a apărut proprietatea privată iar societatea s-a scindat în clase sociale antagoniste. În aceste condiţii, a apărut necesitatea creării unor instituţii care să apere proprietatea privată şi să protejeze interesele celor avuţi.
Finanţele au apărut în perioada destrămării comunei primitive, concomitent cu naşterea societăţii sclavagiste şi s-au dezvoltat în societatea capitalistă.
Formele concrete de manifestare a finanţelor s-au deosebit de la o orânduire social-economică la alta şi chiar de la un stat la altul.
Necesitatea finanţelor este determinată de existenţa statului care are de îndeplinit sarcini, funcţii şi atribuţii importante în ce priveşte organizarea şi conducerea activităţii economico-sociale naţionale, dezvoltarea forţelor de producţie, a învăţământului, culturii, ocrotirea sănătăţii, înfăptuirea asigurărilor şi a asistenţei sociale, apărarea independenţei şi suveranităţii ţării, adică pentru satisfacerea cerinţelor generale ale societăţii.
Preview document
Conținut arhivă zip
- Necesitatea, Continutul Economic si Functiile Finantelor.doc