Noțiunea de Finanțe Publice

Noţiunea de finanţe publice

Nevoile şi interesele publice se realizează de către stat, în principal (şi uneori exclusiv) prin bani. Într-adevăr, cheltuielile pe care le are de efectuat statul nu se pot efectua decât în bani. Fără bani nu există nici finanţe publice.

Această caracteristică explică şi preocuparea pentru etimologia cuvântului finanţe. După câte se pare, noţiunea de finanţe provine de la cuvintele latineşti fiare sau finis, care se traduc prin a termina, a încheia un diferend, o acţiune judiciară în legatură cu plata unei sume de bani. De la aceste cuvinte s-a format financia sau financia pecuniaria, adică plata în bani. Se crede că din aceste cuvinte latineşti s-a născut noţiunea finance folosită în Franţa în secolele XV-XVI, care avea mai multe înţelesuri şi anume: sume de bani, resurse băneşti, venit al statului, iar les finances echivala cu gospodaria publică, patrimoniul statului.

Finanţele publice reprezintă forma băneasca a relaţiilor economice, în procesul repartiţiei produsului social şi venitului naţional în cadrul îndeplinirii funcţiilor statului. Conţinutul social, economic şi în special juridic al relaţiilor financiare, funcţiile şi importanţa lor sunt câteva din problemele fundamentale ale ştiinţei dreptului financiar.

Noţiunea clasică de finanţe publice

Această concepţie este legată de liberalismul politic, fiind specifică perioadei de dezvoltare economico-socială de la sfârşitul secolului al XIX-lea. Conform acestei concepţii, statul liberal este preocupat mai puţin de activităţile private, limitându-şi intervenţia la funcţiile sale tradiţionale, şi anume: apărarea naţională, diplomaţie, ordine publică şi justiţie.

Au existat două motive pentru care statul nu a intervenit în activitatea agenţilor economici. În primul rând, activitatea economică se afla încă sub influenţa muncii manuale, industria era predominant manufacturieră, schimbul de mărfuri fiind restrâns ca valoare. În al doilea rând, intervenţia statului în activitatea economică necesita resurse financiare, neputându-se limita această intervenţie numai la planificări, dispoziţii date agenţilor economici, etc.

Viaţa economică se desfăşura în conformitate cu principiul laisser faire, laisser passer. Cheltuielile publice trebuiau reduse la minim. Concepţia guvernului ieftin îşi găseşte suportul în teza potrivit căreia progresul social-economic reclama utilizarea venitului naţional pentru dezvoltarea industriei şi comerţului, în loc să fie irosit pentru activităţi neproductive. Rolul finanţelor publice constă în asigurarea resurselor necesare funcţionării instituţiilor publice.

În perioada de după primul razboi mondial, locul statului neintervenţionist a fost luat de statul intervenţionist. Finanţele publice devin un mijloc de intervenţie în activitatea social-economică, de exercitare a unei influenţe pozitive pentru organizarea întregii activităţi.

Maurice Duverger, referindu-se la statul modern din secolul nostru, scrie că acesta nu se mărgineşte la sarcinile militare şi tradiţionale. El intervine în viaţa socială pentru a stimula producţia în perioada de criză, pentru a împiedica creşterea preţurilor şi a menţine puterea de cumpărare a monedei în perioada inflaţiei, pentru a asigura o cât mai bună utilizare a bogăţiilor ţării şi repartizare a venitului naţional.

Pierre Lalumiere subliniază creşterea rolului intervenţionist al statului în economie după criza mondială din anii 1929-1933. Pentru îndeplinirea acestui rol au fost folosite pe o scară tot mai largă cheltuielile publice, impozitele şi alte instrumente financiare. Finanţele publice sunt definite ca ştiinţa care studiază activitatea statului, în calitatea sa de utilizator al unor tehnici speciale, aşa-numite financiare: cheltuieli, taxe, impozite, împrumuturi, bugete, procedee monetare etc.

Potrivit unei alte opinii, în secolul XX şi mai ales după marea criză din anii 1929-1933, locul statului jandarm a fost luat de statul- providenţă. Intervenţia statului este determinată în ultimă instanţă de menţinerea echilibrului economic, de rentabilizarea unor întreprinderi sau ramuri economice considerate strategice, de rezolvarea contradicţiilor interne ale societăţii: inflaţie, şomaj, etc., şi conduce cum era firesc la apariţia unor întreprinderi publice şi societăţi comerciale cu capital mixt, la acordarea de subvenţii unor întreprinderi private, etc.