Noțiuni generale despre impozite

1 Aparitia si evolutia impozitelor

Problema veniturilor statului şi a repartizării lor în cadrul societăţii este una din problemele importante şi contradictorii ale teoriei economice încă din cele mai vechi timpuri.

După cum ştim, capacitatea statului de a-şi realiza funcţia socială, economică, funcţia de respectare a ordinii de drept, funcţia ecologică şi alte aspecte ale vieţii statale depinde în mare măsură de mărimea veniturilor de care dispune şi care formează bugetul de stat.

Eficacitatea fiecărui guvernămînt depinde de voinţa poporului guvernat de a se dezice ( sau a ceda) o parte din controlul asupra persoanelor sau proprietăţii lor în schimbul protecţiei sau altor servicii din partea statului.

Impozitarea este una din formele unui asemenea schimb, deoarece impozitele percepute sunt utilizate pentru finanţarea unor activităţi de utilitate publică, activităţi ce nu pot fi efectuate prin eforturile persoanelor private aparte sau a unui grup restrîns de persoane.

Impozitele sunt cunoscute din antichitate şi au aparut în cadrul primelor formaţiuni statale , fiind determinate de necesitatea intreţinerii naţionale a celor ce îndeplinesc atribuţii autoritare. Impozitele au fost concepute şi aplicate diferit în dependenţă de dezvoltarea social- economică şi de cheltuielile publice acceptate în fiecare stat.

În republicile antice erau considerate publice cheltuielile pentru întreţinerea organelor de conducere, forţelor armate, înarmarea corăbiilor de război, construirea drumurilor etc. În completarea resurselor domeniului public, în fiecare din aceste state au fost introduse diferite impozite care erau colectate de la proprietarii de terenuri şi cei care obţineu venituri. În ultima etapă a dezvoltarii societăţii incepind cu dezvoltarea comerţului manufacturilor, s-au majorat şi veniturile, ceea ce a oferit statului posibilitatea de a mări numarul de impozite. Mărirea numarului impozite a venit şi din motivul creşterii cheltuielelor publice, pentru întreţinerea organului de stat.

În Grecia Antică, şi mai apoi, în Imperiul roman, costul activităţilor publice a fost finanţat direct de către membrii bogaţi ai comunităţii. O dată cu creşterea puterii statului şi venituri permanente şe crescătoare. Acestea au fost obţinute prin plăţi (contribuţii) obligatorii care au condus la dezvoltarea unui sistem fiscal.

La rîndul său, Imperiul bizantin a dispus de un sistem de impozitare sofisticat. El a fost dezvoltat de un geniu, Ioan Cappadocianul (secolul al VI-lea d.H) trezorier imperial al lui Justinian. Impozitarea se bazează pe prosperitate, iar impozitele erau plătite per capita, după averea deţinută. Pe baza exemplelor la care ne-am oprit, îi putem da dreptate lui G. Ardant cînd spunea, că: Marile state ale Antichităţii nu au fost realmente puternice decît în măsura în care să permită retribuirea funcţionarilor şi soldaţilor, să hrănească şi să echipeze o armată fără să recurgă exclusiv la atribuirea de domenii şi la rechizite.

Există şi o teorie despre originile impozitului şi statului, care reflectă viziunea economiştilor. Ea se bazează pe ipoteza că primul a dat naştere celui de-al doilea atunci cînd dezvoltarea societăţii a permis realizarea unui surplus economic şi că acesta ar fi fost imediat şi în mod regulat acaparat de către un grup care se detaşează de restul comunităţii.

Potrivit acestei teorii, surplusul economic însuşit de grupuri de putere este identificat cu impozitul care ar fi constituit temelia fondării statului.

Însă dezbaterile asupra fundamentelor şi obiectivelor impozitului apare pentru prima data în economia politică, cînd A. Smith enumeră principiile de impozitare (maximele).

Pînă la începutul secolului XX şi, de asemenea, pînă la criza din anii 30 această dezbatere rămîne problema centrală a determinării asietei impozitului.

Funcţia sa primordiala era, în acel moment de a finanţa activităţile statului reduse la îndeplinirea sarcinilor regale şi, prin urmare obiectivul esenţial constă, deci, în a cauta mijlocul cel mai eficace de a acoperi cheltuielile angajate. După criza din anii 30 şi după a doilea Război Mondial sub influienţa ideilor keynisiste , intervenţia statului în economie creşte şi paralel rolul impozitului. Instrument privilegiat de finanţare a cheltuielilor publice el devine de asemenea un instrument de politică economic şi social destinat satisfacerii obiectivelor de stabilizare macroeconomică şi de redistribuire ale statului. Dar aceste funcţii sunt mult mai controversate.