Perspective și implicații ale aderării României la zona euro

Se vorbește de aderarea României la zona euro de ceva vreme, iar promisiunile făcute de autoritățile publice precum că, în curând, țara noastră va fi pregătită să întrunească criteriile de aderare, sunt amânate de la an la an. Deși aderarea României la zona euro este una inevitabilă, așa cum însuși guvernatorul BNR declară, dilema este mai degrabă una temporală: Când va avea loc aceasta aderare? Și mai ales, ne avantajează? Un subiect discutat aprig la momentul actual, dar îndrăznesc să spun, tratat superficial la nivel de mass media, promisiunile privind aderarea neavând o bază solidă, emisă prin prisma judecății unei relații costuri - beneficii, respectiv avantaje/riscuri implicate.

În primul rând, pentru ca orice țară membră a Uniunii Europene să adopte moneda euro, trebuie să întrunească criteriile de convergență de la Maastricht. Sunt situații - precum cea a Marii Britanii sau Danemarcei - în care țările, deși eligibile pentru trecerea la noua monedă, aleg să își mențină moneda națională, beneficiind astfel de o derogare permanentă, însă Comisia Europeană nu se arată dispusă să facă încă un asemenea "compromis" (cu siguranța nu pentru țara noastră). Criteriile vizează stabilitatea prețurilor, sustenabilitatea poziției fiscale, stabilitatea cursului de schimb și convergența ratelor dobânzii pe termen lung. Dacă în 2015 România se putea lăuda cu faptul că sunt respectate criteriile de convergență nominală și există șanse reale privind integrarea acesteia în zona euro, situația se menține fragilă prin încercarea de a păstra deficitul bugetar în limita de maxim 3%. La o primă vedere, lucrurile par în regulă în măsura în care, la finalul anului 2017 România avea un deficit bugetar de 2,88% din PIB. Analizând însă mai îndeaproape observăm că acest lucru a fost posibil în urma reducerilor cheltuielilor pentru investiții cu aproape 3 miliarde de lei, în condițiile în care cheltuielile de personal au crescut cu 22%, pe fondul creșterilor salariale acordate în a doua jumătate a lui 2016. Valentin Lazea, oficial BNR, afirma că, deși între 2010 - 2015 România a demonstrat că se poate încadra între aceste criterii, în momentul în care reformele impuse în acest scop se relaxează, "aceste criterii la fel de bine se și pot pierde" . Lucru care s-a și întâmplat și iată-l, susținând la finalul anului 2017 că, în măsura în care politicile promovate își vor continua traseul, România riscă să piardă și criteriile referitoare la inflație și dobânzi începând cu anul 2018, lucru care s-a și concretizat la inceput de an printr-o rata a inflatiei de 4,3%.

Un alt criteriu important, care nu este menționat în Tratatul de la Maastricht, dar este urmărit de Comisia Europeană îl constituie compatibilitatea legislativă. Sunt puse întrebări legate de independența băncii naționale, și, conform raportului Comisiei, legea de funcționare a BNR nu este în deplină compatibilitate cu Tratatul de funcționare a Uniunii.

Dacă privim dincolo de aceste reguli, de unde derivă această atitudine expectativă privind aderarea la zona euro? Un prim răspuns îl găsim în rândurile populației. Intrebați dacă sunt de părere că aderarea va produce externalități pozitive pentru țară, aproape 70% au răspuns afirmativ, comparativ cu anul 2013, când doar jumătate credeau acest lucru. Se observă așadar că popularitatea monedei unice pierde teren în fața monedei euro. Trebuie observat însă, că în contextul actual, aderarea la zona euro este îngreunată - raportându-ne la situația națională - de câteva elemente. În primul rând, angajarea la plata unor costuri (împrumuturi publice) este de natură să afecteze susținerea publică pentru zona euro. În al doilea rând, observăm că nu e nevoie de o analiză detaliată pentru a ajunge la concluzia că apartenența la zona euro nu mai implică automat reducerea costurilor de finanțare, dimpotrivă.