Piața Secundară a Acțiunilor și Obligațiunilor în România

iaţa de capital este structurată în două segmente diferite, dar interdependente: piaţa primară şi piaţa secundară. Pe piaţa financiară primară se derulează operaţiunile legate de emisiunea titlurilor financiare, prin intermediul sistemului bancar şi al organismelor financiare specializate. Prin emisiunea titlurilor financiare are loc plasarea veniturilor economisite prin intermediul pieţei financiare primare. Pe piaţa financiară secundară au loc tranzacţii cu titluri financiare şi operaţiuni speculative

Existenţa pieţei secundare garantează deţinătorilor că valorile mobiliare sunt negociabile, adică pot fi valorificate oricând, se pot vinde şi cumpăra, altfel ele neavând valoare într-o economie. Piaţa secundară este segmentul cel mai mobil al manifestării cererii şi ofertei de capital financiar, iar cursurile valorilor negociate reprezintă indicative barometrice ale stării economice ale unei ţări, ale unei regiuni şi chiar pe plan mondial.

Piaţa secundară de valori mobiliare în România are două componente: Bursa de Valori Bucureşti şi piaţa electronică Rasdaq. Tranzacţiile bursiere efectuate pe piaţa secundară nu sunt incluse în PIB, deoarece ele nu generează valoare adăugată, ci transferul de avere dintr-o proprietate privată în alta. Totuşi, marile averi personale, originare la bursă, contribuie prin impozite la sporirea avuţiei statului. Admiterea la cotă la Bursa de Valori Bucureşti presupune îndeplinirea cumulativă a următoarelor cerinţe:

a) firma emitentă să aibă cel puţin 3 ani vechime în domeniul de activitate respectiv;

b) în ultimii 2 ani să fi înregistrat profit net;

c) capitalul social al firmei emitente să fie echivalentul a minim 8 milioane euro;

d) minim 15% din acţiunile emise (reprezentând cel puţin 75.000 acţiuni) să se afle în posesia a cel puţin 1.800 acţionari (alţii decât angajaţii emitentului şi persoane implicate) şi fiecare să deţină acţiuni de cel puţin 100.000 lei. În cazul obligaţiunilor, minim 30% din obligaţiunile emise (reprezentând cel puţin 50.000 obligaţiuni) să fie în posesia a minim 1.000 investitori şi fiecare să deţină obligaţiuni de cel puţin 300.000 lei.

Prima Bursă de valori din România a început să funcţioneze în decembrie 1882 prin Înalt Decret Regal, având la bază Legea asupra burselor, mijlocitorilor de schimb şi mijlocitorilor de mărfuri. Bursa din Bucureşti era o bursă creată îndeosebi pentru tranzacţionarea titlurilor cu venit fix, creată şi orgaizată după modelul francez. La începutul secolului al XX-lea, cadrul legislativ care reglementa bursele a cunoscut o amplă dezvoltare. În anul 1904 intră în vigoare o nouă lege a burselor de comerţ ce a condus la o puternică dezvoltare a activităţii bursiere. În anul 1929 este adoptată legea asupra bursei, cunoscută ca „Legea Madgearu”, care a reprezentat unificarea legislativă a regimului burselor din România i, totodată, o abordare modernă a actului legislativ.

Pe fondul crizei din anii 1930, activitatea bursieră a înregistrat un continuu regres şi a încetat definitiv prin actul naţionalizării din 1948 care a făcut ca prin instaurarea proprietăţii de stat să dispară produsele specifice: acţiunile, obligaţiunile corporatiste, titlurile de stat autohtone şi externe.

Revoluţia din 1989 şi tranziţia la o economie de piaţă au creat cadrul necesar reclădirii pieţei de capital şi a instituţiilor acesteia, printre care şi cea a Bursei de Valori Bucureşti. Astfel, piaţa secundară a valorilor mobiliare din România a fost înfiinţată sub impactul Programului de privatizare în masă (PPM), reglementată de Legea 58/1991 prin privatizarea societăţilor comerciale (care prevedea la art. 73 că Guvernul trebuie să prezinte proiectul de lege privind organizarea şi funcţionarea bursei de valori) şi Legea 55/1995 pentru accelerarea procesului de privatizare.

Reînfiinţarea Bursei de Valori Bucureşti s-a realizat în două etape:

- inaugurarea la 23 iunie 1995;

- prima şedinţă de tranzacţionare la 20 noiembrie 1995.

Piaţa extrabursieră (over-the-counter) a fost înfiinţată prin crearea pieţei Rasdaq la 27 septembrie 1996. Piaţa extrabursieră s-a dezvoltat ca urmare a cerinţelor procesului de privatizare, companiile de mici dimensiuni, care nu îndeplineau criterii de admitere la cota Bursei de Valori Bucureşti fiind automat listate pe Rasdaq.

În prezent, Bursa de Valori Bucureşti reprezintă cea mai importantă instituţie a pieţei financiare autohtone, fiind, de altfel, după fuziunea prin absorbţie în 2007 cu Bursa Electronică Rasdaq, singura piaţă reglementată pentru tranzacţionarea valorilor mobiliare din România.

Legislaţia pieţei secundare este emisă de către Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare, în calitate de autoritate de reglementare şi supraveghere a pieţei de capital din România, şi este împărţită pe mai multe sub-sectoare, după cum urmează:

1. servicii de investiţii financiare - stabilesc condiţiile în care intermediarii se pot autoriza şi pot presta servicii de investiţii financiare;

2. organismele de plasament colectiv/depozitari/societăţile de administrare a investiţiilor - stabilesc condiţiile în care societăţile de administrare a investiţiilor (S.A.I.) şi societăţile de investiţii se pot autoriza precum şi modul în care o S.A.I. poate autoriza şi administra fonduri de investiţii. De asemenea, stabileşte condiţiile în care o instituţie de credit poate dobândi calitatea de depozitar precum şi operaţiunile pe care un depozitar le poate desfăşura.

3. operatori de piaţă/pieţe reglementate - stabilesc condiţiile în care operatorii de piaţă se pot autoriza şi de asemenea condiţiile în care aceştia pot autoriza, organiza şi administra pieţe reglementate/nereglementate;

4. casa de compensaţie/depozitarul central - stabileşte condiţiile în care o casă de compensaţie/depozitar central se poate autoriza şi de asemenea condiţiile în care aceste entităţi pot efectua activităţi de depozitare, compensare şi decontare a tranzacţiilor cu instrumente financiare;

5. fondul de compensare - stabileşte condiţiile în care fondul de compensare s-a înfiintat şi condiţiile în care aceasta instituţie garantează până la un anumit plafon investiţiile efectuate de către investitori în anumite situaţii;

6. emitenţii şi operatiunile cu valori mobiliare - stabilesc procedura prin care o societate comercială poate dobândii calitatea de emitent şi de asemenea condiţiile în care se pot desfăşura ofertele publice.