Politica de credit în România - Garantare și reglementare

Introducere

Politica economică a oricărui stat modern cuprinde mai multe politici, fiecare avînd un rol bine determinat în contribuirea la creşterea economică şi asigurarea bunăstării populaţiei. Alături de aceste politici, cum ar fi politica bugetară, comercială, a preţurilor, financiară şi valutară, o importanţă deosebită îi revine politicii monetare şi de credit, care prin intermediul instrumentelor şi pîrghiilor sale exercită o influenţă deosebită asupra cursului vieţii economice.

Între politica monetară şi de credit există o strînsă interdependenţă, una presupunînd-o şi completînd-o pe cealaltă. Din acest motiv, adesea în literatura de specialitate se utilizează doar termenul politică monetară, prin care se subînţelege şi politica de credit.

Tradiţional, politica monetară reprezintă un ansamblu de acţiuni exercitate de stat şi de Banca Centrală destinate controlului asupra ofertei de monedă şi utilizate ca un instrument de realizare a obiectivelor generale ale politicii economice (creşterea economică, ocuparea forţei de muncă, stabilitatea preţurilor, echilibrul extern). Politica monetară poate fi definită ca “ansamblu al măsurilor monetare luate de stat şi de Banca Centrală pentru realizarea echilibrului dintre masa banilor în circulaţie şi nevoile de bani ale economiei, sau pentru influenţarea într-un anumit sens a conjuncturii economice.

” Politica monetară mai poate fi definită şi ca un ansamblu de acţiuni exercitate de autoritatea monetară (Banca Centrală) asupra masei monetare şi asupra activelor financiare, în vederea orientării economiei pe termen scurt sau mediu. De fapt, ansamblul de reguli pe care Banca Centrală le impune celorlalte bănci şi instituţii financiare vizează atingerea unor obiective generale ale ţării, cum sunt: stabilitatea, restructurarea, expansiunea, deschiderea cu eficienţă a economiei naţionale spre exterior.

„Avînd însă în vedere parţialitatea suprapunerii între politica monetară şi controlul ofertei de monedă în abordarea modernă a instrumentului monetar, politica monetară poate fi definită funcţional ca regrupînd ansamblul acţiunilor care influenţează nivelul de activitate economică şi preţurile prin intermediul volumului şi costului monedei”.

Politica de credit poate fi definită ca “politica Băncii Centrale (în unele state şi a Guvernului) care, cu ajutorul unor instrumente specifice, urmăreşte să asigure prin intermediul creditului echilibrul general economic. Întrucît acest echilibru este fundamentat pe echivalenţa cererii şi ofertei de bunuri şi servicii, politica de credit este menită să influenţeze indirect fluxul cheltuielilor printr-o acţiune în trei trepte:

(1) asupra mijloacelor lichide ale băncilor;

(2) prin intermediul mijloacelor lichide bancare asupra capacităţii de credit a băncilor, deci asupra volumului creanţelor bancare;

(3) prin intermediul acordării de credite, deci prin influenţarea volumului creanţelor bancare asupra volumului plăţilor, implicit al cheltuielilor.”

Capitolul 1. Conținutul și funcțiile creditului

1.1. Conținutul și semnificația funcției de credit

Creditul reprezintă o categorie economică, ce exprimă relații de repartiție a unei părți din PIB sau din venitul național, prin care se mobilizează și se distribuie disponibilitățile din economie și se creează noi mijloace de plată, în scopul satisfacerii unor nevoi de capital și al realizării unor obiective ale politicii economice.

În esență, creditul reprezintă schimbul unei valori monetare actuale contra unei valori monetare viitoare.

Conținutul și semnificația acestui concept rezultă și din funcțiile care sunt atribuite creditului, și care în funcție de opiniile care s-au conturat, pot fi grupate astfel:

a) O primă grupă de opinii abordează funcțiile creditului în același mod ca funcțiile finanțelor, respectiv funcțiile de repartiție și control. Potrivit acestei idei, relațiile de credit fac parte din relațiile financiare în sens larg;

b) O a doua grupă de opinii consideră trei funcții caracteristice ale creditului: de repartiție, de control și de emisiune;

c) A treia grupă analizează funcțiile creditului ca funcție de mobilizare și funcție de redistribuire;

d) A patra grupă de opinii apreciază creditul prin aceea că este însoțit permanent de dobândă, atribuindu-se funcția de purtător de dobândă.

Dintre toate aceste opinii exprimate cu privire la funcțiile creditului, rețin atenția cele care atribuie creditului următoarele funcții:

- de repartiție;

- de control;

- de emisiune.

1.2. Elementele si Trăsăturile Creditului

Pentru evidențierea funcțiilor și caracteristicilor creditului, este necesară prezentarea elementelor incluse în relațiile de credit, astfel:

1)Participanții la raportul de credit, creditorul și debitorul sunt numiți în literatura de specialitate cu termenul ,, subiecte ale raportului de credit ”.Analiza participanților la raportul de credite evidențiază marea diversitate a acestora și dimensiunile ample ale creditarii. Putem distinge trei categorii de participanți:

a) Agenții economici, dețin o importantă poziție în rândul creditorilor, în cazul în care obțin rezultate finaciare pozitive, pentru care caută cele mai eficiente modalități de plasare pe piața monetară sai de capital. Disponibilitățile monetare degajate de întreprinderi se constituie în resurse de creditare a activităților unităților deficitare.Potențialul de economisire, implicit de creditare a întreprinderilor poate fi evidențiat prin analiza disponibilităților în depozite la termen și ale portofoliilor deținute ca participanții la capitalul social al altor ageniți economici și la subscriptori la titlurile emise de stat.

b) Populația participă la procesul de creditare în dublă calitate: de creditor și debitor, remarcându-se prin rolul important în asigurarea resurselor și ca subscriptori la titlurile emise de stat.

c) Participarea statului în calitate de creditor nu poate fi analizată decât în situația înregistrării de excedente bugetare și a disponibilizării în economie a unor importante sume, dirijate către sistemul asigurărilor și protecției sociale ori către alte destinații.