Politica de dezvoltare regională a UE

Capitolul 1. Politica de dezvoltare regională a Uniunii Europene

1.1. Generalităţi si noţiuni teoretice

Politica de dezvoltare regională este definită ca reprezentând ansamblul politicilor elaborate de Guvern, prin organele administraţiei publice centrale, de autorităţile administraţiei publice locale şi organismele regionale specializate, cu consultarea partenerilor socio-economici implicaţi, în scopul asigurării creşterii economiceşi dezvoltării sociale echilibrateşi durabile ale unor arii geografice constituite în regiuni de dezvoltare, al îmbunătăţirii competitivităţii internaţionale a Românieişi al reducerii decalajelor economiceşi sociale existente între România şi statele membre ale Uniunii Europene .

Potrivit literaturii de specialitate aceasta defineşte ansamblul de măsuri pe care autorităţile guvernamentale centrale, le iau în favoarea dezvoltării socio-economice a regiunilor defavorizate. Principiul enunţat se regăseşte la nivelulţărilor membre, dar şi al Uniunii Europene în ansamblu, prin politica pe care o dezvoltă la nivel comunitar .

Bazele legale ale politicii regionale sunt asigurate de art. 2 al Tratatului de la Maastricht. În 1975 a fost creat Fondul European de Dezvoltare Regională (FEDER), destinat cu precădere regiunilor defavorizate, în 1988, politica de dezvoltare s-a diversificat, prin înfiinţarea fondurilor structurale (Fondul Structural Agricol, Fondul Social). Acestea s-au aplicat următoarelor categorii de regiuni:

• regiuni cu întârziere în dezvoltare (obiectivul 1);

• regiuni industriale în declin (obiectivul 2);

• zone rurale (obiectivul 3).

Mai târziu, odată cu extinderea Uniunii spre sud (Portugalia, Spania, Grecia) şi acceptarea unorţări mai puţin bogate (Olanda), riscul polarizării Nord-Sud s-a accentuat. Mai mult, în interiorul unor ţări europene (Italia, Germania reunificată) existau mari discrepanţe economice şi sociale între regiuni, astfel încât a fost nevoie de o intervenţie puternică în favoarea dezvoltării regionale. Ca urmare, prin aplicarea Tratatului de la Maastricht (1993), cele două ţinte (ale coeziuniişi ale ajutorului comunitar pentru regiuni) sunt susţinute prin crearea Fondului de Coeziune.

Politica de dezvoltare regională, este una din politicile cele mai importante şi mai complexe ale Uniunii Europene, statut ce decurge din faptul că, prin obiectivul său de reducere a disparităţilor economice şi sociale existente între diversele regiuni ale Europei, acţionează asupra unor domenii semnificative pentru dezvoltare, precum creşterea economică în sectorul IMM, transporturile, agricultura, dezvoltarea urbană, protecţia mediului, ocuparea şi formarea profesională, educaţia, egalitatea de gen, etc. concepută ca o politică a solidarităţii la nivel european, politica regională se bazează în principal pe solidaritatea financiară, adică pe redistribuirea unei părţi din bugetul comunitar realizat prin contribuţia statelor membre, către regiunile şi grupurile sociale mai puţin prospere. De fapt, se poate spune că politica de dezvoltare regională, are un pronunţat caracter istrumental, iar prin fondurile sale de solidaritate (Fondul de coeziune, Fondurile Structurale, Fondul de Solidaritate) contribuie la finanţarea altor politici sectoriale, cum ar fi politica agricolă, politica socială, politica de protecţie a mediului. În plus, politica regională este corelată şi cu politica de extindere a Uniunii Europene, prin crearea fondurilor speciale de pre-aderare, ca de exemplu PHARE (fond de sprijin pentru reconstrucţia economică), ISPA (instrument al politicilor structurale, ce prefigurează Fondul de coeziune) şi SAPARD (program special pentru agricultură) la care au acces ţările în curs de aderare şi prin care este sprijinită tranziţia acestora la standardele şi structurile de organizare ale Uniunii Europene.

Caracterul complex al politicii de dezvoltare regională, este subliniat şi de modul în care aceasta integrează trei dintre obiectivele principale ale Uniunii Europene:

- Coeziunea economică şi socială;

- Extinderea aplicării principiului subsidiarităţii;

- Dezvoltarea durabilă;

Astfel, coeziunea economică şi socială nu numai că este prezentată la nivelul obiectivelor fondurilor structurale, dar importanţa sa se reflectă prin crearea unui fond omonim (Fondul de coeziune) ce sprijină grăbirea procesului de convergenţă şi atingere a nivelelor medii de dezvoltare ale Uniunii Europene, a statelor mai puţin dezvoltate.

Principiul subsidiarităţii care reprezintă gradul crescut de implicare a statelor membre în dezvoltarea şi implementarea politicilor comunitare este prezent şi la nivelul altor politici. În contextul de faţă, acest principiu are aplicabilitate în negocierea finanţării din fondurile de solidaritate de către fiecare stat în parte (în funcţie de priorităţile naţionale şi regionale) precum şi în responsabilitatea ce revine acestora din urmă în implementarea, monitorizarea şi evaluarea programelor stabilite de comun acord.