Posibilități de contracarare a evaziunii fiscale

1.Conceptii privind “Evaziunea fiscala”

Multitudinea obligatiilor pe care le impun legile fiscale contribuabililor au stimulat ingeniozitatea si inventivitatea acestora de eludare a legilor fiscale. In acest sens, profesorul Virgil Codrescu arata ca: “Evaziunea fiscala a fost intotdeauna in special active si ingenioasa pentru motivul ca fiscul, lovind indivizii in averea lor, ii atinge in cel mai sensibil interes: interesul banesc” .

Evaziunea fiscala este un fenomen de masa care, cu toate ca a fost analizat si studiat cu atentie de practicieni si teoreticieni, este insa imprecise definit, dominat de confuzii terminologice si opinii contradictorii. Cel mai frecvent, evaziunea fiscala este definita ca fiind sustragerea de la plata impozitelor si taxelor asupra veniturilor si bunurilor dobandite, ce intra sub incidenta impozitarii fiscale.

In normele de lucru elaborate de Ministerul Finantelor Publice, fenomenul de evaziune fiscala este definite ca “sustragere totala sau partiala de catre unii contribuabili, personae fizice sau juridice prin diverse forme, de la plata a obligatiilor fata de buget”.

In literature romaneasca se specialitate intalnim urmatoarea abordare conceptuala: “evaziunea fiscala se poate defini ca fiind totalitatea procedeelor licite sau ilicite cu ajutorul carora cei interesati sustrag in totalitate sau in parte materia lor impozabila obligatiilor stabilite prin legile fiscale”.

Maurice Duverger afirma simplu si concis: “exista evaziune fiscala, in sensul propriu al termenului, cand cel care ar trebui sa plateasca impozitul, nu il plateste, fara ca obligatia acestuia sa fie transmisa asupra unui tert.” Aceasta, in ultima parte a abordarii sale, doreste sa delimiteze clar diferenta dintre evaziune si fnomenul de repercusiune, care tine de difuziunea impozitelor.

Dimensiunea evaziunii fiscale determina cresterea presiunii fiscale si limitarea dimensiunii facilitatilor fiscale, pe care statul tinde a le acorda in scop economic si social, sub constrangerea necesitatii de a asigura finantarea obligatiilor ce ii revin.

Ambele abordari surprind esenta fenomenului evazionist care apare in societate ca urmare a existentei impozitului. Privind retrospective se poate afirma ca evaziunea fiscala este tot atat de veche si omniprezenta in societate pe cat de veche este existenta statului si a legilor fiscale. Platitorii de impozite au incercat permanent sa se sustraga de la obligatiile fiscale ce le revin, mai intai prin forta, iar ulterior prin manevre active si ingenioase.Scopul l-a constituit intotdeauna apararea punctului lor sensibil, veniturile sub diferite forme de manifestare, in fata nevoilor financiare mereu crescande ale statului.

Prin urmare se poate afirma ca evaziunea fiscala constituie un fenomen social cu implicatii financiare, care consta in sustragerea contribuabililor de drept la plata obligatiilor fiscale care le revin, in mod partial sau total utilizand lacunele legislative sau recurgand la manevre ingenioase in scopul ascunderii materiei impozabile.

Domeniul de manifestare a acestui fenomen este tot atat de intins pe cat este de larg si variat campul de aplicare a impozitelor. Totusi este mult mai pregnant in domeniul impozitelor directe, influentand asupra randamentului acestora, comparative cu impozitele indirecte.Frecventa evaziunii fiscale este influentata de modalitatile de evaluare a veniturilor .

Evaluarea forfetara a veniturilor poate determina o mare evaziune fiscala legala sau ilegala. Prima apare atunci cand administratia stabileste forfete inferioare realitatii. A doua se datoreaza sustragerii de catre contribuabili a unei parti a materiei impozabile de la stabilirea bazei impozabile.

In cazul declararii veniturilor de catre terti, contribuabilii-suportatori nu au posibilitatea practica de a comite frauda. Consecinta o constituie faptul ca in situatia aplicarii unei impuneri progresive a veniturilor prin stopaj la sursa, salariatii si creatorii intelectuali sa fie cei mai puternic impusi dintre toti contribuabilii. Inlocuirea sistemului administrative bazat pe semnele exterioare, cu sistemul beneficiului real bazat pe declaratiile fiscale ale unor terte persoane si respective ale platitorilor, a determinat pentru administratie cresterea dificultatilor in directia supravegherii si controlului.

Controlul veniturilor contribuabililor prin intermediul declaratiilor fiscale controlate, este dificil pentru administratie.In acest caz incidenta fraudei e mai mare printre comerciantii en detail si mestesugari, fiind mult mai redusa in cazul comerciantilor en gros si a medicilor (din cauza asigurarilor sociale). In cazul societatilor comerciale mari, datorita contabilitatii riguroase, evaziunea fiscala imbraca forme specifice.

In cazul impozitelor indirecte, sistemul mai simplu de administrare, lipsa relatiilor dintre suportatori si administratie, sistemul exercitiilor lunare, constituie factori care au descurajat mult amploarea fenomenului de evaziune fiscala.

Literatura de specialitate ofera multiple interpretari fenomenelor de evaziune fiscala si frauda fiscala. Unii autori asimileaza in parte cele doua notiuni, iar altii stabilesc o distinctie neta intre acestia.

Jean Claude Martinez, un reputat specialist francez, in lucrarea: “Le fraude fiscale”, evidentiaza ca tremenul de <<evaziune fiscala>> se include in cel de <<frauda fiscala>> si astfel, evaziunea fiscala ar fi “arta de a evita caderea in campul atractie al legii fiscale” . Iar M. Duverger apreciaza ca evaziunea fiscala desemneaza “ansamblul manifestarilor de fuga din calea impozitului”.

In multe situatii, se considera ca frauda fiscala desemneaza o infractiune la lege si se deosebeste de evaziunea fiscala, care ar reprezenta o utilizare abila a posibilitatilor oferite de lege. Este semnificativa in acest sens conceptia autorilor C.V. Browin si P.M. Jakson , conform carora evaziunea fiscala (tax avoidance) este definite ca o reorganizare legala a unei afaceri, astfle incat sa se minimizeze obligatia fiscala, iar frauda (tax evasion) ca pe o rearanjare ilegala a unei afaceri in acelasi scop.

In aceasta conceptie, evaziunea fiscala ar insemna reducerea la minim a impozitarii prin cunoasterea si luarea in considerare a tuturor posibilitatilor reale oferite de lege, iar frauda fiscala ar fi determinate de preocuparea contribuabilului de a abandona, ignora, ocoli, desconsidera prevederile legislatiei fiscale.