Prelevările fiscale

Definitie : Reprezinta totalitatea resurselor financiare provenite de pe urma impozitelor, taxelor si contributiilor si procurate de catre stat pe seama sectorului privat, prin efectuarea de transferuri financiare obligatorii.

Cele trei categorii de prelevari fiscale constituie modalitatea traditionala de finantare a autoritatilor publice , iar ponderea destul de ridicata a acestora in ansamblul resurselor financiare denota importanta majora in contextul politic actual. Cele trei categorii de prelevari sunt : impozite, taxe si contributii.

1. Impozitul (provine din latinescul „ipozitum“) reprezinta un transfer de valoare obligatoriu la dispozitia statului fara echivalent, cu titlu definitiv, fara destinatie strict precizata, datorat de persoanele fizice si juridice in virtutea veniturilor obtinute, averilor detinute sau drepturilor efectuate. Din definitie rezulta ca impozitul este :

- baneasca, deoarece persoanele fizice si juridice efectueaza catre autoritatile publice prelevari publice in functie de anumite criterii , prin intermediul anumitor transfere de putere de cumparare in vederea acoperirii cheltuielilor publice ;

- obligatorie, deoarece transferul de valoare e impus de stat prin legi tuturor persoanelor fizice si juridice care obtin venituri, poseda averi sau efectueaza cheltuieli ;

- este la dispozitia statului, deoarece transferul banesc este dirijat in scopul satisfacerii necesitatilor de resurse financiare, in vederea producerii de servicii publice.

- este fara echivalent, deoarece nu exista un raport direct si imediat intre transferul de valoare efectuat si serviciul public furnizat de stat.

- este o prelevare definitiva, deoarece puterea de cumparare,odata transferata, nu va mai fi restituita de catre stat ;

- este fara destinatie precizata, deoarece odata colectate, impozitele se depersonalizeaza, fiind utilizate global la acoperirea unor servicii publice generale ;

- este pe venituri, avere sau cheltuiala, deoarece persoanele fizice si juridice deruleaza un transfer banesc numai daca inregistreaza venituri, detin averi sau efectueaza cheltuieli prevazute de lege ;

- este datorata de persoanele fizice si juridice, deoarece mobilizarile financiare cad in sarcina persoanelor fizice si juridice ;

- este cu plata regulata, deoarece incasarea acestora se face de catre stat cu o anumita frecventa stabilita prin lege.

2. Taxele (provine din latinescul „taxis“) desemneza un transfer de valoare obligatoriu la dispozitia statului, cu echivalent, cu titlu definitiv, cu destinatie spediala, datorat conform dispozitiilor legale de persoane fizice si juridice, in schimbul unui serviciu public institutional.

3. Contributiile (provine din latinescul „contributio“) si desemneaza un transfer de valoare obligatoriu la dispozitia statului, fara echivalent, cu destinatie strict

precizata de persoane fizice si juridice, in vederea acoperirii unor cheltuieli publice de interes comunitar sau de natura sociala.

Concluzie : Totalitatea prelevarilor fiscale obligatorii, a reglementarilor, metodelor, tehnicilor si procedeelor referitoare la acestea, cat si institutiile insarcinate cu stabilirea, urmarirea, perceperea si administrarea obligatiilor fiscale poarta denumirea de fiscalitate. Fiscalitatea permite formularea conceptului de sistem fiscal care reprezinta ansamblul prelevarilor fiscale existente intr-o tara la un moment dat si reglementarile referitoare la acestea. Un sistem fiscal optim trebuie sa indeplineasca cumulativ urmatoarele trei conditii :

1.Sa alimenteze cu venituri autoritatile statului.

2. Sa asigure redistribuirea veniturilor si a averilor.

3. Sa poata incuraja sau descuraja anumite activitati ale economiei.

Elementele tehnice ale prelevarilor fiscale

Datorita faptului ca prelevarea fiscala are cracter obligatoriu si este statuata prin lege, transferul de valoare da nastere unui raport fiscal de natura juridica intre persoanele fizice si juridice pe de o parte si statul pe de alta parte. Documentul care atesta existenta raportului juridic poarta denumirea de titlu de creanta fiscala. Acest titlu detaliaza in componenta sa o serie de componente specifice prelevarilor fiscale, dintre care cele mai importante sunt: denumirea, subiectul activ, subiectul pasiv, suportatorul, obiectul impunerii, unitatea de impunere, cota de impunere, asieta, debitul fiscal, termenul de plata.

1. Denumirea ilustreaza numele prelevarii fiscale in stransa legatura cu lexicul tarii care o instituie. De regula, denumirea se refera la continutul economic, dar exista si situatii in care acest lucru nu se intampla.

2. Subiectul activ (beneficiarul) reprezinta subiectul stabilit prin lege sa incaseze cuantumul prelevarii fiscale, adica statul. Incasarile sunt efectuate de autoritatea publica centrala, autoritatile locale sau unele organisme cu caracter public.