Sistemul Fiscal Românesc

1.1 Continutul, caracteristicile, tipologia, principiile si rolul

sistemelor fiscale

Din punct de vedere etimologic, cuvântul sistem îsi are originile în limba greaca, derivând din termenul sustêma, care desemna un întreg alcatuit din elemente distincte. Chiar si conceptul de sistem, în sine, a aparut într-o forma incipienta în filozofia greaca, înca din Antichitate, atunci când Aristotel a afirmat ca întregul este mai mult decât suma partilor componente.

În decursul evolutiei umane notiunea a evoluat si a facut obiectul a numeroase cercetari. Toate entitatile din lumea care ne înconjoara pot fi tratate ca sistem. Ca urmare, pe fondul diversificarii tuturor domeniilor de activitate un rol indiscutabil progresist în domeniul sistematizarii teoretice si practice a revenit cercetarii sistemice. Analiza sistemica reprezinta un set de metodologii complexe, având la baza conceptul de sistem si metoda sau abordarea sistemica, orientate spre cercetarea si proiectarea sistemelor complexe în vederea îmbunatatirii performantelor acestora. O astfel de perspectiva trebuie sa aiba în vedere principalele notiuni ce dau continut sistemului:

- elementele sau entitatile constructive, care pot fi la rândul lor sisteme, subsisteme sau obiecte;

- conexiunile sau interactiunile, reprezentând relatiile stabilite între elementele componente (conexiuni interne) sau între elementele sistemului si mediului extern (conexiuni externe). Aceste legaturi pot fi de natura informationala, materiala, umana, decizionala, etc.;

- structura, formata din multimea de elemente si conexiunile dintre acestea;

- ambientul sau mediul, constituit din multimea de sisteme, subsisteme sau elemente aflate în afara sistemului si cu care acesta are conexiuni externe;

- starea, exprima evolutia sistemului masurata la un moment dat;

- comportamentul, reprezentând modificarea starii sistemului datorata unor factori interni (comportament intern) sau a unor factori externi (comportament extern) .

Astazi, în legatura cu notiunea se sistem exista numeroase definitii. Astfel, sistemul este privit fie ca un ansamblu de idei, de principii coordonate, în asa fel încât sa formeze un tot stiintific sau o doctrina, fie ca un ansamblu de metode, de procedee destinate sa produca un rezultat . Alti autori apreciaza ca sistemul constituie orice sectiune a realitatii în care se identifica un ansamblu de fenomene, obiecte, procese, concepte, fiinte sau grupuri interconectate printr-o multime de relatii reciproce, precum si cu mediul înconjurator si care actioneaza în comun în vederea realizarii unor obiective bine definite . În limba româna, termenul sistem este considerat neologism si desemneaza, în conformitate cu Dictionarul explicativ al limbii române, un ansamblu de elemente (principii, reguli, forte etc.) dependente între ele si formând un întreg organizat, care pune ordine într-un domeniu de gândire teoretica, reglementeaza clasificarea materialului într-un domeniu de stiinte ale naturii sau face ca o activitate practica sa functioneze potrivit scopului urmarit.

Un sistem se comporta ca un întreg si este alcatuit din subsisteme, formate la rândul lor din structuri rezultate din asamblarea mai multor elemente. În cadrul sau, elementele sunt structurate într-o ordine ierarhica, respectându-se principiul centralizarii progresive. Sistemul are o desfasurare în timp si spatiu în functie directa de numarul elementelor, felul acestora si relatiile dintre ele. Variatia unui element antreneaza modificari ale celorlalte elemente si în final ale întregului.

Limitele unui sistem pot fi definite în mod arbitrar, pentru ca o entitate anume se poate considera, fie componenta a sistemului, dintr-un punct de vedere, fie parte a mediului înconjurator, din alta perspectiva.

Conceptul de sistem este fundamentat pe trei idei esentiale:

- autonomia  presupune existenta unei multimi de elemente, aflate în interactiune, atât unele cu altele, cât si cu mediul;

- coerenta  se refera la subsistemele rezultate prin descompunere si care interactioneaza unele cu altele;

- dinamica  imprima elementelor componente ale sistemului permanente modificari, în scopul atingerii unui scop predeterminat.

Dincolo de particularitatile specifice oricarui sistem, induse de natura sa, exista o serie de caracteristici comune tuturor tipurilor de sisteme, si anume:

- structurabilitatea  proprietatea sistemului de a putea fi structurat (de a avea o structura), în conformitate cu obiectivele sale;

- decompozabilitatea  capacitatea sistemului de a se descompune în parti interdependente (subsisteme), având proprietati pe care nu le au partile componente. Aceasta descompunere a sistemului trebuie privita atât din perspectiva factorului timp, cât si a factorului spatiu, ceea ce conduce la o structurare pe verticala, pe nivele ierarhice, dar si la o structurare pe secvente temporale;

- functionalitatea  proprietatea sistemului de a asigura realizarea în timp a obiectivelor sale (pe baza implicatiei: stimul sau intrare à iesire sau raspuns);

- realizabilitatea  caracteristica oricarui sistem de a fi realizabil din punct de vedere conceptual sau practic.