Regimul Valutar în Ungaria

Regimul valutar, politica valutară: concepte

În general, regimul valutar poate fi definit ca un ansamblu de principii, reguli şi norme de procedură instituite de un stat cu privire la: plăţile în valută aferente operaţiunilor de comerţ exterior şi operaţiunilor necomerciale, cursul de schimb al monedei naţionale, rezerva valutară a statului, circuitul aurului şi al metalelor preţioase.

Regimul valutar reprezintă o formă de concretizare a politicii valutar – financiare a statului respectiv.

Prin politică valutară (politica monetară externă) se înţelege totalitatea mijloacelor, tehnicilor şi procedeelor utilizate de către autorităţile monetare ale unui stat, prin care se acţionează asupra circuitelor monetare pe plan naţional şi în relaţiile cu alte ţări, în scopul influenţării gradului de stabilitate al monedei naţionale în raport cu diversele valute, precum şi în scopul menţinerii echilibrului dinamic al balanţei de plăţi.Ca parte integrantă a politicii economice, politica monetară externă a unei ţări se află într-o strânsă interdependenţă cu politica monetară internă şi cu celelalte componente ale politicii economice: politica comercială, politica fiscală, politica preţurilor.

Obiectivele politicii valutare ale ţărilor dezvoltate diferă de obiectivele politicii valutare ale ţărilor în curs de dezvoltare, diferenţiere

generată de poziţia monetară a ţărilor dezvoltate, de distribuirea asimetrică a lichidităţior internaţionale, de insuficienta dezvoltare a sistemului bancar etc.

Corelat cu politica monetară internă, politica monetară externă în ţările cu monedă convertibilă urmăreşte să influenţeze conjunctura valutară în care evoluează moneda naţională în vederea menţinerii stabilităţii şi puterii de cumpărare a acesteia.

Prin politica valutară se urmăreşte modificarea situaţiei balanţei de plăţi în sensul relaxării constrângerilor externe.

În ţările cu monedă neconvertibilă, politica valutară urmăreşte întărirea puterii de cumpărare a monedei naţionale, sporirea competitivităţii mărfurilor autohtone, menţinerea soldului balanţei de

plăţi între limitele favorabile expansiunii economice.

Tipuri de regimuri valutare

În fiecare stat, guvernul decide ce politică trebuie adoptată în ceea ce priveşte cursul de schimb valutar. De obicei, politica de bază adoptată se referă la regimul cursului de schimb.

Se cunosc patru mari tipuri de regimuri valutare, şi anume:

• regimul valutar al cursurilor flexibile sau fluctuante (flexible or floating exchange rates);

• regimul valutar al cursurilor fixe sau legate (fixed or pegged exchange rates);

• regimul valutar al cursurilor cu fluctuare dirijată (managed floating exchange rates);

• regimul valutar al cursurilor controlate.

În plus, în prezent se mai întâlnesc şi cazuri intermediare sau combinate de regimuri valutare, pornindu-se de la cele mai rigide către cele mai flexibile.

Acestea sunt:

• uniunea monetară (currency union) sau dolarizarea (adoptarea unei valute ca monedă naţională - este cazul Ecuadorului). Uniunea monetară permite utilizarea aceleiaşi monede în raporturile cu alte membre ale Uniunii (exemplu: Euro);

• consiliul monetar (currency board) permite schimbul valutar legal al monedei interne contra unei valute străine anume la un curs de schimb fix.

Consiliul monetar este singura instituţie monetară care emite monedă naţională, acesta preluând atribuţiunile băncii centrale în domeniul emisiunii.

Cursul de schimb se fixează prin lege în raport cu o altă monedă. Printre ţările care au introdus consiliul monetar amintim: Hong Kong (1983);Argentina (1991); Estonia (1992); Lituania (1994); Bulgaria (1997); Bosnia-Herzegovina(1998).

Introducerea consiliului monetar se poate realiza în ţările care dispun de reserve valutare adecvate, disciplină fiscală, de un sistem financiar puternic şi bine supravegheat.

• curs târâtor sau paritate glisantă (crawling peg); în acest caz, cursul de schimb fix se determină în raport de un etalon, care se poate modifica discreţionar. În felul acesta,cursul de schimb se poate utiliza ca o ancoră nominală.

• bande de fluctuare (target zones, bands); în acest caz, cursul de schimb variază în interiorul unui coridor preanunţat.

• flotare liberă, independentă; în acest caz, banca centrală nu intervine pe piaţă, cursul de schimb se stabileşte prin compararea cererii şi ofertei de valută.