Reguli privind Impunerea Profiturilor

1. Introducere

Ca urmare a dezvoltării şi perfecţionării mijloacelor de producţie şi a tehnologiilor, adâncirea diviziunii sociale a muncii, lărgirii pieţei, amplificării schimburilor de mărfuri intermediate de bani dincolo de graniţele statului, extinderea şi diversificarea tranzacţiilor cu efecte comerciale şi hărţii de valoare, apar tot mai frecvent situaţii în care acelaşi individ se află în legătură politică, economică sau socială faţă de două sau mai multe state.

În condiţiile economiei contemporane, circulaţia liberă a capitalurilor este o realitate, iar numeroase persoane fizice şi juridice desfăşoară activităţi diverse, din care obţin venituri sau deţin averi în mai multe ţări.

Întrucât fiecare dintre statele în cauză poate revendica jurisdicţia fiscală, parţială sau totală asupra persoanelor în cauză, acest fapt generează coexistenţa mai multor sisteme fiscale complementare, determinând astfel o dublă sau uneori multiplă impozitare a veniturilor respective.

Cunoaşterea temeinică a practicii fiscale internaţionale are o importanţă deosebită în realizarea procesului de lărgire a cooperării economice şi financiare dintre acestea. Dubla impunere juridică poate deveni la un moment dat, o piedică în amplificarea relaţiilor economice, financiare, de credit dintre diferite ţări.

Astfel dubla impunere reprezintă o problemă mondială perpetuă, ce generează creşterea presiunii fiscale şi apariţia evaziunii fiscale, frânează desfăşurarea activităţii economice, diminuează atractivitatea investiţională şi, ca rezultat, minimizează resursele financiare atrase de la agenţii economici în bugetul de stat.

Apariţia dublei impuneri internaţionale este consecinţa suprapunerii a două suveranităţi fiscale, care îşi exercită, fiecare în parte, dreptul de a imune o anumită materie impozabilă reperată pe teritoriul aflat sub jurisdicţia sa, sau care, deşi îşi are originea pe alt teritoriu aparţine unui contribuabil având rezidenţa pe teritoriul său.

Dubla impunere internaţională reprezintă astfel, supunerea la impozit a aceleiaşi materii impozabile şi pentru aceeaşi perioadă de timp de către două autorităţi fiscale din ţări diferite.

2. Impunerea profiturilor

Dacă din punct de vedere al impozitelor indirecte anumite măsuri semnificative au fost luate pentru armonizarea legislaţiei fiscale (Directiva nr. 2006/112/CE a Consiliului Uniunii Europene din 28 noiembrie 2006 privind sistemul comun al taxei pe valoarea adaugata, Regulamentul nr. 450/2008/CE aferent Codului vamal modernizat etc.), Comisia Europeană doreşte în prezent implementarea unui sistem comun de impozitare a profitului realizat de către companii pe teritoriul Uniunii Europene.

În prezent, în cadrul Uniunii Europene există 27 de sisteme fiscale diferite din punct de vedere al metodologiei de calcul a impozitului pe profit, respectiv 27 de cote de impozitare a profitului realizat. Acest aspect se dovedeşte a fi un obstacol fiscal, din punct de vedere al costurilor administrative şi nu numai, pentru o companie multinaţională care desfăşoară activităţi economice în mai multe state membre ale Uniunii Europene.

În acest sens, Comisia Europeană elaborează, prin intermediul unui Grup de Lucru format din reprezentanţii Comisiei şi experţi din cele 27 de state membre, un proiect privind implementarea bazei CCCTB.

CCCTB urmăreşte două obiective care vor fi analizate separat în cele ce urmează: aplicarea bazei unice aferente impozitului pe profit, respectiv consolidarea bazei impozabile.

2.1. Aplicarea bazei unice aferente impozitului pe profit

Prin aplicarea bazei unice se înţelege folosirea unor reguli comune privind modul de calcul al bazei impozabile pentru profiturile realizate de către companii din mai multe state membre. Spre exemplu, tratamentul pierderilor fiscale va fi acelaşi în toate statele membre în cazul în care compania a optat pentru aplicarea CCCTB. Specific, pierderile fiscale pot fi reportate în viitor pe o perioadă nedefinită de timp, respectiv nu pot fi compensate cu profiturile realizate anterior.

Un aspect important care trebuie determinat pentru crearea unei baze unice este metoda conform căreia se va evita dubla impunere – acordarea unui credit fiscal sau metoda excluderii venitului. În prezent, statele membre nu au un tratament comun pentru evitarea dublei impuneri, în timp ce pentru implementarea bazei unice trebuie desemnată o metodă care sa aibă în vedere atât principiul bazei unice, cât şi prevederile convenţiilor de evitare a dublei impuneri.

Cu toate acestea, cel mai important aspect care trebuie lămurit este metodologia generală, respectiv punctul de referinţă pentru calculul bazei impozabile unice. Astfel, până în prezent au fost realizate două propuneri conform cărora baza unică impozabilă să fie calculată pornind fie de la diferenţele între soldurile finale şi soldurile iniţiale ale bilanţului, fie de la contul de profit şi pierdere al companiei, urmând a se stabili opţiunea cea mai favorabilă pentru toate statele membre.

2.2. Consolidarea bazei impozabile unice

Şi în cazul consolidării bazei impozabile există foarte multe aspecte care trebuie rezolvate. În primul rând, trebuie definită noţiunea de „grup” din punct de vedere al CCCTB. Până în prezent, s-a format o opinie conform căreia, pentru a forma un grup, este necesar ca societatea-mamă să aibă o participaţie de minim 75% în companiile care vor face parte din grup.

Consolidarea bazei impozabile presupune ca impunerea profitului impozabil realizat de către companiile din grup să se realizeze în statul membru în care compania-mamă este rezidentă. Ulterior, impozitul pe profit încasat este distribuit celorlalte state membre în care compania a desfăşurat activităţi economice, respectiv a generat profituri impozabile incluse în baza unică consolidată.

Alte aspecte care trebuie rezolvate constau în identificarea unei metode de alocare echitabile a impozitului platit de către grup între statele membre în care au fost realizate profiturile, precum şi tratamentul operaţiunilor între companiile din grup.

În ceea ce priveşte tratamentul operaţiunilor între companiile din grup, este supusă dezbaterii metoda prin care efectul acestor tranzacţii va fi eliminat din calculul CCCTB, respectiv modul de evaluare a acestor tranzacţii. Astfel, tranzacţiile din grup pot fi eliminate, respectiv evaluate fie la cost, fie la preţul de piaţă. Ambele metode prezintă anumite avantaje şi dezavantaje, iar Comisia trebuie să decidă care metodă este mai favorabilă sau dacă este posibil să permită fiecărui grup să opteze pentru metoda de evaluare dorită.

Principalele avantaje ale companiilor ca urmare a implementării CCCTB constau în posibilitatea de a compensa pierderile fiscale realizate într-un stat membru, cu profiturile realizate în alt stat membru, precum şi evitarea problemelor legate de preţurile de transfer pentru tranzacţiile din cadrul grupului.