Impactul Impozitării Profitului asupra Activității Întreprinderii

Caracterizare generală privind impozitele

Impozitele constituie prin mărimea, ariile de manifestare şi vechime forma principală de constituire a resurselor financiare publice. Ele au apărut încă din sclavagism, fiind considerate primul element de finanţe publice. În primul rând impozitul reprezintă o obligaţie impusă de către stat supuşilor săi, constănd prin a ceda o parte din averile sau veniturile deţinute pentru acoperirea nevoilor sale de funcţionare, respectiv a cheltuielilor publice.În cadrul acestui proces sunt implicate persoane fizice şi juridice care cedează o anumită sumă din averea sau veniturile lor, pe de o parte şi statul care le prelevă pentru a-şi constitui fonduri băneşti necesare funcţionării sale, pe de altă parte.

Scopul privind aceste procese este unul colectiv, naţional sau local. Impozitul prezintă şi unele trăsături ca formă a resurselor financiare iar acestea se pot sintetiza astfel:

-prelevarea se face cu titlu obligatoriu

-impozitele se prelevă la dispoziţia statului, fărâ o echivalent direct şi imediat din partea acestuia

-prelevarea sub formă de impozite se realizează cu titlu nerestituibil

Astfel având în vedere prima proprietate în cadrul relaţiilor dintre stat şî persoanele fizice şi juridice apare obligaţia impusă de lege prin a plăti suma stabilită drept impozit fără a mai cere consimţământ al plătitorului. În cazul în care acesta nu îşi onorifică plăţile statul poate apela la unele măsuri contravenţionale. Sub acest aspect se poate observa puterea publică a statului care îi conferă dreptul de a realiza silit încasarea de impozitelor. Acest drept este prevăzut prin legile de înfăptuire a impozitelor în care statul îi poate constrânge pe supuşi să-şi onoreze această obligaţie

Cea de-a doua trăsătură are în vedere faptul că statul îşi prelevă impozitele fără a le mai oferi în schimb şi în mod direct, bunuri, servicii sau alte avantaje, în ideea de contraprestaţie. Această trăsătură evidenţiază primul rol al impozitelor ca fiind de natură pur financiară

În ultima trăsătură este exprimată categoria de finanţe în accepţiune restrictivă. Mai precis ea evidenţiază transferul definitiv la dispoziţia statului însemnând că sumele prelevate nu se vor mai restitui contribuabililor. Este evident că prin aceste condiţii prelevarea de impozite conduce la reducerea puterii de cumpărare a contribuabililor şi acumularea acesteia la dispoziţia statului. Acest transfer este acceptat ca fiind de necesitate, aparând cu un caracter obiectiv, un rău absolut necesar, de către societăţi pornind de la ideea că funcţionalitatea statului nu ar fi posibilă fără prelevările sub forme ale impozitelor, taxelor şi alte contribuţii de acest gen.

Având în vedere rorurile impozitului acesta prezintă trei :

a) un rol financiar care constituie mijlocul principal de procurare a resurselor pentru fondurile public;

b) un rol economic cu ajutorul căruia se realizează stimulări privind activitatea unor sectoare; c) un rol social care duce la redistribuirea venitului în societate, în conformitate cu politica sociala a guvernului şi în vederea asigurării protecţiei sociale la nivelul societăţii.

Dincolo de trăsăturile generale specifice impozitelor, impozitul pe profit făcând parte din sfera impozitelor directe prezintă anumite particularităţi ce le diferenţiază de celelalte prin rolul lor economic şi social. O prima trăsătură importanta a impozitelor directe este reprezentată de principiile de echitate fiscală pe care le repectă. Astfel prin echitatea fiscală se determină diferenţierea sarcinilor fiscale în raport cu puterea contributivă, dar şi având în vedere situaţia socială a contribuabililor.

O a doua trăsătură evidenţiază caracterul deflaţionist al acestora. Întrucât impozitele sunt suportate direct din veniturile nominale ale contribuabililor, acesta influenţând mărimea venitului disponibil, şi astfel posibilitatea de consum şi de investiţii. Ca ultimă trăsătură a impozitelor directe putem menţiona transparenţa acestora, în sensul că fiecare contribuabil poate cunoaşte sarcina fiscală reală pe care acesta o să o suporte, modul de determinare, precum şi ce elemente se i-au în considerare. Transparenţa impozitelor directe reprezintă însă, dintr-un anumit punct de vedere, un motiv pentru care flexibilitatea acestora ca instrument de politică fiscală este mai redusă.

ELEMENTELE TEHNICE ALE IMPOZITULUI ŞI SISTEME DE IMPOZITARE

Elemente tehnice

În cadrul procesului de procesului de procurare a resurselor finaciare sub formă de impozit la dispoziţia statului sunt necesare un ansamblu de elemente şi reglementări care conduc la crearea unui cadru tehnico- organizatoric şi operaţional pentru instituirea, aşezarea şi ulterior încasarea acestora.

Principalele elemente tehnice care sunt utilizate în stabilirea si practicarea impozitelor sunt :

-Subiectul;

-Obiectul;

-Sursa;

-Unitatea de impunere

-Cota de impozitare

-Asieta;

Primul element este reprezentat de persoanele juridice în sarcina căreia este stabilită prin lege obligaţia de plată a impozitului. În cadrul acestuia sunt incluse înterprinderi private şi publice.

Obiectul este evidenţiat de valorile sub diferite forme ale veniturilor şi averilor sau diverse activităţi aducătoare de valori ce intră sub influenţa impozitării. În cazul impozitului pe profit obiectul impunerii este reprezentat de profitul impozabil.

Cota impozitului fiind cunoscută şi sub denumirea de cota de impozitare, reprezintă mărimea procentuală a impozitului de revine pe unitate de materie impozabilă, respectiv suma trabilită ca impozit pe unitate de măsură a obiectului respectiv.

Cota din prezent este de 16%. Aceasta a fost adusă de la o cota de 25 % prin urmare a intervenţiei statului în cadrul programului de diminuare a cotei profitului, purtând numele de relaxare fiscală. Acesta nouă cota a fost introdusă în anul 2005 cu scopul de a scoate la lumină o parte din economia aflată la pamănânt.

Baza de calcul este reprezentată de profitul impozabil care este calculat ca diferenţă între

veniturile realizate din orice sursă şi cheltuielile efectuate în scopul realizării de venituri, dintr-un an fiscal, din cadrul cărora se v-or scădea veniturile neimpozabile şi la care se adaugă cheltuielile nedeductibile. Astfel pentru determinarea impozitului pe profit se urmăresc următoarele etape :

Profitul din exploatare = Venituri din - Cheltuieli de

exploatare exploatare

Profitul total/Pierderea totală

= Profit din exploatare Rezultat financiar Rezultat excepţional

Profit impozabil

=Profit total/pierdere totală + Elemente nedeductibile – Deduceri

fiscal fiscale

Impozitul pe profit

de plată = Profit impozabil * 16%

Având în vedere situaţia prezentată, în Romănia cota impozitării profitului a avut o evoluţie înfluenţată de reformele din cadrul economiei şi anume:

Prima intenţie de schimbare a metodelor şi tehnicilor de impozitare a profiturilor s-a realizat prin cadrul Legii 12 din anul 1991 prin introducerea faţă de metoda administrativă folosită până în momentul acela a unei cote progresive compuse, împreună cu un minim impozabil.