Revenirea la Etalonul Aur Este în Prezent o Soluție pentru un Curs de Schimb Stabil

Etalonul aur reprezinta un sistem monetar in care unitatea economica standard de cont este o masa fixa de aur. Mai exact, valoarea monedei unei ţări este echivalată prin lege cu o cantitate fixă de aur.

Etalonul aur asigura un mecanism de piată automat pentru limitarea potenţialului inflaţionist al guvernelor, echilibrând, totodata, balanţa de plăţi a fiecărei ţări. Etalonul aur a fost scos din scenă de începerea primului război mondial, când fiecare guvern a trebuit să-şi sporească propria ofertă de monedă de hârtie, şi nemaiputând onora obligaţia de a oferi aurul necesar la schimb cu bancnotele tipărite, au abandonat etalonul aur.

Odată cu aprofundarea crizelor şi şocurilor externe în sistemul financiar internaţional, tot mai multe voci susţin pentru reorganizarea sistemului monetar actual în favoarea revenirii acestuia la standardul bazat pe etalonul-aur. Această idee este susţinută de convingerea unor economişti, precum că redefinirea dolarului în raport cu greutatea aurului ar oferi soluţii eficiente, asemenea unei baghete magice, în eşuarea efectelor crizei globale şi a problemelor cheie cu care se confruntă guvernele ţărilor.

Fiind o perioadă de criză, cu grave dezechilibre, cauzate de excese şi decizii aberante, mulţi economişti aşteaptă minuni de la repunerea în practică a etalonului aur. Cu cât semnele monetare se depreciază tot mai mult, accentuându-se dezechilibrele monetare şi fenomenele inflaţioniste, cu atât mai multe sunt şi părerile care invocă revenirea la acest etalon. Tot atât de adevărat este, însă, şi faptul că dacă aceste dezechilibre nu pot fi controlate şi corectate prin actualele instrumente monetare, revenirea la etalonul-aur nu mai este posibilă.

Economistul Joseph A. Schumpeter îşi argumentează opinia privind rolul acestui etalon în reglarea balanţei de plăţi externe: „Probabil că etalonul-aur nu a fost niciodată un sistem de reglare automată a soldurilor balanţei de plăţi externe. Motivele pentru care nu şi-a putut îndeplini funcţia întotdeauna cu succes au fost, însă, unele mai mult politice decât pur economice – ele ţin mai mult de atitudinile neomercantiliste, de tensiunile accentuate din relaţiile internaţionale care au început să fie percepute îndeosebi în primul deceniu al secolului XX şi, mai ales, de majorarea cheltuielilor publice. Argumentele împotriva unui etalon-aur neîngrădit s-au multiplicat. Acesta şi-a pierdut popularitatea ca un copil neastâmpărat care spune adevăruri incomode pentru adulţi” (Joseph A. Schumpeter, „History of Economic Analysis”).

Există, desigur, numeroşi susţinători ai rolului universal al aurului. Realitatea este că, la gradul de complexitate al economiei actuale, trecerea la ceva similar etalonului-aur este imposibil. În primul rând, ne confruntăm cu o problemă de elasticitate a ofertei de aur: cantitatea de aur este limitată, ceea ce, din punct de vedere matematic, înseamnă că la o creştere a populaţiei, cantitatea de monedă per individ este din ce în ce mai mică. Întreaga echipă de susţinători ai etalonului-aur reliefează importanţa reintroducerii aurului ca modalitate de plată, în special în onorarea angajamentelor externe.

Sintagma „etalonul-aur” pare să implice faptul că metalul galben are o legătură cu aranjamentele monetare, acest lucru nu este complet adevărat.