Rolul și locul băncilor mutuale și cooperatiste în economie

Introducere

Avand în vedere rolul si importanta pe care le au bancile la buna functionare a agentilor economici si a economiei în ansamblu, s-a impus ca în perioada definirii noilor reglementari ale sistemului bancar românesc si pâna în prezent sa se creeze un sistem modern, capabil sa ofere o gama larga de produse si servicii bancare de un nivel calitativ superior care sa satisfaca exigentele atât ale tuturor categoriilor de agenti economici (clienti) din economia de piata, cât si a persoanelor fizice (deponenti, beneficiari de credite sau alte produse/servicii bancare).

Astfel in vederea asigurarii unor servicii bancare eficiente pentru membrii cooperatori, pentru alte persoane fizice si juridice care au domiciliul sau sediul social în razele lor de operare s-au infiintat coperativele de credit care sunt asociaţii autonome, apolitice şi neguvernamentale, al căror scop principal este desfăşurarea activităţilor bancare în vederea întrajutorării membrilor lor, crearea posibilitatilor unui trai mai bun, stimuland elementul participativ al individului la viaţa economică, socială, precum si obţinerea de profit prin crearea resurselor financiare în cadrul comunităţii lor.

În ţara noastră, mişcarea cooperatistă a apărut la mijlocul secolului al XIX- lea, în condiţiile în care economia avea un pronunţat caracter agricol, iar industria se afla abia la începuturile ei. Ideile întrajutorării, simţul solidarităţii celor lipsiţi de mijloace, convingerea că ei pot cu propriile lor forţe unite să-şi îmbunătăţească condiţiile de viaţă, au dus şi în ţara noastră la înfiinţarea unor asociaţii cu caracter cooperatist.

Cap.I Caractersistici generale ale bancilor mutuale si cooperatiste

I.1.Apariţia cooperativelor de credit

Ideaa cooperarii bancare s-a nascut in secolul al XIX-lea ca reactie impotriva capitalismului si a inceput sa aiba aplicabilitate in domeniul creditului la debutul secolului al XX-lea.

Pentru anumite domenii de activitate , in special artizanal, agricol ,silvicultura, bancile comerciale ale epocii respective nu acordau credite datorita absentei garantiilor, ceea ce a generat asocierea bancilor intre ele, in scopul reunirii lichiditatilor, economiilor si a acordarii mutuale de credite, pe seama increderii. Diferite ramuri ale creditului mutual si cooperatist s-au dezvoltat, astfel, pe o baza descentralizata si democratica, concretizata intr-un’’ Consiliul de Administratie’’ si ’’Case locale’’.

Cooperativa de credit este acea instituţie de credit constituită ca o asociaţie autonomă de persoane fizice, unite voluntar în scopul îndeplinirii nevoilor şi aspiraţiilor lor comune de ordin economic, social şi sultural, a cărei activitate se desfăşoară, cu precădere, pe principiul întrajutorării membrilor cooperatori.Scopul principal al acestor asociaţii este desfăşurarea activităţii bancare în vederea întrajutorării membrilor lor.

După cum este cunoscut, ideea de ajutor reciproc este prezentă în istoria umanităţii din cele mai vechi timpuri, economia colectivă fiind premergătoare economiei individuale.

Apariţia Băncilor Populare s-a făcut în cadrul general al dezvoltării gândirii cooperatiste moderne şi ca urmare a extinderii formelor de asociere cu caracter productiv şi comercial.

În anul 1849, în Germania, în oraşul Delitzsch, Hermann Schulze înfiinţează o Casă de ajutor pentru caz de boală şi moarte. Această cooperativă de credit nu era o organizaţie de binefacere, ci o asociaţie de întrajutorare în sprijinul celor întovărăşiţi care contribuiau cu donaţii.Sistemul de împrumuturi practicat se bazeză pe dobânzi mici.

În anul 1859, Herman Schulze organizeză primul congres al băncilor populare de credit cooperatiste, cu un birou de conducere care, în 1864, se transformă în Uniunea generală a cooperativelor bazate pe ajutorul propriu.

Cu un an înainte, Herman Schulze pregătise un proiect de lege destinat organizării mişcării cooperatiste, iar în anul 1867 se promulga un Cod cooperatist bazat pe proiectul elaborat de acesta.

Cooperativele de credit organizate în sistemul Hermen Schukze se realizau pe principiul ajutorului propriu, baza financiară constituind-o capitalul propriu care era format din părţi sociale subscrise şi vărsate lunar. Capitalul social era completat de fondul de rezervă ce era format din prelevări asupra beneficiului anual şi din taxe.

Totodată, organizaţiile cooperatiste funcţionând înacest sistem erau descentralizate, iar intervenţia statului era exclusă.

Înanul 1854, F.W. Raiffeisen înfiinţează o casă de ajutor care ulterior este înlocuită cu o societate de credit. Cercul de activitate al acestei case de credit se extinde şi tinde spre o centralizare a forţelor, ceea ce i-a permis lui Raiffeisen să creeze prima federală în Renania, apoi în Hesa şi Westfalia, grupate ulterior într-un institut central de credit.

În 1872, Raifeisen organizează Uniunea Centrală a Cooperativelor de Credit RAIFEISEN.

Acest sistem cooperatist porneşte de la ideea ajutorului, având la bază iniţiativa particulară şi liberă a unor persoane filantropice care acceptă să-i ajute pe cei nevoiaşi.

De regulă, cooperativele de credit organizate în sistemul Raifeisen acţionau din punct de vedere teritorial la nivelul unei parohii, pentru a exista posibilitatea cunoaşterii reciproce în vederea realizării unui control eficient.