Sistem bancar din Elveția

Cap. I. Descrierea sistemului bancar

elveţian

I. 1. Istoric

Istoria atestă faptul că primele bănci elveţiene au apărut în jurul anului 1680, iar patronii lor garantau cu propria lor avere toate depozitele clienţilor. De aici s-a născut tradiţia privind securitatea unei bănci elveţiene. Aceste bănci erau private. Încă mai există 15 astfel de bănci , iar politica de garantare a proprietarului se menţine.

Primii clienţi mari au fost regii Franţei. La acea vreme, ce putea fi mai bun decât un rege care împrumută mulţi bani? Războaiele erau costisitoare, iar posibilitatea unui monarh feudal de a înapoia banii era mare. Dar în acest caz, discreţia era foarte importantă, căci regii Franţei erau catolici, iar majoritatea bancherilor elveţieni erau protestanţi, deci consideraţi eretici.

În timpul perioadei naziste din Germania (1933-1945), pentru câteva luni, controversa privind rolul Elveţiei în cel de-al doilea Război Mondial a fost atacat în media, printre oameni şi naţiuni. Întrebări au fost ridicate cu privire la conturile bancare elveţiene, aurul nazist şi prada dobândită din timpul regimului nazist.

Începând din septembrie 1939, Hitler a cucerit ţară după ţară în Europa. Din iunie 1941, neutralitatea Elveţiei a devenit o rază de speranţă. Restricţiile severe şi persecuţia evreilor crescânde, a devenit un motiv de căutare pentru mulţi. Mii de evrei au încercat să se ascundă ei înşişi, la fel ca şi banii lor, în Elveţia.

Dar odată ce au ajuns la graniţa Elveţiei, au fost refuzaţi. Erau uşor de recunoscut paşapoartele evreilor de când Germania le-a marcat cu litera „J” de la „jew” (evreu), în 1938. Germania a făcut acest lucru la cerinţa Elveţiei pentru o identificare mai uşoară a evreilor. Totuşi Elveţia a acceptat 65,000 refugiaţi civili, însă multi fiind refuzaţi.

În vara anului 1942, când deportarea în masă a început să ia milioane de morţi, Elveţia şi-a închis graniţele complet refugiaţilor. Aceasta nu era singura ţară care a făcut acest pas, ci se mai pot menţiona şi Statele Unite şi Marea Britanie.

Conturile bancare

Mulţi evrei nu au ajuns propriu-zis în Elveţia, însă au reuşit să-şi protejeze banii deschizându-şi conturi bancare la băncile din ţară. Mulţi evrei care şi-au deschis conturile au decedat în Holocaust. Mulţi supravieţuitori îşi amintesc că părinţii lor şi-au deschis conturi, însă nu ştiau numerele de cont sau nu aveau documente, şi astfel au fost refuzaţi la bănci.

În 1974, Elveţia a anunţat fondurile existente de 4,68 milioane de franci în conturi inactive. Aceşti bani au fost împărţiţi între două agenţii pentru ajutorarea săracilor şi între guvernul Poloniei şi Ungariei.

În 1996, s-a adus subiectul despre conturile inactive din Elveţia guvernului din SUA, auzind despre nemulţumirile supravieţuitorilor. Presiunea Statelor Unite a început să supere Elveţia, care simţea că este un atac asupra reputaţiei sale.

Pe 29 ianuarie 1997, New York-ul s-a considerat că a boicotat băncile elveţiene. Opt zile mai târziu, trei bănci elveţiene au anunţat că vor crea un fond umanitar de 100 de milioane de franci elveţieni. În prezent, în Elveţia sistemul bancar este caracterizat prin stabilitate, confidenţialitate şi protecţia intereselor şi informaţiilor clienţilor. Tradiţia ţării privind secretul băncilor, care datează din Evul Mediu, a fost prima dată codificată în legea din 1934. Toate băncile din Elveţia sunt reglementate de Autoritatea Supravegherii Pieţei Financiare A Elveţiei (FINMA), care îşi derivă autoritatea dintr-o serie de statute federale.

I. 2.Tipuri de instituţii bancare Începând cu anul 2006, sunt 408 bănci autorizate şi dealeri de securitate în Elveţia, în frunte fiind „Cele două Bănci” urmându-le băncile mai mici prestând servicii unei singure comunităţi sau unei categorii de clienţi speciali. Banca Naţională a Elveţiei se află pe primul loc în sistemul bancar al ţării, fiind situată la Berna. UBS şi Credit Swiss sunt în mod considerabil cele mai mari bănci, pe locul al doilea, ca mărime din Elveţia numără peste 50% din depozitele din Elveţia; fiecare are filiale extinse pe teritoriul ţării şi în majoritatea centrelor internaţionale. Băncile private. Termenul de ”bancă privată” se referă la o bancă ce oferă servicii bancare private şi într-o formă legală de parteneriat. Primele bănci private au fost create în ST. Gallen la mijlocul anilor 1700 şi în Geneva în a doua jumătate a anilor 1700 ca parteneriat, şi unele sunt încă în mainile familiilor originale precum Hottinger şi Mirabeau. În Elveţia, asemenea bănci private sunt numite ”private bankers” pentru a le distinge de celelalte bănci private care sunt tipice pentru corporaţii. Cantoanele bancare. Din anul 2006 sunt 24 de cantoane bancare; aceste bănci sunt garantate de stat, organizaţii semi-guvermanentale controlate de unul dintre cele 26 de cantoane elveţiene care angajează afacerile tuturor băncilor. Cel mai mare canton, Cantonul Bancar din Z ürrich, a avut în 2005 un venit de 810 milioane de franci elveţieni.