Sistemul monetar internațional

Sistemul Monetar Internaţional poate fi definit ca un ansamblu de reguli, instrumente,

organisme şi pieţe referitoare la crearea, valorificarea şi circulaţia monedelor

internaţionale.

Crearea unui sistem monetar international trebuie privita ca expresie a interdependentei economice dintre statele suverane, si nu ca o modalitate de a subordona sistemele monetare nationale. Odata creat, un sistem monetar international, inclusiv organismul menit sa asigure cooperarea si sa sprijine aplicarea principiilor, trebuie adaptat cerintelor de orice fel care intervin in relatiile economice, sociale si politice dintre statele membre ale sistemului.

•Etape premergatoare:

Prima incercare pe linia cooperarii sistemelor monetare nationale a fost conventia prin care s-a creat Uniunea Latina, semnata la 23 decembrie 1865 de Franta, Belgia, Italia si Elvetia. Scopul acestei uniuni era protejarea etalonului monetar bimetalist (aur si argint), care reprezenta elementul comun al tarilor semnatare ale conventiei. Cu acest prilej se recunoaste o unitate monetara comuna: francul, care era impartit in 100 centime.

Un numar de tari au emis monede similare celor din Uniune, fara a adera insa la ea.

Aceste tari au adoptat numai o parte din prevederile conventiei, pastrand raportul valoric de 1/15,5 dintre aur si argint. Printre tarile mentionate se numara: Austro-Ungaria, Romania, Serbia, Bulgaria, Spania, Venezuela, Columbia, Peru. Uniunea Monetara Latina a contribuit la consolidarea pentru o perioada scurta de timp a pozitiilor bimetalismului. Din septembrie 1873 s a limitat baterea monedelor din argint si, practic, s-a trecut la etalonul monometalist aur.

O alta incercare de aliniere a sistemelor monetare nationale a reprezentat-o Conferinta de la Genova, care a avut loc intre 10 aprilie - 19 mai 1922, si la care au participat 33 de state. Principala recomandare care se desprinde din aceasta conferinta este de a se limita utilizarea aurului, prin pastrarea disponibilitatilor de valute in conturile de la bancile din strainatate. In acest scop, se propunea adoptarea etalonului aur -; devize in cadrul sistemelor monetare nationale si folosirea unui sistem de cliring international. In cadrul acestei conventii, adoptarea unui etalon sau a altuia era considerata o problema de politica interna, astfel ca nici o tara a carei moneda era folosita ca valuta de rezerva nu era angajata in relatiile cu alte tari, decat in masura in care aceasta ii servea propriilor interese.

O forma mai concreta de colaborare monetara o reprezinta Blocul aurului. Acesta a fost creat prin conventia din luna iulie 1933, la Conferinta monetar a si economica de la Londra, unde Franta, Belgia, Olanda, Italia, Elvetia si Polonia, care aveau la baza sistemelor lor monetare etalonul aur, s-au angajat sa mentina paritatile existente.

Din aceasta pozitie a avut de castigat Franta care, cu toate dificultatile pe care le

intampina a reusit sa mentina paritatea monedei sale, moneda care era supraevaluata. Din cauza intensificarii speculatiilor monetare, Italia iese din blocul aurului in 1935, iar Polonia in 1936.

Un important pas in directia cooperarii monetare a fost facut prin Acordul monetar tripartit, incheiat intre SUA, Anglia si Franta. Prin acest acord, de la 25 septembrie 1936, guvernele Statelor Unite si Angliei apreciau reajustarea francului fr ancez, promitand evitarea greutatilor in calea ajustarii, impiedicarea unor deprecieri competitive. La apelul celor doua guverne, in noiembrie 1936, au aderat la acord Belgia, Olanda si Elvetia.

Rezulta, astfel, ca nici unul din acordurile monetare internationale incheiate in perioada anilor '30 pana la inceputul celui de-al doilea Razboi Mondial nu au dus la formarea unui sistem monetar international.

DEFINIŢIA ŞI EVOLUŢIA SISTEMULUI MONETAR INTERNAŢIONAL

a) Definitia SMI

Sistemul monetar internaţional se bazează pe reguli care provin în mod direct din practicile comerciale impuse de către state.Aceste reguli trebuie să definească :

• Un regim de schimb constând în principii care asigură convertibilitatea între monede;

• Aprovizionarea cu bani lichizi în cantitate suficientă pentru a face faţă progresului comerţului internaţional;

• Un sistem de rezervă care conferă diferitelor naţiuni participante la schimb mijloacele de plată ce le permit surmontarea dezechilibrelor temporare între cantităţile de devize intrate şi ieşite din ţară;

• Mecanisme de reajustare în caz de dezechilibre ale balanţei de plăţi curente , conservate pe termen mediu sau lung.

b) Convertibilitatea

Un SMI trebuie să asigure convertibilitatea monedelor şi anume posibilitatea de a schimba moneda naţionala contra aurului sau devizelor.Există reguli de conversiune admise de toate statele , modul de convertibilitate depinzând cu stricteţe de regimul de schimb ales.Convertibilitatea poate fi garantată de către autoritaţile publice

( convertibilitate instituţionalizata, în schimburile fixe); banca centrală care a emis moneda se angajează să o livreze sau să o răscumpere în cantităţi nelimitate. Convertibilitatea poate fi întreţinută şi în cadrul pieţei ( convertibilitatea comercială , în schimburile flotante).1