Sistemul Monetar Internațional

Definitie: Sistemul Monetar International se bazeaza pe reguli care provin în mod direct din

practicile comerciale impuse de catre state. Aceste reguli trebuie sa defineasca:

- Un regim de schimb constând în principii care asigura convertibilitatea între monede;

- Aprovizionarea cu bani lichizi în cantitate suficienta pentru a face fata progresului comertului international;

- Un sistem de rezerva care confera diferitelor natiuni participante la schimb mijloacele de plata ce le permit surmontarea dezechilibrelor temporare între cantitatile de devize intrate si iesite din tara;

- Mecanisme de reajustare în caz de dezechilibre ale balantei de plati curente, conservate pe termen mediu sau lung.

a.- Etape premergatoare

- Prima încercare pe linia cooperarii sistemelor monetare nationale a fost conventia

prin care s-a creat Uniunea Latina, semnata la 23 decembrie 1865 de Franta, Belgia, Italia si Elvetia.

Scopul acestei uniuni era protejarea etalonului monetar bimetalist (aur si argint), care reprezenta elementul comun al tarilor semnatare ale conventiei. Cu acest prilej se recunoaste o unitate monetara comuna: francul, care era împartit în 100 centime.

Un numar de tari au emis monede similare celor din Uniune, fara a adera însa la ea. Aceste tari au adoptat numai o parte din prevederile conventiei, pastrând raportul valoric de 1/15,5 dintre aur si argint. Printre tarile mentionate se numara: Austro-Ungaria, România, Serbia, Bulgaria, Spania, Venezuela, Columbia, Peru. Uniunea Monetara Latina a contribuit la consolidarea pentru o perioada scurta de timp a pozitiilor bimetalismului. Din septembrie 1873 s-a limitat baterea monedelor din argint si practic, s-a trecut la etalonul monometalism aur.

- O alta încercare de aliniere a sistemelor nationale a reprezentat-o Conferinta de la

Genova, care a avut loc între 10 aprilie – 19 mai 1922, si la care au participat 33 de state. Principala recomandare care se desprinde din aceasta conferinta este de a se limita utilizarea aurului, prin pastrarea disponibilitatilor de valute în conturile de la bancile din strainatate. În acest scop, se propunea adoptarea etalonului aur – devize în cadrul sistemelor monetare nationale si folosirea unui sistem de cliring international.

În cadrul acestei conventii, adoptarea unui etalon sau altuia era considerata o problema de politica interna, astfel ca nici o tara a carei moneda era folosita ca valuta de rezerva nu era angajata în alte tari, decât în masura în care aceasta îi servea propriile interese.

- O forma mai concreta de colaborare monetara o reprezinta Blocul aurului. Acesta a

fost creat prin conventia din luna iulie 1933, la Conferinta monetara si economica da la Londra, unde Franta, Belgia, Olanda Italia, Elvetia si Polonia, care aveau la baza sistemelor lor monetare etalonul aur, s-au angajat sa mentina paritatile existente.

Din aceasta pozitie a avut de câstigat Franta care, cu toate dificultatile pe care le întâmpina a reusit sa mentina paritatea monedei sale, moneda care era supraevaluata. Din cauza intensificarii speculatiilor monetare, Italia iese din blocul aurului în 1935, iar Polonia în 1936.

- Un important pas în directia cooperarii monetare a fost facut prin Acordul monetar

tripartit, încheiat între SUA, Anglia si Franta. Prin acest acord, de la 25 septembrie 1936, guvernele Statelor Unite si Angliei apreciau reajustarea francului francez, promitând evitarea greutatilor în calea ajustarii, împiedicarea unor deprecieri competitive. La apelul celor doua guverne, în noiembrie 1936, au aderat la acord Belgia, Olanda si Elvetia.

Rezulta, astfel, ca niciunul din acordurile monetare internationale încheiate în perioada anilor ’30 pâna la începutul celui de-al doilea Razboi Mondial nu au dus la formarea unui sistem monetar international.

b.- Sistemele monetare nationale si evolutia acestora spre sistemul monetar international

Sistemele monetare nationale au cunoscut o evolutie continua de la sistemele bazate în general

pe bimetalism, la monometalismul aur si în final la cel bazat pe etalonul devize.

Mai jos prezentam aceasta evolutie:

I.- Potrivit academicianului Costin Kiritescu, bimetalismul reprezinta „o baza a sistemelor monetare în cadrul careia doua metale, aurul si argintul, servesc ca echivalent general si ca mijloc de circulatie”. În functie de modalitatea de stabilire a raportului valoric dintre cele doua metale, bimetalismul a cunoscut trei variante de functionare, si anume:

a)- Bimetalismul integral, se cracterizeaza prin faptul ca prin legea monetara se stabilea un raport de schimb fix între cele doua metale monetare aflate în circulatie. Acest raport de valoare a fost în medie de 1 la 15 – 1 la 15,5. Baterea monedelor din aur si argint era libera, monedele având putere liberatorie egala.

b)- Bimetalismul paralel, s-a deosebit de prima varianta prin faptul ca raportul de valoare dintre cele doua monede monetare nu era fixat de stat, prin lege, acestea circulând independent pe piata, fara interventia autoritatilor monetare. Preturile bunurilor erau actualizate zilnic în functie de evolutia libera a raportului dintre cele doua metale pretioase, fiind exprimate atât în aur cât si în argint.

c)- Bimetalismul partial a reprezentat o varianta a bimetalismului integral si s-a caracterizat prin faptul ca presupunea utilizarea ambelor metale ca monede principale, însa baterea era libera numai pentru monedele din aur. Baterea monedelor divizionare din argint era controlata de catre stat, iar între cele doua metale era stabilit un raport oficial.

II.- Monometalismul aur, a cunoscut si el trei variante:

a) Sistemul monetar etalon aur - moneda

Pâna dupa primul razboi mondial, relatiile valutar– financiare au avut un caracter bilateral, s-au bazat pe macanismele pietei, pe normele si reglementarile sistemelor monetare nationale ale statelor partenere si nu putem vorbi de un sistem monetar international. Sistemele monetare nationale s-au bazat pe etalonul aur-moneda, de unde si denumirea de Gold Specie Standard. Principalele sale caracteristici erau:

- Stabilirea prin lege a continutului în aur al unitatii monetare (valoare paritara);

- Stabilirea paritatilor monetare ca raport între valorile paritare ale respectivelor unitati monetare;

- Baterea libera a monedelor de aur;

- Convertibilitatea libera si nelimitata a bancnotelor în monede de aur

- Circulatia libera a aurului sub forme de monede atât în interiorul tarii, cât si în exterior.

Unitatile monetare nationale se raportau numai la aur, numai prin el se defineau si se schimbau

între ele. Având un continut în aur stabilit de fiecare stat în mod suveran, monedele nationale se schimbau unele pe altele la un curs fix, stabilit în functie de paritatea monetara, ce era o paritate metalica, determinata ca raport între continutul în aur a doua monede. Prin aceasta, stingerea obligatiilor de plata între agentii din tari diferite si dintre acestea se realiza cu relativa usurinta si echivalenta. Nu a fost necesar un cadru juridic si institutional general, care sa reglementeze la nivel international desfasurarea raporturilor valutar-financiare. Aurul, în calitate de bani universali, îndeplinea functiile de masura a valorii marfurilor, etalon al preturilor, mijloc de rezerva si de plata atât pe plan intern, cât si pe plan international.