Stabilitatea prețurilor versus stabilitatea financiară

Introducere

Această lucrare prezintă argumentele care stau la baza alegerii stabilităţii preţurilor ca obiectiv principal al politicii monetare şi analizează conexiunile dintre stabilitatea preţurilor şi stabilitatea financiară.

Stabilitatea preţurilor reprezintă, în esenţă, responsabilitatea principală a băncilor centrale, întrucât creşterea economică durabilă poate fi realizată doar printr-un nivel scăzut al preţurilor şi fluctuaţii mici ale acestora. De asemenea, băncile centrale au un rol bine determinat în stabilitatea financiară, pe care o definesc ca acea caracteristică a sistemului financiar de a face faţă şocurilor sistematice pe o bază durabilă şi fără perturbări majore, de a aloca eficient resursele financiare în economie şi de a identifica şi gestiona eficient riscurile.

Stabilitatea financiară prezintă o importanţă deosebită pentru stabilitatea preţurilor; în cazul în care există constrângeri pentru a opta între un proces alert de dezinflaţie şi menţinerea stabilităţii financiare, cel din urmă trebuie să fie prioritar în vederea îndeplinirii obiectivului de menţinere a stabilităţii preţurilor pe termen lung. Este demn de menţionat că ţările care au iniţiat procesul de dezinflaţie trebuie să opteze pentru un ritm corespunzător de dezinflaţie astfel încât să se evite conflictul cu stabilitatea financiară.

Considerând stabilitatea preţurilor pe termen lung drept obiectivul fundamental, banca centrală trebuie să acorde o atenţie deosebită stabilităţii financiare, dar şi evoluţiei de ansamblu a indicatorilor macroeconomici.

Concepte generale

Pe termen lung, stabilitatea preţurilor constituie obiectivul fundamental adecvat al politicii monetare. Stabilitatea preţurilor este atât un scop în sine, cât şi un mijloc pentru politica monetară, întrucât contribuie la realizarea unei creşteri economice sustenabile şi la stabilitatea macroeconomică. Promovarea stabilităţii preţurilor nu este numai singurul lucru pe care politica monetară îl poate realiza în mod eficient, ci şi cel mai bun pe care îl poate face referitor la nivelul general de bunăstare în plan social. Stabilitatea preţurilor este atinsă atunci când banii îşi păstrează valoarea în timp sau viteza de erodare a puterii de cumpărare a acestora este foarte lentă. Conceptul de stabilitate monetară se suprapune peste cel de stabilitate a preţurilor.

Stabilitatea financiară reprezintă un concept relativ nou, aflat în strânsă legătură cu procesul de globalizare. Nu este la fel de uşor de definit, ca şi stabilitatea preţurilor, dar deşi „beneficiem de un cadru bine structurat pentru discutarea şi aplicarea politicii monetare, gândirea noastră în ceea ce priveşte stabilitatea financiară este mai puţin avansată.”

Stabilitate financiară reprezintă situaţia în care sistemul financiar este capabil să atragă şi să plaseze fonduri băneşti în mod eficient şi să reziste la şocuri fără a aduce prejudicii economiei reale.

Stabilitate financiară mai poate fi definită ca fiind situaţia în care: nu se produc crize bancare, preţurile activelor şi în special rata dobânzii manifestă un grad ridicat de stabilitate.

Într-un sens larg, stabilitatea financiară trebuie să fie abordată ca fiind situaţia în care sistemul financiar poate asigura alocarea eficientă a economisirilor către oportunităţi de investiţii şi poate face faţă şocurilor, fără perturbări majore. Într-o abordare mai îngustă, dar mai utilă din perspectiva unei bănci centrale, stabilitatea financiară poate fi definită ca fiind situaţia caracterizată de absenţa crizelor bancare şi de existenţa unui anumit nivel de stabilitate a preţurilor activelor, inclusiv a ratelor dobânzilor.

Conform Tratatului de înfiinţare a Comunităţii Europene, „obiectivul principal al Sistemului European al Băncilor Centrale este menţinerea stabilităţii preţurilor” . SEBC defineşte stabilitatea preţurilor ca o creştere anuală a indicelui armonizat al preţurilor de consum pentru zona euro sub nivelul de 2%.

În prezent, noile state membre UE din Europa Centrală şi de Est utilizează trei strategii standard de politică monetară, respectiv ţintirea agregatelor monetare, ţintirea cursului de schimb şi ţintirea inflaţiei.