Teoriile Monetare

1. OBIECTUL ŞI CARACTERISTICILE ECONOMIEI MONETARE

Economia monetară se ocupă de un spectru larg de probleme, de la natura şi funcţiile baniilor la efectele pe care le exercită în economie modificările masei băneşti. Drept probleme fundamentale ale teoriei monetare, definitorii pentru obiectul său de studiu , pot fi considerate următoarele :

- definirea monedei si a formelor sale

- rolul monedei în activitatea economică

- valoarea monedei

- crearea monedei(emisiunea monetare,oferta de moneda)

- cererea de moneda

- procesul de realizare (sau nerealizare) a echilibrului monetar şi efectele acestui proces asupra sistemului social-economic în ansamblu (aşa-zisa problemă a “mecanismului de transmitere a efectelor proceselor monetare”).

Obiectul de studiu al economiei monetare determină, în primul rând, locul economiei monetare în ştiinţa economică. Se ştie însă că până în prezent nu s-a ajuns la crearea unei ştiinţe economice universale, în sensul de corp coerent de cunoştinţe despre toate fenomenele economice, din toate timpurile şi din toate locurile. Ceea ce există, în schimb, este un anumit număr de teorii economice, care cuprind cunoştinţe mai mult sau mai puţin riguroase cu privire la diverse procese economice, însă aceste cunoştinţe sunt departe de a putea fi integrate într-o ştiinţă economică unică, atemporală şi aspaţială, aşa cum sunt ştiinţele naturii, în primul rând fizica. De altfel, nici în domenii economice mai restrânse, cum ar fi, cel al producţiei, al finanţelor, al schimburilor externe etc., nu există o singură teorie, ci o pluralitate de teorii, care adeseori sunt divergente.

Ca urmare, nu există şi, probabil, nu va exista o singură teorie a fenomenelor economice, ci o pluralitate de teorii, mai mult sau mai puţin integrate într-o viziune unitară asupra modului în care se desfăşoară viaţa economică. Economia monetară cuprinde câteva dintre aceste teorii.

Un element important al economiei monetare îl constituie caracterul relativ al acesteia , determinat în primul rând de variabilitatea obiectului său de studiu. Astfel o caracteristică esenţială a fenomenelor de care se ocupa teoriile monetare, la fel ca întreaga ştiinţă economică , este permanenta lor schimbare calitativă. Această trăsătură generală are drept consecintă dependenţa strânsă dintre teoria monetară şi sistemul social-economic , gradul de dezvoltare economică, formele de monedă utilizate şi alte condiţii concrete existente în diverse colectivităţi umane.

Între fenomenele monetare şi fenomenele din celelalte domenii ale economiei există multiple interdependenţe, care diferă ca natură şi mod de manifestare de la un sistem social-economic la altul, de la un grad de dezvoltare economică la altul etc., fapt ce sugerează că pentru înţelegerea tezelor diverselor teorii monetare specifice – care se referă, deci, la un anumit tip de economie şi la un anumit grad de dezvoltare economică – este necesară încadrarea acestora în contextul mai general reprezentat de teoriile economice cu privire la modul de funcţionare a economiei respective. Cu alte cuvinte, economia monetară (Monetary Economics) este o parte a ştiinţei economice generale (Economics) şi a aplicaţiilor acesteia pe cazul diverselor tipuri de economie (de piaţă, planificată, emergentă etc.), iar ca urmare nu poate fi înţeleasă şi aplicată decât având în vedere acest context.

Pe lângă relativitatea obiectivă a economiei monetare, determinată de caracterul variabil şi relativ al obiectului său de studiu, mai trebuie amintită şi ceea ce am putea numi relativitatea subiectivă, provenită din faptul că ideile monetare sunt influenţate de elementele ideologice, politice, culturale etc., care există într-o societate sau alta, preum şi de matricea culturală şi de valorile etice ale fiecărui autor.

2. TEORIILE MONETARE – CARACTER VARIABIL

2.1 METODE DE ABORDARE A TEORIILOR MONETARE

Un alt factor care accentuează caracterul relativ al economiei monetare, ducând la diferenţierea analizelor şi teoriilor pe care la conţine - chiar şi în cazul în care se referă la acelaşi sistem social-economic şi la acelaşi grad de dezvoltare economică - este metoda de tratare adoptată.

În general, există două metode de abordare a fenomenelor de care se ocupă diverse ştiinţe:

- metoda pozitivă

- metoda normativă.

Metoda pozitivă constă în tratarea lucrurilor aşa cum sunt, în timp ce metoda normativă constă în tratarea lucrurilor aşa cum ar trebui să fie. În domeniul monetar, abordarea în manieră pozitivă urmăreşte explicarea fenomenelor monetare observate şi, pe această bază, previzionarea lor şi conceperea unor măsuri care să le corecteze evoluţia. Ea nu presupune, aşadar, formularea de aprecieri asupra fenomenelor monetare prin prisma unor criterii sociale, politice, morale etc. Abordare normativă porneşte, dimpotrivă, tocmai de la asemenea criterii sociale, politice, morale etc., urmărind formularea unor aprecieri, din punctul acestora de vedere, asupra modului de desfăşurare a fenomenelor monetare vizate.

În consecinţă, enunţurile diverselor teorii monetare şi, uneori, chiar şi enunţurile acelaiaşi teorii, pot fi diferite în funcţie de maniera pozitivă sau normativă în care sunt elaborate. Pe de altă parte, unul şi acelaşi enunţ poate fi acceptat ca enunţ pozitiv, dar respins ca enunţ normativ – şi invers. Rezultă că, la fel ca în alte ştiinţe, evaluarea şi compararea unei teorii cu alte teorii existente în domeniul monetar impune precizarea modului în care acestea îşi abordează problemele: în manieră pozitivă sau normativă.

Un exemplu este mult discutata problemă a inflaţiei, în legătură cu care aprecierile existente în literatură sunt foarte diferite. Iar aceasta, inter alia, pentru că unii autori se ocupă de inflaţe în manieră pozititivă, încercând să explice pur şi simplu cauzele fenomenului, modalităţile sale de manifestare, efectele etc., fără să formuleze, deci, judecăţi de valoare, pe când alţi autori, dimpotrivă, tratează fenomenul inflaţionist mai ales prin prisma valorilor sociale, etice ş.a.md.