Trezoreria statului - funcții clasice vs funcții moderne

Funcţiile generale ale trezoreriei statului

Termenul de trezorerie a apărut în cadru unei lungi evoluţii istorice, care a condus pentru început, la identificarea cu noţiunea de bani publici, iar mai târziu, la crearea şi centralizarea unei instituţii sub o autoritate unică desemnată să asigure respectarea ansamblului de reguli specifice casieriei şi contabilităţii publice.

Termenul de trezorerie este folosit în două sensuri. Astfel, pe de o parte, el serveşte la desemnarea casieriilor propriu-zise ale statului, atunci când se vorbeşte de ”situaţia trezoreriei” sau de ”deficitul trezoreriei” , iar pe de altă parte, el serveşte la desemnarea unei administraţii publice, ca instituţie.

Cele două sensuri ale termenului sunt legate între ele şi vizează şi funcţiile pe care le îndeplineşte trezoreria. Trezoreria, ca administraţie este serviciul public, însărcinat cu gestiunea fondului public, în sensul casieriei, dar mai ales cu asigurarea echilibrului permanent dintre încasările generatoare de lichidităţi şi plăţile exigibile dintre veniturile publice şi cheltuielile publice, finanţarea deficitului bugetar, gestionarea datoriei publice şi altele,toate acestea concurând la asigurarea echilibrului monetar şi a echilibrului general al economiei.

Funcţiile trezoreriei publice sunt astazi influenţate de diversificarea şi complexitatea rolului statului modern, care au impus regândirea şi redimensionarea fluxurilor monetare prin instituţia trezoreriei.

Funcţia originală a trezoreriei este cea atribuită de către finanţele clasice care considerau trezoreria ca o casierie ,unde sunt depuse şi gestionate fondurile statului si ca o bancă, cu activitate de credit pe termen scurt, însărcinată să echilibreze în orice moment intrările şi ieşirile de fonduri. Aceasta corespunde definiţiei corecte a trezoreriei.

În finanţele moderne, la funcţiile de casă şi de bancă ale trezoreriei se adaugă şi cea a controlului asupra ansamblului de activităţi ale statului. Trezoreria tinde să devină un instrument de procurare a resurselor, alături de resursele bugetare şi de cele de împrumut. Astăzi, vorbim în mod curent de resursele de trezorerie, ca de o categorie specială a resurselor financiare publice, care se formează în cadrul activităţii trezoreriei şi se reflectă numai în contabilitatea publică.

Activitatea care se manifestă distinct în exercitarea funcţiilor tradiţionale ale trezoreriei (de casier public şi de bancă a sectorului public) se bazează pe două principii: centralizarea si gestionarea fondurilor publice.

În ceea ce priveşte centralizarea fondurilor, s-a demonstrat deja că un stat nu poate să-şi exercite pe deplin suveranitatea financiară decât dacă reuşeşte să centralizeze totalitatea serviciilor financiare, dacă încasează toate veniturile la care are dreptul, pentru a-şi finanţa toate cheltuielile pe care le-a angajat, pentru a le efectua pe întreg teritoriul ţării. În acest scop, pentru funcţionarea unui mecanism al centralizării fondurilor s-a instituit trezoreria publică centrală, ca o etapă importantă în planul separării finanţelor publice de finanţlele private. Mecanismul centralizării fondurilor a presupus separarea sa în raport cu autorităţile care iau decizii privind execuţia bugetului. Stabilirea unităţii casieriei în favoarea serviciului public al trezoreriei a fost insoţită de atribuirea agenţilor săi a dreptului de control asupra ansamblului operaţiilor de execuţie a bugetului.

În ceea ce priveşte gestionarea fondurilor, aceasta se efectuează atât în timp cât şi în spaţiu.

Gestionarea fondurilor în timp se realizează în cadrul anului financiar, iar previziunile excepţionale pe perioade mai lungi pot fi efectuate prin conturi speciale. Previziunea anuală a încasărilor şi a cheltuielilor bugetare este necesară, deoarece nu există paralelism (egalitate în timp) între ritmul încasărilor şi cel al plăţilor. La începutul anului, de exemplu, impozitele nu sunt încă intrate, iar casieriile sunt goale (numai dacă nu există excedente sau disponibilităţi constituite în trezorerii din trecut).Totuşi, anumite cheltuieli trebuie efectuate neîntârziat. Rolul trezoreriei este să ajusteze astfel în timp încasările cu cheltuielile, împrumutând pe termen foarte scurt, în aşteptarea încasării veniturilor prevăzute de buget. Previziunea pe mai mulţi ani, prin conturile speciale ale trezoreriei, se referă la cheltuielile publice cu caracter provizoriu care trebuie compensate prin intrări corespondente. Astfel, avansurile rambursabile făcute de stat întreprinderilor pentru a le permite să-şi efectueze investiţiile în echipamente, vor fi anulate prin rambursări corespondente. Invers, anumite încasări sunt fie aparente, fie provizorii. De exemplu, garanţiile depuse de gestionarii de bani şi valori publice li se rambursează acestora în momentul în momentul în care părăsesc funcţia care obligă la constituirea garanţiei. Deoarece în veniturile şi cheltuielile publice nu se contabilizează încasările şi plăţile avîn momentul în care părăsesc funcţia care obligă la constituirea garanţiei. Deoarece în veniturile şi cheltuielile publice nu se contabilizează încasările şi plăţile având caracter provizoriu, ci numai cele definitive, pentru asemenea operaţiuni, în evidenţa trezoreriei se deschid ”conturi speciale”.

Gestionarea în spaţiu se referă la compensaţiile între diferitele casierii din teritoriu, unele fiind excedentare, altele fiind deficitare. Mişcarea generală a fondurilor se produce prin documente, iar raporturile între trezoreriile locale şi trezoreria centrală rezidă, din acest punct de vedere, mai ales din ţinerea unei ”contabilităţi a mişcării fondurilor publice”, adică contabilitatea trezoreriilor.