Intermediarii autorizați pe piața de capital - Rol, funcții și servicii prestate

I. Definire piaţă de capital şi trăsături

Piaţa de capital reprezintă ansamblul relaţiilor şi mecanismelor prin care se realizează transferul fondurilor de la cei care au un surplus de capital – investitorii – către cei care au nevoie de capital – emitenţii de titluri - cu ajutorul unor instrumente specifice (valorile mobiliare emise) şi prin intermediul unor operatori specifici (societăţile de servicii de investiţii financiare).

Existența pieței de capital este determinată de cererea de capital pentru necesități curente de trezorerie si pentru investiții și, totodată, este condiționată de un proces real de economisire ca fundament al ofertei de capital.

Piața de capital leagă emitenții hârtiilor de valoare cu investitorii individuali si instituționali prin intermediul brokerilor, dealerilor si al societatilor de intermediere a tranzacțiilor cu valori mobiliare.

Piața de capital funcționează, așadar, ca un mecanism de legătura între cei la nivelul cărora se manifestă un surplus de capital (investitorii) si cei care au nevoie de capital (emitenții).

Conceptul de piață de capital are însă conotații mult mai profunde ce decurg din relații de alocare a resurselor disponibile în scopul fructificării acestora și al satisfacerii cererii de capital dintr-o economie.

Prin intermediul acestei pieţe, capitalurile disponibile şi dispersate la nivelul unei economii sunt dirijate către agenţii economici naţionali sau de pe pieţele altor ţări, acolo unde nevoile de capital depăşesc posibilităţile financiare interne de acoperire sau unde autorităţile monetare impun anumite restricţii privind accesul la resursele financiare interne.

Abordarea pieţei de capital presupune evidenţierea a două accepţiuni: anglo-saxonă şi european-continentală.

În accepţiunea anglo-saxonă, piaţa de capital este o componentă a pieţei financiare alături de piaţa monetară şi piaţa asigurărilor.

- piaţa de capital = destinată capitalurilor pe termen mediu şi lung (sinonimă cu piaţa valorilor mobiliare)

- piaţa monetară = destinată capitalurilor atrase şi plasate pe termen scurt

- piaţa asigurărilor = piaţă specifică ce sprijină derularea activităţii pe celelalte pieţe.

În accepţiunea european-continentală, structura pieţei de capital este complexă şi include piaţa monetară, piaţa ipotecară şi piaţa financiară:

- piaţa monetară = este o piaţă a capitalurilor pe termen scurt; obiectul tranzacţiilor pe această

piaţă îl constituie moneda numerar şi/sau banii de cont, aici fiind incluse şi

tranzacţiile cu efecte de comerţ, certificate de depozit, bonuri de tezaur, bilete

de trezorerie. Participanţii pe această piaţă sunt băncile centrale, băncile

comerciale şi specializate, casele de economii, societăţile de asigurări,

trezoreria publică.

- piaţa ipotecară = s-a creat în numeroase ţări ca urmare a dezvoltării înregistrată de activitatea

de creditare în domeniul imobiliar (construcţii de locuinţe). Dimensiunile

ample ale creditului ipotecar implică o mobilizare vastă de resurse, de regulă

capitaluri disponibile pe termen lung. Participanţii pe această piaţă sunt

casele de economii, societăţile de asigurări, bănci şi societăţi ipotecare, bănci

comerciale.

- piaţa financiară = are ca obiect emisiunea, plasarea şi tranzacţionarea titlurilor de capital pe

termen lung, în cadrul căreia se realizează investiţii directe şi de portofoliu.

În România, abordarea cea mai des utilizată este cea anglo-saxonă, potrivit căreia piaţa de capital este o piaţă financiară.

Instrumentele specifice pieţei de capital sunt:

- valorile mobiliare cu venituri fixe

~ titluri de trezorerie (bonuri de tezaur, obligaţiuni de trezorerie)

~ titluri emise de agenţii guvernamentale

~ obligaţiuni municipale

~ obligaţiuni corporative

- valorile mobiliare cu venituri variabile

~ acţiuni comune şi preferenţiale

~ produse derivate (forwards, futures, options)

~ produse sintetice (contracte pe indici bursieri)

Scopul pentru care un investitor se adresează pieţei de capital vizează obţinerea unui câştig direct (sub forma dividendelor şi a dobânzilor pe care le poate încasa ca urmare a investiţiei pe care o realizează), a unui câştig indirect (ca urmare a creşterii ulterioare a cursului de piaţă al titlurilor achiziţionate comparativ cu preţul la care acestea au fost iniţial cumpărate) dar şi lichiditatea investiţiei sale (prin posibilitatea recuperării într-un interval de timp cât mai scurt şi cu costuri cât mai scăzute a capitalului investit, prin transformarea titlurilor deţinute în numerar).

De asemenea, la tranzacţionarea titlurilor pe piaţa de capital trebuie avut în vedere cuplul rentabilitate – risc. Ceea ce îi interesează pe investitori este rentabilitatea scontată, cea aşteptată din deţinerea activului financiar (încasarea unui dividend, a unei dobânzi, variaţia favorabilă a cursului activului respectiv). Riscul unui titlu financiar apare atunci când există incertitudinea legată de valoarea activului financiar la o dată viitoare, în momentul în care previziunile cu privire la evoluţia titlurilor financiare nu se realizează.

Trăsăturile pieţei de capital:

- vânzarea/cumpărarea de titluri nu se realizează în mod direct, ci prin activitatea desfăşurată de intermediari. Ei sunt cei care asigură legătura între cei care au capitaluri disponibile şi doresc să le investească (oferta de capitaluri) şi cei care au nevoie de capitaluri şi emit titluri pe piaţă (cererea de capitaluri).

- tranzacţiile cu titluri au un caracter public

- instrumentele pieţei de capital pot fi transmise în mod liber între diverşii posesori

- preţurile titlurilor se stabilesc pe baza raportului cerere/oferta, fie prin licitaţie, fie prin negociere

- investirea capitalurilor disponibile se efectuează cu precădere în titluri emise pe termen mediu şi lung.

Piaţa de capital are un rol important în dezvoltarea economică, prin:

- trecerea de la proprietatea centralizată la cea descentralizată

- posibilitatea finanţării directe a agenţilor economici (prin emisiune de acţiuni sau obligaţiuni)

- atragerea excedentului de resurse financiare existent în economie şi plasarea sa eficientă

- cunoaşterea activităţii agenţilor economici în ceea ce priveşte eficacitatea activităţii, solvabilitatea şi competitivitatea lor.