Turcia - viitor stat membru al UE

Am ales tema: “Turcia-viitor stat membru al Uniunii Europene” deoarece ni se pare fascinanta dorinta acerba si incercarea neincetata a acestei tari de religie musulmana, cu teritoriu apartinand atat de Europa cat si de Asia, de a se alatura unui context socio-politic, cultural, si anume Uniunea Europeana.

Primul rateu al Turciei de a fi parte a UE a fost in 1963 cand aceasta a semnat un acord de asociere, insa dupa lovitura de stat militara UE a inghetat relatiile.

O alta incercare, de altfel, fara sorti de izbanda a fost in 1987, cand Turcia a facut oficial cerere de aderare, dar dupa 10 ani a fost respinsa din cauza drepturilor omului.

Cea de-a treia nereusita, a anului 1999 a fost cauzata de faptul ca ea tot nu indeplinea criterile politice, chiar daca candidatura ei a fost acceptata.

In cele din urma, abia in decembrie 2004 Consiliul European a luat decizia inceperii negocierilor de aderare cu Turcia,iar din octombrie 2005 a fost declansat acest proces.

Scurta prezentare a Uniunii Europene

Uniunea Europeană este o entitate politică, socială si economică, dezvoltată în Europa, ce este compusă din 27 state. Este considerată a fi o constructie sui generis, fiind o confederatie. Începând cu 1 decembrie 2009, Uniunea Europeană are personalitate juridică internatională.

După generaţii de divizare şi război, Uniunea Europeană unifică Europa în mod paşnic. De la şase membri fondatori, Uniunea Europeană s-a extins la 27 de state membre. În ultimii cincisprezece ani, forţa gravitaţională a Uniunii Europene a ajutat la transformarea ţărilor din Europa Centrală şi de Est din regimuri comuniste în democraţii moderne, funcţionale. Recent, a inspirat reforme impresionante în Turcia, Croaţia şi în alte ţări din Balcanii de Vest. Toţi europenii beneficiază de faptul că au drept vecini democraţii stabile şi economii de piaţă prospere. Un proces de extindere a Uniunii Europene administrat cu grijă duce la extinderea păcii, democraţiei, a principiului statului de drept şi a prosperităţii în Europa.

Extinderea este proiectul cel mai ambiţios întreprins de UE: el reprezintă, de fapt, reunificarea continentului european, divizat în urma ultimului război mondial. Au existat în trecut şi alte valuri ale extinderii într-o Europă divizată, dar actualul proces de extindere ajută la îndeplinirea visului părinţilor fondatori ai UE: o Europă unită şi liberă. În consecinţă, extinderea Uniunii Europene este, împlinirea unei viziuni – o viziune care este mult prea uşor dată uitării atunci când securitatea şi prosperitatea în Europa sunt considerate a fi ceva de la sine înţeles. Dar dacă ne luăm răgazul necesar pentru a reflecta, vom vedea că această viziune se confundă cu însuşi scopul urmărit de UE şi de extinderea sa: reunificarea popoarelor din Europa într-un cadru constituţional care să le încurajeze să muncească împreună în condiţii de pace şi stabilitate.

În prezent, Uniunea are 27 membri, dintre care sase membri fondatori din 1958:

- Belgia; Franta; Germania; Italia; Luxemburg; Olanda

Alte 21 state au aderat succesiv:

- 1973: Danemarca; Irlanda; Regatul Unit

- 1981: Grecia

- 1986: Portugalia; Spania

- 1995: Austria; Finlanda; Suedia

- 2004: Cipru; Estonia; Letonia; Lituania; Malta; Polonia; Cehia; Slovacia; Slovenia; Ungaria

- 2007: Bulgaria; România

Sistemul politic al Uniunii Europene este definit într-o serie de tratate. Ultimul dintre aceste tratate este Tratatul de la Lisabona. Tratatul actual si viitoare stabilesc pentru politica Uniunii Europene o serie de institutii. Sistemul politic rezultat din aceste acte reflectă prin structura sa principiul democratic al separării puterilor în stat în puterea legislativă, executivă si juridică, iar în ce priveste procesul legislativ urmăreste principiile subsidiaritătii si proportionalitătii.

Costurile reale ale extinderii nu pot fi cuantificate prin prisma bugetului UE: efectele cele mai considerabile ale adaptării au fost deja resimţite în viitoarele state membre.Pentru popoarele din actuala Uniune Europeană, stabilitatea şi democraţia din Europa Centrală şi de Est au dus deja la obţinerea unor beneficii semnificative, nu numai pe planul securităţii, ci şi al prosperităţii: dezvoltarea rapidă a comerţului a contribuit la crearea de oportunităţi pentru libera iniţiativă, investiţii, noi locuri de muncă şi o creştere economică marcată în Europa Occidentală.