Uniunea Economică și Monetară Europeană

Uniunea Economica si Monetara Europeana

Tratatul privind Uniunea Europeana a stabilit cadrul necesar cooperarii si dezvoltarii economice în vederea realizarii urmatoarelor obiective:

-promovarea unui progres economic si social echilibrat si durabil, precum si a unui nivel înalt al ocuparii fortei de munca, în special prin crearea unui spatiu fara frontiere, prin întarirea coeziunii economice si sociale si prin stabilirea unei uniuni economice si monetare si a unei monede unice;

-afirmarea identitatii sale pe scena internationala, în special prin implementarea unei politici externe si de securitate comune, inclusiv prin definirea progresiva a unei politici de aparare comune;

-întarirea protectiei drepturilor si intereselor cetatenilor statelor membre prin instituirea unei cetatenii a Uniunii;

-mentinerea si dezvoltarea Uniunii ca zona a libertatii, securitatii si justitiei în cadrul careia libertatea de miscare a persoanelor sa fie asigurata împreuna cu alte masuri adecvate în domeniile controlului granitelor externe, azilului, emigrarii, precum si în vederea prevenirii criminalitatii si a luptei împotriva acestui fenomen.

Tratatul de la Roma a prevazut crearea unui comitet monetar

în vederea coordonarii politicilor monetare (art. 105). În aceasta directie

a cooperarii monetare a tarilor din Comunitatea europeana, se înscrie

Acordul Monetar European din anul 1958, care a stabilit o marja de fluctuatie fata de dolarul SUA, precum si instituirea Consiliului guvernatorilor bancilor centrale ale statelor membre ale CEE din anul 1964 pentru a dezbate problemele politicilor monetare.

Un moment deosebit în evolutia integrarii monetare europene îl reprezinta Raportul Werner (1970), care prevedea realizarea unei uniuni economice în cadrul careia bunurile, serviciile si capitalurile sa circule liber, precum si o uniune monetara care sa asigure stabilitatea monetara, coordonarea politicilor economice si amplificarea cooperarii bancilor centrale.

Pe baza unei rezolutii a Consiliului Guvernatorilor din martie 1972 s-au instituit marje de fluctuatie între monedele tarilor Comunitatii Economice Europene, cunoscute sub denumirea de sarpele monetar. Bancile centrale din tarile membre se angajau sa intervina pentru a sustine încadrarea evolutiei cursurilor monedelor în marjele de fluctuatie. Decizia de instituire a unor marje de fluctuatie între monedele tarilor din CEE urmarea limitarea fluctuatiei devizelor europene fata de dolarul SUA.

Fondul European de Cooperare Monetara (FECOM), care a

început sa se utilizeze din iunie 1973, a reprezentat un instrument la dispozitia bancilor centrale ale tarilor CEE pentru a sustine flotarea concertata a monedelor tarilor respective, respectiv sa faciliteze operatiunile de sustinere între bancile centrale.

În perioada cooperarii monetare a tarilor memebre ale CEE pe baza principiilor sarpelui monetar nu s-a asigurat stabilitatea monetara, deoarece monedele unor tari au cunoscut oscilatii mai mari (marca germana, guldenul olandez, francul belgian).

Consiliul European a adoptat în 1978 o rezolutie care viza crearea

unui Sistem Monetar European ce reprezinta un ansamblu de reguli cu

privire la asigurarea stabilitatii cursurilor între monedele tarilor

membre ale CEE, sustinerea lor pe pietele valutare, crearea unor mecanisme de interventie si de cooperare monetara.