Tahioni

Deoarece ne aflăm intr-o continua evoluție, am ales sa tratez această temă intitulată: Despre particule hiperluminoase-Tahioni cu scopul de a-mi înmulți cunoștințele cu privire la noile descoperiri făcute de marii cercetători ai lumii chiar daca are un caracter ipotetic.

În fizica cuantică, energia care umple cosmosul este numită “Energia Punctului Zero”. Această energie este fără formă, omniprezentă şi mai rapidă decât viteza luminii. Este de o inteligenţă infinită şi conţine tot ce este necesar pentru a crea forma perfectă. Nu are rotaţie, frecvenţă sau oscilaţie, nu are forţă gravitaţională. Energia tahionică este omniprezentă, nelimitată şi are tot potenţialul pentru a crea forma perfectă în univers. Ca şi Energia Punctului Zero, nu are rotaţie, oscilaţie sau frecvenţă şi nu este afectată de gravitaţie. Diferenţa reală între Energia tahionică şi Energia Punctului Zero este că energia tahionică are formă.

TAHIONII sunt particule ipotetice, care ar călători mai repede decât lumina. Primul cercetător recunoscut pentru munca sa în acest domeniu a fost Nikola Tesla, care a realizat cu succes în anul 1931 un test documentat asupra unui dispozitiv, care punea în mișcare un autovehicul, fără să existe vreo sursă vizibilă de energie. Cu toate acestea în anul 1962, Bilaniuk, Deshpande, şi Sudarshan, au negat existența unei astfel de particulă. Puțin mai târziu, în anul 1966, doi cercetători, Gerald Feinberg şi George Sudershan, în mod independent unul față de celălalt, au definit energia superluminică numită tahion, nume provenit de la cuvântul grecesc “tachos” pentru viteză mare. În cartea sa Revoluţia în Tehnologie, Medicină şi Societate (Revolution in Technology, Medicine and Society) dr. Hans Nieper afirmă că existenţa energiei tahionice a fost dovedită fără îndoială încă din anul 1975. Această informaţie incredibilă prezentată de către Feinberg este răspunsul-verigă lipsă, cel puţin teoretic, la întrebarea: de unde îşi iau majoritatea aparatelor pe bază de energie liberă energia pentru a funcţiona. Electricitatea de exemplu descrie un tip de energie. Energia tahionică, pe de altă parte, descrie Sursa tuturor energiilor. Tahionii nu au putut fi izolați experimental, ca particule reale în vid, însă s-a încercat identificarea lor ca cvasiparticule, într-un mediu laser (termen tehnic ce se referă la acele medii cu inversie de populație). Interesul faţă de energia gravitaţională (tahionică) s-s răspândit în întreaga lume. În anii ’20 şi ’30 acest concept a fost elaborat de către fizicieni ca Levetzow, Stanyukowiz şi Shneiderov.

În pofida multor opinii contrare, existenţa acestora (a tahionilor) a fost confirmată în mod satisfăcător şi sigur încă din anul 1975, în special de către cercetători ruşi şi australieni. Conform calculelor unui cercetător japonez, lider în acest domeniu, "concentraţia de energie a acestui câmp (de tahioni) este de câteva milioane de jouli pe cm3, la o tensiune de aproximativ 800 milioane volţi per centimetru –extraordinar de mare! Toată chestiunea este să forţăm tahionii şi energia lor să interacţioneze cu diferite sisteme fizice."

Revenind totodata la informațiile prezentate în introducere putem sublinia urmatoarele: Condensarea Energiei Punctului Zero în Energie tahionică este începutul Continuumului Energetic, care este responsabil în mod direct pentru toate formele de pe planetă. În procesul materializării, energia fără formă a Punctului Zero se condensează în energia mai rapidă ca viteza luminii a tahionilor. La limita vitezei luminii, tahionii interacționează cu Câmpurile Energetice Subtile de Organizare (CESO). Fiind energizate, CESO-urile convertesc energia tahionică în orice frecvență este necesară pentru a aduce echilibru ființei, afectând astfel matricea energetică din care toate formele fizice sunt structurate. Această etapă din continuumul energetic este cel mai bine înțeleasă folosind termenii simplificați din fizică.