Agroturismul din Zona Văii Arieșului

Referat
8/10 (1 vot)
Domeniu: Geografie
Conține 1 fișier: doc
Pagini : 7 în total
Cuvinte : 1893
Mărime: 3.06MB (arhivat)
Publicat de: Lia Ștefanescu
Puncte necesare: 6
Profesor îndrumător / Prezentat Profesorului: Gabriel Camara
Universitatea ”Alexandru Ioan Cuza” Facultatea de Geografie si Geologie Specializarea Geografia Turismului

Extras din referat

Introducere

Natura şi omul au înzestrat întreg bazinul văii Arieşului cu daruri de nepreţuit, armonios îmbinate, alcătuind o ofertă complexă ale cărei componente, naturale sau antropice, se impun priorotar pe plan naţional, dar nu este încă valoroficată la nivelul la care ar trebui. De aceea, neputând sa treacă neobservată bogăţia obiectivleor turisitce existente, zona poate intra în câmpul de interes turistic numai printr-o valorificare corespunzătoare a patrimoniului său natural si antropic.

RESURSELE TURISTICE NATURALE

Zona vaii Arieşului dispunde de un fond bogat si foarte variat de resurse naturale, competente ale peisajului său geografic, cu importante atribute definite de un numar relativ mare şi de valenţe estetice, ştiinţifice, recreative si educative superioare. Imporanţa resureselor naturale constă în faptul că ele pot fi valorificate fie individual, fie în cadrul unor programe mai ample.

Relieful, prin excelenţă muntos se impune în primul rând prin frumuseţea cadrului natural luat în ansamblu, remarcabil pentru frumuseţea peisajelor sale. Astfel, alternanţa peisajelor spectaculoase şi sălbatice create de relieful carstic realizează elemete de peisaj cu valoare prin care turiştii pot găsi condiţii favorabile pentru odihnă, recreere activă sau practicarea drumeţiei.

Principalele obiective turisitice determinate de relieful carstic sunt:

- Chei pitoreşti impresionante ca cele din Munţii Bihor, Munţii Muntele Mare, Munţii Trascău;

- Peşteri de mărimi diferite cum ar fi gheţarul Scărişoara, Coiba Mare si Mică, Gheţarul de la Vîrtop – Munţii Bihor; Huda lui Papară şi Zmeilor în Munţii Trascău; Peştera din masivul Scăriţa-Belioara din Munţii Muntele Mare;

- Izbucuri interesante pe valea Gîrda Seacă şi pe valea Poşăgii;

- Cascade pitreşti pe valea Gărdişoara, pe Arieşul Mic sau în zona Munţilor Trascău;

- Ponoare, doline, lapiezuri în depresiunea închisă Ocoale, pe platoul carstic Scărişoara, valea Poienii;

- Detunatele (goală şi flocoasă), reprezentate de coloanele de bazalt.

Detunata Goală şi Flocoasă

Particularităţile climatului constituie un alt element de atracţie turistică întrucât favorizează desfăşurarea de activităţi turistice, pe parcursul întregului an. Astfel, în sezonul rece, condiţiile climatice favorizeză desfăşurarea sporturilor de iarnă, în zona superioară a Arieşului şi în zona Cămpeni-Abrud, putîndu-se conta pe un sezon de schi pe minim patru luni. Practicarea celorlalte activităţi turistice, mai ales a drumeţiei montane se poate reliza în tot timpul anului, însă perioada cea mai favorabilă desfăşurării lor se întîlneşte în intervalul august-septembrie, cînd este mai cald iar zilele cu cer acoperit sau precipitaţii sunt mai reduse.

Elementele hidrografice. Atât Arieşul cât şi afluenţii săi, prezintă văi pitoreşti, marcate pe sectoare de chei sau defilee spectaculoase, întrerupte de lunci pitoreşti.

Vegetaţia, prin varietatea biologică mare, combinată cu diversitatea morfologică, prezintă deasemenea interes ştiinţific şi contribuie la înfrumuseţarea peisajului natural. Unul din elementele majore al vegetaţiei din zona Văii Arieşului este reprezentat de păduri, prezente în tot arialul şi care constituie locul preferart al turiştilor pentru activităţi recreative. Din punct de vedere al perioadelor de mare atractivitate a vegetaţiei din zonă sunt lunile iunie şi iulie, atunci când se poate admira frumuseţea florală a vegetaţiei montane, pentru ca la sfârşitul lui septembrie pădurile să înceapă să devină ruginii. Toate aceste aspecte contribuie afectiv la sporirea atractivităţii al peisajului pitoresc. Pădurile din terioriu adăpostesc o fana cinegetică foarte bogată ce permite practicarea vânătorii sportive. Cursurile de apă sunt populate cu păstrăv indigen, zglăvoacă şi boiştean, scobar, crap, specii apreciate de pescarii sportivi.

RESURSELE TURISTICE ANTROPICE

Din ansamblul atracţiilor antropice din valea Arieşului, care prezintă interes din punct de vedere al turismului rural fac parte:

- Elemente de arhitectură populară întâlnite la bisericile şi casele de lemn specifice Ţării Moţilor, Zonei Buciumului şi Mocănimii din Muntele Mare şi la unele construcţii tehnice. Toate variantele de casă din zona Arieşului se caracterizează prin monumentalitate (datorită acoperişului lor ţuguiat şi mai înalt făcut din şindrilă sau paie). Numeroase ornamente exterioare, sculptate în lemn conferă arhitecturii acestora un pronunţat caracter arhaic şi orginal;

Preview document

Agroturismul din Zona Văii Arieșului - Pagina 1
Agroturismul din Zona Văii Arieșului - Pagina 2
Agroturismul din Zona Văii Arieșului - Pagina 3
Agroturismul din Zona Văii Arieșului - Pagina 4
Agroturismul din Zona Văii Arieșului - Pagina 5
Agroturismul din Zona Văii Arieșului - Pagina 6
Agroturismul din Zona Văii Arieșului - Pagina 7

Conținut arhivă zip

  • Agroturismul din Zona Vaii Ariesului.doc

Alții au mai descărcat și

Amenajarea Turistică a Stațiunii Balneoclimaterice Covasna și Împrejurimi

Prezentul studiu are la baza oportunitatea dezvoltarii si diversificarii ofertei turistice pentru statiunea balneoturistica Covasna. “Statiunea...

Japonia

Japonia este o tarã prin excelentã insularã, situatã în nord-vestul oceanului pacific. Japonia este fãrã indoialã statul care a înregistrat cea mai...

Județul Timiș

1.Localizarea geografica si caracterizarea judetului 1.1. Scurt istoric Istoria judetului se pierde in timp, fiind mentionate inca din...

Rolul Carpaților

Unitati montane. Carpatii românesti Carpatii românesti fac parte din marele lant muntos alpino-carpato-himalayan, aparut în urma orogenezelor...

Te-ar putea interesa și

Strategia de dezvoltare a Comunei Arieșeni

CAPITOL I ANALIZA SOCIO-ECONOMICĂ 1.1. STRUCTURA TERITORIULUI 1.1.1. Localizare geografică; Din punct de vedere geografic comuna Arieșeni este...

Identificarea resurselor agroturistice din localitatea Albac, Județul Alba

CAPITOLUL I: IDENTIFICAREA RESURSELOR AGROTURISTICE DIN LOCALITATEA ALBAC 1.1 Prezentarea localității: Istoric: Albac este un sat din județul...

Evaluarea potențialului turistic al Localității Arieșeni

Identificarea resurselor tursitice din localitatea Arieseni I. Prezentarea localitatii. 1.1 Istoric Atestata documentar pentru prima data in...

Turismul Rural în Țara Moților

Capitolul 1. Turism rural – definiţii şi caracteristici Turismul rural este un fenomen nou şi vechi în acelaşi timp. Interesul pentru deplasarea...

Pensiunea turistică Shanti

Pensiunea se afla in: Muntii Apuseni, loc. Brazesti, jud. Alba, pe valea Ariesului la distanta de: - 518 km de Bucuresti - 87 km de Cluj-Napoca;...

Ai nevoie de altceva?