Anzii Nordici

Limite. Sectorul Arizilor Nordici se desfasoara între 4° latitudine sudica (Muntii Loja Knot situati în extremitatea sudica a Ecuadorului) si tarmul nordic al continentului (Marea Caraibilor). La vest este delimitat de Oceanul Pacific, iar la est înainteaza pâna la contactul cu Câmpia Orinoco si Bazinul Amazonian. Anzii de Nord se situeaza în limitele statelor Venezuela, Columbia si Ecuador.

Anzii de Nord nu se prezinta sub forma unui singur masiv montan, orientat pe directia nord-sud, ci este o succesiune de siruri muntoase paralele, despartite de depresiuni sau platouri interioare.

Caracteristici geologice. Sistemul montan Andin actual este rezultatul fortelor tectonice care sau manifestat în perioada Mezozoica si Neozoica. Structura este complicata, datorita elementelor componente eterogene si a miscarilor orogenice, care au avut loc cu intensitate deosebita de-a lungul timpurilor geologice. Coliziunea placii continentale Sud-Americane cu placa oceanica Nazca a dat nastere activitatii orogenetice andine. Anzii se situeaza pe un vast geosinclinal, la vest de platforma precambriana, în cadrul caruia, spre sfârsitul Silurianului s-a desfasurat orogeneza caledonica, care au generat Paleoanzii.

Cea mai mare parte a rocilor cordilierei andine sunt de vârsta veche. Reprezinta sedimente erodate din platforma precambriana (scutul Brazilian sau cratonul Amazonian) si depozitate (în urma cu 950-250 milioane ani) pe flancul vestic al acesteia. Greutatea acestor depozite a dus la o subsidenta a crustei, iar presiunea rezultata si caldura au metamorfozat sedimentele. Au rezultat roci mai dure: gresia, calcarul, mâlul, fiind transformate în marmura, ardezii, cuartit etc.

Cu aproximativ 170 milioane de ani în urma, acest complex amestec geologic a început sa se ridice. În Mezozoic este generata cea mai mare parte a sistemului montan andin. Marginea estica a placii Nazca s-a subdus sub placa Sud-Americana. Procesul de subductie si ridicare a Arizilor a fost însotit si de fenomene vulcanice, la început sub forma unui arc vulcanic de-a lungul marginii vestice a Placii Sud-Americane si apoi prin infiltrarea de magma în rocile continentale. Procesele vulcanice cele mai intense, efuziuni si eruptii de mare amploare au avut loc în cursul tertiarului, începând cu Miocenul. Conurile vulcanice sunt cladite mai ales din lave acide. S-au produs numeroase fracturi care au generat horsturi, grabene, versanti abrupti corespunzatori planurilor de falie. Vulcanismul a dus la crearea de minerale (aur, argint, cupru etc.) cu valoare economica mare, care au jucat un rol important în ocuparea acestui spatiu de catre oameni.

În partea de nord a Venezuelei se afla Cordilierele Caraibiene, care au o orientare vest-est. Au rezultat din coliziunea Placii Caraibilor cu Placa Sud-Americana în timpul Cretacicului. Sunt alcatuite din sisturi cristaline si sedimente cretacice. Crestele grezoase sânt întâlnite în nord în timp ce în sud apar calcare carstificate. Cordillera de la Costa (peste 2500 m) reprezinta un „sâmbure" gnaisic evidentiat de eroziunea diferentiata. Transversal sunt întrerupte de regiuni scufundate apartinând Golfului Paria si Golfului Unare, precum si în dreptul Lacului Maracaibó, unde s-au descoperit cele mai mari resurse de hidrocarburi din America de Sud (zacaminte „prinse" între stratele sedimentare cretacice si tertiare). Calcarele grezoase si marnele neogene (puternic cutate) apar sub forma de dealuri cu altitudini medii care domina llanos-ul.

La nord de Cordiliera Caraibiana se desfasoara un sirag de insule (Antilele Mici), care reprezinta fragmente din lanturile muntoase submerse.

Longitudinal, Anzii de Nord sunt din ce în ce mai noi pe directia est-vest. O trasatura aparte o reprezinta revarsarea cutelor spre est. Axele montane sunt constituite din porfire (mezozoice), granite si filite (cretacice). Au avut loc mai multe faze orogenice, separate de perioade de relativa „liniste" tectonica, care explica prezenta podisurilor înalte andine (Paramos - 3000-4000m). Sunt alcatuite din gresii (neogene) intercalate cu elemente vulcanice si afectate de fenomene de cutare (veritabile câmpii înalte), peste care s-au depus acumulari fluvio-glaciare (ex. câmpia înalta a Savanei Bogota-2500m, ce corespunde unor sinclinale foarte largi în cadrul carora s-au pastrat argile, marne gipsifere tertiare, care depasesc 3000m grosime).

Miscarile tectonice active din lungul faliilor provoaca seisme puternice, cu mari pierderi umane, materiale si de mediu.

Glaciatiunea Pleistocena a avut un rol secundar în formarea reliefului Anzilor de Nord. Urmele glaciare sunt foarte reduse sau sunt estompate. Eroziunea glaciara s-a manifestat numai în regiunile mai înalte (peste 3900 m).

Caracteristici geomorfologice. Ca urmare a rupturilor în scoarta si a prabusirilor, tarmurile Marii Caraibilor (orientat vest-est) prezinta numeroase golfuri, care patrund adânc în continent: Golful Darien, Golful Venezuela si Golful Paria. Pâna la Golful Paria tarmul este drept si înalt, din cauza lanturilor muntoase paralele cu tarmul. Selful epicontinental este putin dezvoltat, Marea Caraibilor detine adâncimi de 3500-4000 m în apropierea tarmului. Cele mai mari insule sunt resturi ale continentului scufundat (Margarita, Los Tortuga, Aruba, Trinidat etc).

Tarmul Pacific este drept si abrupt, fiind orientat nord-sud în lungul lantului andin. Este mai putin festonat ca tarmul caraibian si nu prezinta insule. Golfurile sunt de dimensiuni mici. Platforma litorala este foarte îngusta si se termina abrupt spre marile profunzimi ale oceanului.

Anzii Nordici se caracterizeaza prin dispunerea cordilierelor componente în evantai, cu podisuri intra-andine înalte si peisaje etajate. Se remarca nodul orografic Nodo di Pasto (2° latitudine nordica), din care se desfac spre nord si spre sud mai multe cordiliere, separate de depresiuni intramontane longitudinale. Pe teritoriul Ecuadorului muntii ating cea mai mica latime (150 km), dar au înaltimile cele mai mari.