Anzii Centrali

Limite. Au cea mai mare întindere dintre toate subdiviziunile majore ale sistemului andin, atât în lungime cât si în latime (circa 650 km pe teritoriul Boliviei, la 20ºC latitudine sudica). Se desfasoara pe fatada pacifica între 4º latitudine sudica (Muntii Loja Knót) si aproximativ 27º latitudine sudica, pe teritoriul statelor Peru, Bolivia, Chile si Argentina.

În partea estica Anzii Centrali înainteaza pâna la contactul cu Bazinul Amazonian, Gran-Chaco, Pampasul si Sierrele Pampeene (extremitatea lor nord-estica), iar la vest sunt delimitati de Oceanul Pacific.

Geologia. Anzii s-au format în mai multe faze si au rezultat dintr-o structura de geosinclinal, în urma coliziunii placilor Sud-Americane si Nazca.

Primele lanturi montane, „sierrele pampine”, erau reprezentate de masive vechi izolate si fragmentate, ce au fost ulterior atasate regiunii de platforma din est. Acestea apartineau fazelor caledonice si hercinice (în cea mai mare parte).

La sfârsitul jurasicului si începutul cretacicului au loc primele cutari în zona centrala a Anzilor, ce au fost însotite si de vulcanism.

Faza laramica sau peruviana (sfârsitul cretacicului) este principala faza orogenica alpina care afecteaza toata regiunea de vest a geosinclinalului, în care sunt prezente si intruziuni de magma de o amploare ridicata.

Tertiarul se manifesta prin cutari cu intensitate mare. Tot în aceasta perioada au loc fracturi si eruptii vulcanice, glaciatiuni, ce au avut ca rezultat:

- înfatisarea actuala a Anzilor (relief vulcanic, podisuri intra-andine etc.);

- evidentierea sub forma de horsturi si grabene în vorlandul precambrian (ex. podisul Braziliei).

Procesele vulcanice au avut o prezenta mai mare începând cu miocenul, care s-au manifestat prin eruptii puternice, ce au dat conuri vulcanice cladite din lave acide. Multe din aceste conuri au fost distruse de eroziune.

Procesele tectonice au continuat si în prezent, mai ales cele seismice, care provoaca multe pierderi umane si de mediu, cu mari perturbatii asupra economiilor statelor aflate în aria de actiune a placilor tectonice. Arcul andin face parte din Cercul de Foc al Pacificului, fiind dupa arheologul japonez cel mai „bântuit de cutremure”.

Anzii Centrali au fost si sunt afectati de miscari de înaltare epirogenetice. Amplitudinea lor este diferita de la un sector la altul:

- sedimente marine pleistocene peruviene sunt ridicate la câteva sute de metri deasupra nivelului marii;

- la altitudinea de 4500 m (Cerro de Potosi) s-au semnalat în tufuri vulcanice plante fosile (miocene), care astazi au limita superioara la circa 2000 m.

Miscarile epirogenetice pozitive (începând cu cretacicul) au avut efect si asupra depunerilor de materiale detritice din regiunea podisurilor interioare ale Anzilor Centrali. Grosimea formatiunilor terigene este mare, iar acumularea lor a avut loc în conditii de ariditate ridicata.

Petrografia prezinta o mare diversitate: sisturi cristaline (gnaise), intruziuni granitice (batoliti mezozoici), roci sedimentare (calcare, gresii, marne, argile) si roci vulcanice (bazalte, lave porfirice, tufuri, aglomerate etc.).

Glaciatiunea a fost mai putin prezenta în Anzii Centrali, doar extremitatea sudica si cele mai înalte vârfuri fiind afectate.

Relieful. Tarmurile. Orientarea tarmului Anzilor Centrali este NV-SE pana la Golful Arica si NS incepand de la acesta spre sud. Pe toata intinderea sa (exceptand tarmul Cp. Piura) tarmul este inalt si putin dantelat. Platforma continentala este foarte îngusta si se termina printr-un abrupt cu adâncimi oceanice ce depasesc 5000-7000m. Înaltimea mare a Anzilor, corelata cu marile adancimi oceanice duce la o energie de relief de peste 14 000m ceea ce explica lipsa insulelor din aceasta regiune si aparitia acestora la o departare mai mare de tarm fiind situate pe praguri submarine ( insulele vulcanice San Felix, San Antonio).

Anzii Centrali prezinta o latime mult mai mare decât cei Nordici si Sudici. Sunt formati din cordiliere paralele, precum si din podisuri înalte intra-andine, ce prezinta etaje etajate.

În cadrul Anzilor Centrali se remarca nodul orografic Cerro de Pasco (11º latitudine sudica), din care se desface spre nord, nord-vest trei cordiliere (despartite prin doua depresiuni longitudinale tectono-erozive):

1. Cordiliera Occidentala este situata în partea de vest (fiind paralela cu tarmul pacific) si prezinta altitudini medii ce se mentin în jur de 4000 m. La est este delimitata de valea râului Marañon. Sunt alcatuiti din depozite jurasice si cretacice cutate, granodiorite si roci eruptive. Uneori, Cordiliera Occidentala este separata în doua ramuri de catre valea îngusta Huaylas (la 10º latitudine sudica):

- Cordiliera Blanca în est, ce reprezinta un complex înalt cu vârfuri permanent acoperite cu zapada, acestea numarându-se printre cele mai înalte din Anzi (vf. Huascaran, 6768 m). Detine peste 14 vârfuri de peste 6000 m altitudine si atinge altitudinea maxima în vârful Huascaran (6768 m), pe granodiorite. Vârfurile de peste 6000 m altitudine sunt acoperite de cupole glaciare din care se formeaza limbi glaciare cu panta abrupta. Ghetarii sunt deseori fragmentati de catre cutremure, deplasându-se în josul pantelor, distrugând vegetatia si asezarile din cale lor.

- Cordiliera Negra în vest, denumita astfel datorita faptului ca nu este acoperita de zapada, are altitudini mai mici.