Imperiul incaș - organizare socială și economie

Rezumat

Cultura originala a populatiei Americii de Sud a atins o mare dezvoltare in timpul Imperiului Incas intre 1438 si 1525. Din punct de vedere al organizarii sociale ei au atins cel mai ridicat nivel dintre toate civilizatiile contemporane lor de pe continentul sud-american, in momentul de maxima expansiune imperiul avea o populatie de aproximativ 6 milioane de locuitori de etnii diferite, pentru toti acestia se tinea o evidenta strica a corvezilor pe care le indeplineau pentru stat in rotatie si a pamantului pe care il primeau pentru lucru in fiecare an. Sistemul de drumuri era comparabil doar cu cel roman, fapt remarcabil pentru o civilizatie care desi cunostea roata, nu o folosea pentru transport. Agricultura era performanta datorita sitemului de irigatii pe care l-au construit incasii, reusit astfel sa o populatie numeroasa si raspandita in desert, la campie, pe malul oceanului si in munti. Tesaturile si ceramica erau de o calitate superioara celor europene si obtinute in conditii cu totul diferite.

Evoluand pe parcusul unui secol de la formare la expansiune maxima si apoi la distrugere din exterior imperiul incas ramane un mister pentru contemporani.

Imperiul incas- organizare sociala si economie

In America de Sud, in regiunea Muntilor Anzi (pe teritoriul actualelor state Peru, Ecuador, Bolivia si Columbia), cultura originala a populatiilor Americii a atins o mare dezvoltare in statul incasilor.

In cursul primului mileniu al erei noastre aici locuiau numeroase triburi mici. Pe teritoriul statelor Peru si Bolivia precumpaneau triburile din familiile de limbi checiua, aimara si altele mai mici. Unul dintre triburile familiei checiua era si tribul incasilor care in secolele XI-XIII traia in valea Cuzco( adica "buricul pamanatului"). Potrivit legendelor incase aproximativ in secolul XIII ei s-au situat in fruntea unei uniuni de triburi. In secolul XV in timpul domniei lui Pachacuti (adica- cel care a savarsit rastunarea) care incepand cu anul 1438 a cucerit si a supus autoritatii acestei uniuni o serie de triburi a luat fiinta un stat unde incasii ocupau o situatie dominanta si au devenit casta superioara.

Statul incasilor se numea Tauantinsuiu(adica "cele patru regiuni unite"). El se intindea din sudul Ecuadorului pana in Nordul Chile-lui. Capitala era orasul Cuzco. Populatia Tauantinsuiu-lui era alcatuita din triburi apartinand grupelor de limbi chechiua, aimara, mocika, pukina si altele mai mici. Incasii formau patura dominanta in statul pe care il intemeiasera, ei nu lucrau, traiau pe seama birurilor percepute de la triburile supuse si pe socoteala muncii membrilor de rand ai obstii si a sclavilor (ianakona), proveniti din acele triburi. Triburile din grupa de limbi checiua ocupau o situatie privilegiata, ele nu plateau biruri si membrii lor nu puteau fi facuti sclavi. Limba chechiua a fost decretata limba de stat.

Expansiunea incasilor a inceput cu domnia lui Pachacuti Inca intre 1438-1463, au urmat Pachacuti si Topa Inca intre 1463-1471, Topa Inca 1471-1493, Huayana Capac a domnit intre 1493- 1525 si a fost ultimul rege care a anexat teritorii statului incas.

Organizare sociala

Principala celula a statului incas era comuna sateasca- ayllu. Nominal- pamantul era proprietatea conducatorului, incasului suprem. Din pamanturile obstii se defalcau loturi a caror recolta revenea domnitorului (ogoarele lui Inca) precum si loturi pentru intretinerea preotilor (ogoarele Soarelui). Ogoarelele si pasunile obstii erau reimpartite in fiecare an, in timp ce casa de locuit se transmitea prin mostenire, era proprietate privata.

Imperiul Inca se prezenta mai intai ca integrand ordinea sociala tradtionala. El realiza sinteza organizarii piramidale si segmentare a etniilor pe care se baza. De asemenea prelungea si consolida esafodajele obstilor asa cum acestea prelungeau si consolidau esafodajele ayllu-rilor. De fapt Imperiul obstea si ayllu se aflau intr-un raport de analogie: se reproduceau inglobandu-se.

Fiecare sat era format dintr-un ansamblu de familii unite prin legaturi de rudenie sau alianta. In centrul unui ayllu se pare ca filiatia se tragea pe linie masculina directa pentru barbati si pe linie feminina directa pentru femei, astfel incat barbatii descindeau din tata si femeile din mama. Acest sistem de descendenta paralela este raspandit mai ales in Anzii centrali si meridionali. Reorganizat de catre al treilea conciliu de la Lima, care a incercat sa-I inteleaga principiile, sistemul de descendenta paralela a ramas in vigoare pana spre sfarsitul perioadei coloniale.

Familia formata din doi soti si copiii celibatari, reprezenta unitatea de productie si consum in interiorul careia functiona diviziune muncii. Femeia se ingrijea de pregatirea hranei si de bunastarea gospodariei. Barbatului ii reveneau muncile campului si unele activitati mestesugaresti, precum olaritul si chiar tesutul. Casatoria se incheia dupa o perioada de coabitare prematrimoniala in care viitorii soti profitau de ocazie sa vada daca se potrivesc, sub stricta supraveghere a parintilor. O data incheiata casatoria individul isi dobandea completa autonomie si devenea membru cu depturi depline al propriului ayllu, nu putea fi desfacuta decat daca interveneau motive grave. Desi barbatii de rang superior aveau, se pare, mai multe sotii, regula universala era casatoria monogamica iar uniunea poligamica constitutia o exceptie.

Celulele domestice constitutive ale unui ayllu recunosteau o capetenie sau kuraka, in general descendentul intemeietorului grupului. Kuraka distribuia pamantul, repartiza muncile si rezolva neintelegerile. Ayllu isi recunostea de asemenea o divinitate tutelara, waka, care era de obicei stramosul capeteniei. Kuraka se sprijinea pe el in exercitarea autoritatii sale. Waka salasiua pe un munte apropiat unde i se aduceau ofrande pe un loc marcat de un copac, de un izvor sau de o stanca, pentru ca sa inmulteasca animalele si sa asigure o recolta manoasa. Mortii erau depusi in scobituri de piatra ale muntelui sacru in interiorul careia urmau sa-l intalneasca pe stramosul divinizat.

Ayllu poseda un lot de pamant sau marka. Pasunile de pe marka ramaneau indivizibile, fiecare familie putea dispune in mod liber de acestea.

Spre deosebire de pasini ogoarele erau distribuite in loturi pe familii. Lotul era compus din parcele situate pe diferite paliere ecologice controlate de ayllu, marimea lui trebuia sa fie suficienta pentru aigurarea subzistentei grupului familial corespunzator.