București - centrul istoric

Pe teritoriul administrativ al sectorului 3 se găseşte cea mai mare parte a zonei vechi, istorice a Capitalei. Străzi de importanţă culturală şi de reală valoare istorică, cu nume de rezonanţă la nivel naţional (Lipscani, Gabroveni, Smârdan) sunt la această oră în situaţia de a dispare fizic definitiv, prin agresiuni repetate şi concertate asupra esenţelor ce le compun: fondul construit, reţelele de utilităţi urbane, imaginea de ansamblu, “spiritul locului”. Clarificarea regimului juridic al proprietăţilor imobiliare din zonă decurge lent şi anevoios pentru clădiri ce şi-au schimbat proprietarii de drept de foarte multe ori în ultimii 100 de ani. Starea de degradare a multor imobile listate ca monumente de arhitectură duce, din păcate tot mai des, la prăbuşirea parţială a acestora, cu consecinţe grave pentru oraş şi pentru locuitorii zonei. Nu de puţine ori locatari fără nici un fel de forme legale aduc modificări structurale imobilelor pe care le parazitează, netezind inconştient drumul către colapsul imobilului în care locuiesc. Totodată, în zona menţionată, accesul autospecialelor de salubritate se face doar noaptea (din cauza autoturismelor parcate pe timp de zi), fapt ce împiedică o salubrizare eficientă şi permanentă a zonei.. Operativitatea acţiunilor şi intervenţiilor a fost de multe ori îngreunată de numărul mare de autoturisme parcate neregulamentar în zona menţionată, de cele de mai multe ori generând ambuteiaje şi datorită sistematizării şi configuraţiei acestora, precum şi gradului foarte avansat de uzură al imobilelor ce alcătuiesc “Centrul Istoric” al Bucureştiului.

1.In iunie 1589 este prima atestare documentara a arterei Lipscanilor – cu siguranta mai veche – numita atunci “Ulita cea Mare”. Printr-un hrisov al lui Mihnea – Voda cedeaza jupanului Jifo, mare portar,loc in Ulita cea Mare, aflata “langa curtea domniei mele din Bucuresti”. Deseori s-a facut confuzie intre Ulita cea Mare a Lipscanilor si “Ulita mare”, cea care pleca de la poarta damboviteana a Curtii domnesti spre Podul Mogosoaei de mai tarziu. In planurile ulterioare ale orasului pana a ajunge sa se numeasca Lipcani (denumire data dupa numele negustorilor ce aduceau si desfaceau marfa de la Lipsa – Leipzig, Ulita cea Mare a avut si alta denumire; la 1770 segmentul dintre Selari si Podul Mogosoaiei se chema “Serban Voda” pentru ca la 1852( in planul Borroczyn) sa fie numita “Lipkani” doar portiunea dintre actualele strazi Selari si Smardan celelalte segmente spre est fiind notate ca “Ulita Marchitani” iar mai departe, in piata Sf. Gheorghe – “Zarafii”. Generalizarea denumirii de “Lipscani” pentru intreaga artera comerciala se va face in a doua jumatate a secolului al XIX-lea (1750). Strada porneste de pe cheiul Dambovitei, in spatele Primariei orasului, de unde incepe si numerotarea caselor, intersecteaza Calea Victoriei in dreptul magazinului Victoria si continua pana in Calea Mosilor, trecand peste bulevardul Bratianu prin piata Sf. Gheorghe si lasand pe stanga ei biserica Sf. Gheorghe Nou.

Strada Lipscani e un adevarat muzeu de arhi¬tectura; ultimele doua secole au lasat de-a lungul ei un sir de mici bijuterii arhitecturale, bogat caleidoscop de forme si stiluri.

Venind dinspre Calea Victoriei, prima constructie pe stanga, pe partea de

nord a strazii, este cea a Palatului Societatii de Asigurari Dacia (Lipscani 19), bogat impodobita, in partea superioara a cladirii,cu elemente de decor inspirate din arhitectura Renasterii. Curtea interioara, in care se intra printr-un gang ce se deschide spre strada Lipscani se mandreste cu podoaba unei fantani plasate intr-o nisa in axul curtii si dominate de o statuie reprezentand o zeitate antica. Un medalion cu chipul poetului si o placa de marmura, fixate pe fatada din¬ spre strada Lipscani, amintesc ca in aceasta cladire a lucrat doi ani Mihai Eminescu ca redactor la ziarul Timpul.

Putin mai jos, pe aceeasi parte a strazii, la intersectia cu strada Eugeniu Carada, se ridica impozantul edificiu care a adapostit Bancorex, azi unul din sediile Bancii Comerciale, construit dupa planurile arhitectului Oscar Maugsch.

Peste drum, ocupand tot spatiul intre strazile Carada si Smardan, se afla marea cladire a Bancii Nationale a Romaniei, construita intre anii 1883-1900, dupa planurile arhitectilor Albert Galleron §i Cassien Bernard asistati de Grigore Cerchez si Constantin Baicoianu.

Pe acest loc se gasea altadata unul dintre cele mai vestite hanuri ale Bucurestilor,hanul Serban Voda,ridicat de Serban Cantacuzino.

Fatada cladirii Bancii Nationale este expresiv ritmata de coloanele ionice si corintice si este incununata cu o cupola.

In nisele de pe suprafata sunt asezate statui datorate sculpturilor Ion Georgescu si Stefan Ionescu Valbudea, infatisand Agricultura, Industria ,Comertul si Justitia.

Vizavi de Banca Nationala se afla una dintre cele mai impodobite cladiri de pe strada Lipscani, fosta Banca Generala (nr. 18-20), unde functioneaza acum o institutie bancara. Edificiul a fost construit intre anii 1910-1913 si restaurat in anii '80.

Ocupand coltul intre strazile Lipscani, Smardan si Stavropoleos, cladirea. are o fatada lunga si pe strada Stavropoleos. Decoratia, exceptional de bogata, este de factura neoclasica, cu elemente de Renastere. Etajul I are ferestrele incununate cu frontoane sprijinite pe coloane ionice; intrarea este subliniata prin coloane dorice la parter si ionice la etaj, incadrate de inalte coloane corintice. Intreaga fatada este impodobita cu busturi in medalioane, cu grupuri de personaje, toate in relief. Pe coltul intre cele trei strazi cladirea este incununata de o cupola, cu un grup de personaje in varf. Interioarele cladirii sunt la fel de somptuoase ca si exterioarele: holul central, deschis pe trei nivele, este imbracat in marmura, cu vitralii si ornamente aurite; lumina se cerne printr-un luminator octogonal, a carui forma se acorda cu forma holului bancii.

Cea mai interesanta si mai caracteristica parte a strazii Lipscani este cea care se intinde intre strada Smardan si piata Sf. Gheorghe. Pravaliile minuscule, cu arhitectura foarte variata, se insira una dupa alta, fiecare cu o mica fatada spre strada, cu vitrina, si cu latura lunga intinzandu-se in adancime, exploatand astfel la maximum putinul spatiu existent. Multe dintre pravaliile de pe latura de sud a strazii au doua fatade, una spre strada Lipscani si cealalta spre strada paralela cu ea, Gabroveni. Fatadele ilustreaza toate stilurile prezente in arhitectura secolului al XIX-lea, de la cel de inpiratie clasica, la cel “Srt Nouveau” caracteristic sfarsituluui de secol XX