Extras din referat
Exista în literarura de specialitate o serie de indicatori care ajută la analiza fenomenului de îmbătrânire demografică.
În exprimarea cantitativă a gradului de îmbătrânire demografică trebuie stabilită vârsta de la care o persoană este considerată ca făcând parte din segmentul vârstnic. Nu există o definiţie unică în acest sens, această limită de vârstă fiind stabilită în funcţie de domeniul de studiu. Dacă se studiază îmbătrânirea în legătură cu regimurile de pensionare, limita care se impune este cea de 65 de ani. Dacă însă se analizează dependenţa vârstnicilor faţă de activi, atunci se preferă vârstele de 75, 80, sau chiar 85 de ani.
Un sistem modern de indicatori pentru analiza procesului de îmbătrânire demografică trebuie în mod necesar să cuprindă atât indicatori consacraţi, cât şi o serie de alţi indicatori noi:
- Indicele de îmbătrânire demografică a unei populaţii – definit ca un raport între supravieţuitorii la 70 de ani şi supravieţuitorii la 25 de ani pentru aceeaşi generaţie (viziune longitudinala)
- Proporţia persoanelor de 15 ani sau de 20 de ani în total populaţie – măsoară îmbătrânirea prin baza piramidei
- Proporţia persoanelor de 65 de ani şi peste în total populaţie pentru măsura îmbătrânirii prin vârful piramidei, iar comparaţia cu pragurile de 7% şi respectiv 12% ne permite să punem diagnosticul unei populaţii în ce priveşte etapa în care se află structura sa pe vârste, din punctul de vedere al îmbătrânirii demografice (dacă ponderea persoanelor de 65 de ani şi peste este mai mică de 7%, avem de a face cu o populaţie tânără din punct de vedere demografic, dacă respectiva proporţie este cuprinsă între 7% - 8%, populaţia din care face parte se află în plin process de îmbătrânire demografică, iar dacă depăşeşte 12% atunci populaţia totală este deja îmbătrânită demografic)
- Vârsta medie a populaţiei
- Vârsta mediană a populaţiei
- Indicele de îmbătrânire a populaţiei – raportul dintre persoanele vârstnice şi cele tinere
- Indicele de “senioritate” exprimă măsura îmbătrânirii în sânul populaţiei vârstnice
- Coeficientul de dependenţă al persoanelor vârstnice – raportul dintre vârstnici şi persoanele de vârste active
- Coeficientul de dependenţă al persoanelor tinere – raportul dintre tineri şi persoanele de vârste active
1. Îmbătrânirea populaţiei la nivel global-cauze şi implicaţii
În rândul multiplelor ameninţări globale la adresa omenirii, ce au fost mereu invocate s-au aflat adesea şi unele aspecte demografice; dacă în urmă cu câteva decenii pericolul demografic principal era considerat suprapopularea sau, eventual, ritmul prea rapid de creştere, astăzi factorul principal de risc devine unul legat de structura populaţiei, şi anume procesul de îmbătrânire demografică.
Îmbătrânirea demografică reprezintă un proces care presupune schimbarea structurii pe vârste a unei populaţii, prin creşterea importantă a proporţiei vârstnicilor în populaţia totală, în detrimentul proporţiei tinerilor, ca tendinţă fermă şi de lungă durată, cu numeroase implicaţii în toate sferele activităţii umane.
Îmbătrânirea populaţiei este un fenomen mondial. Conform datelor ONU, proporţia populaţiei de vârsta a treia se va mări, pe termen lung, chiar în regiunile unde natalitatea este superioară ratei de reproducere. Fenomenul îmbătrânirii este prezent, în mod deosebit, în Europa şi Japonia. Se apreciază că Europa a atins deja un stadiu critic : după un secol de creştere demografică naturală, perspectiva pentru acest secol este, dimpotrivă, un declin natural şi o îmbătrânire excesivă a populaţiei. O mare parte dintre ţările Europei orientale cunosc, deja, declinul demografic şi numeroase ţări occidentale îl vor cunoaşte într-un viitor apropiat. Conform proiecţiei demografice a ONU, diminuarea efectivului populaţiei va atinge Europa de Sud în câţiva ani, apoi Europa occidentală, după 2010 şi Europa de Nord după 2030. Declinul va fi foarte marcat în Federaţia rusă, în Europa orientală şi meridională şi mai moderat în Europa occidentală şi septentrională. Unele ţări vor fi în avans sau în întârziere faţă de unul sau altul dintre procesele demografice. De pildă, Germania de Vest şi de Est au cunoscut, deja, un declin al populaţiei la mijlocul anilor ’80, în Irlanda în schimb, datorită fertilităţii ridicate, populaţia va continua să crească şi în prima jumătate a acestui secol. În ciuda diferenţelor de intensitate şi de ritm care vor persista între diferitele ţări, toate societăţile europene au sau vor avea de făcut faţă, în principal, aceloraşi tendinţe, în materie de declin şi de îmbătrânire demografică.
Preview document
Conținut arhivă zip
- Imbatranirea Populatiei - Cauze si Efecte.doc