Extras din referat
DEZVOLTAREA UMANĂ: poate fi definită drept expansiunea unei economii dar şi o repartizare cât mai echitabilă a bogăţiei supplimentare care conduc la îmbunătăţirea nivelului de viaţă şi a structurilor societăţii.
Indicatorul dezvoltării umane (IDU)
Măsură sintetică a gradului de dezvoltare umană, propusă de specialiştii ONU în cadrul Programului Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD) pentru analiza comparativă a ţărilor şi/sau regiunilor şi pentru oferirea de informaţii globale şi specifice în vederea elaborării şi ameliorării politicilor de d.u Pe baza culegerii de informaţii, a prelucrării datelor şi analizei/interpretării lor se elaborează de către PNUD (prin echipe de specialişti) un raport anual numit Human Development Report. Primul raport a fost elaborat în anul 1990 şi de atunci operaţia a fost continuată. Demonstraţia tinde să consacre ideea că nu lipsa resurselor financiare conduce la devalorizarea vieţii umane (individuale, naţionale sau globale), ci modul de structurare a bugetelor naţionale şi a politicilor de dezvoltare economică, socială sau culturală, care relevă o stare de „atonie politică" cu consecinţe nefaste asupra valorificării imensului potenţial de resurse disponibile. D.u. este înţeleasă ca expresie a procesului de extindere a posibilităţilor care se oferă realizării individuale. Accentul este pus pe acele posibilităţi sau condiţii care, împreună, oferă şansa atingerii unui nivel decent de viaţă prin: creşterea longevităţii sau speranţei medii de viaţă (adică o viaţă cît mai lungă în condiţii de sănătate) ; ameliorarea permanentă a condiţiilor de acces la asimilarea cunoştinţelor de bază necesare construcţiei vieţii individuale într-o societate în care informaţia are funcţii foarte importante; asigurarea condiţiilor de acces la bunurile materiale şi culturale specifice vremii. De aici rezultă că I.D.U., ca măsură sintetică, se bazează pe trei variabile: speranţa de viaţă, nivelul şcolarizării şi şcolarităţii, venitul individual.
INDICATOR (COMPONENTĂ) VALORI MAXIME VALORI MINIME
Speranţa de viaţă (ani) 85 ani 25 ani
Rata de alfabetizare (%) 100.00% 0.00%
Rata de cuprindere în învăţământ pe toate nivelurile (%) 100.00% 0.00%
PIB / loc ($ internaţionali) $40.000.00 $100.00
IDU= ISV + IED + IV / 3
ISV – indicatorul speranţei de viaţă
IED – indicatorul educaţiei
IV - indicatorul venitului
1. ISV = V reală (nominală) – V min / V max – V min
2. IED = 2 * IA + IC / 3
IA = indice de alfabetizare
IC = indice de cuprindere în învăţământ pe toate ciclurile
IA (IC) = V reală – V min / V max – V min
3. IV = log (V reală) – log (V min) / log (V max) – log (V min)
În obţinerea valorilor I.D.U. pentru fiecare ţară, se au în vedere două premise: toate cele trei variabile trebuie să aibă ponderi egale ca importanţă, iar valoarea sintetică trebuie obţinută prin raportare la un nivel standard maximal. Implicaţia este că o viaţă decentă nu se reduce în nici un caz la simpla existenţă sau supravieţuire fizică, asociindu-se în mod necesar cu condiţii adecvate de sănătate, instruire şcolară, practicarea unei activităţi utile adecvat salarizate. Totodată poziţia unei ţări într-o ierarhie globală a gradului de d.u. se poate obţine prin măsurarea gradului de depărtare/apropiere de valoarea maximă pe fiecare variabilă şi prin obţinerea unei măsurări medii neponderate (nediferenţiate pe variabile). Validitatea acestei opţiuni a fost multiplu verificată (prin calcularea coeficienţilor Spearman de corelaţie şi prin aplicarea metodei Borda de clasificare) şi se consideră a fi metodologic acceptabilă. În analiza d.u. se aplică fie I.D.U., ca indicator complex sau „composit", pentru a oferi o măsură sintetică la nivel de ţară şi a facilita astfel comparaţii între ţări, fie variabilele integrate în I.D.U. considerate separat, fie alţi indicatori economici sau sociali care aprofundează analiza în domeniile: demografic, educaţional şi economic. în urma aplicării succesive a I.D.U. în ultimii trei ani, concluzia generală persistă: „lipsa voinţei/angajării politice, şi nu resursele financiare, este adesea cauza reală a neglijării dezvoltării umane" (UNDP, Human Development Report 1992, New York, 1992).
Preview document
Conținut arhivă zip
- Indicatorul Dezvoltarii Umane.doc