Influențe Antropice în Evoluția Proceselor de Versant din Municipiul Suceava

Situat în partea centrala a Podisului Suceava pe cursul inferior al râului cu

acelasi nume (la intersectia paralelei 47039’ latitudine nordica, cu meridianul de

260 16’ longitudine estica), municipiul Suceava a fost si este afectat de intense

procese de versant, dintre care mai importante sunt alunecarile de teren. Cele

mai cunoscute areale de manifestare ale acestora sunt reprezentate de versantul

drept al vaii râului Suceava (numit în literatura tehnica de specialitate versantul

de nord-est), versantul stâng al pârâului Cetatii (versantul de est) si versantul

drept al pârâului Scheia (versantul de nord-vest). Ca atare ne vom ocupa de

aceste areale sensibile ale municipiului Suceava.

I. Cauze naturale ale alunecarilor de teren

1. Structura geologica. În urma adâncirii puternice a râului Suceava si a

afluentilor sai, începând de la sfârsitul pliocenului si în cuaternar, structura

geologica de platforma predominant monoclinala, se reflecta în mod evident în

relief prin formarea de cueste, vai subsecvente (pârâul Scheia, pârâul Cetatii),

vai cu caracter reconsecvent, cum este Suceava si platouri cu caracter

structural(Dealul Zamca, Dealul Cetatii) ( C. Martiniuc, V. Bacauanu, 1959).

Alternarea de nisipuri, argile, marne si gresii, cu numeroase pânze de apa

subterana, deschide la zi, a dus la dezvoltarea, pe fronturile de cuesta, a unor

procese geomorfologice foarte active.

2. Energia de relief. Ca urmare a adâncirii vailor, altitudinea relativa a

Dealului Zamca fata de lunca Sucevei este de 110m, iar fata de Valea pârâului

Scheia este de 90m. Dealul Cetatii apare fata de lunca Sucevei cu o altitudine de

circa 70-80m. ( C. Martiniuc, V. Bacauanu, 1959).

3. Înclinarea versantilor. Pe versantii amintiti mai sus predomina

înclinari cuprinse între 50- 100, dar exista suprafete cu înclinari mai mari de

peste 100 si de peste 200.

4. Clima este temperat continentala, cu precipitatii cuprinse între 600 –

700mm, cu îngheturi timpurii si ierni lungi, cu zapezi abundente si cu o

scurgere superficiala accentuata cu caracter torential în perioada de primavara si

vara.

5. Apele de suprafata. Afluentii Sucevei (pârâul Scheia, pârâul Cetatii) prin

adâncimea albiilor submineaza baza alunecarulor mai vechi, favorizând

reactivarea lor.

6. Apele subterane. În masele deluviale apele subterane se gasesc la adâncimi

foarte variate 0-10m, având o deplasare haotica.

7. Cutremurele de pamânt. Mai puternic resimtite la Suceava au fost cele din

1471, 1685 si cele din 10/11 noiembrie 1940.

II Evolutia alunecarilor de teren

Din punct de vedere istoric cele mai vechi alunecari de teren au fost cele

din timpul domniei lui Alexandru cel Bun (1400 – 1432) care au afectat cetatea

de Vest. (E.I. Emandi si colab. 1984). Reactivari ale unor alunecari mai vechi

sunt amintite în sec. al XIX-lea pe versantul de nord-est si pe versantul de

est.(E. I. Emandi, 1996). Între anii 1910 – 1912 alunecarule de teren au afectat

întregul versant de nord-est (mai putin zona Bisericii Sfânta Maria), precum si

mici areale de pe versantul de est. Aceste alunecari s-au produs în urma unei

perioade îndelungate de ploi abundente. Ele au afectat un numar mic de

locuinte, întrucât la acea data era mai mult ocupata de livezi si fante(P.

Balanescu si colab., 1985).

Alunecarile de teren din 1930-1940, au fost precedate de mici miscari si

curgeri de teren, ca urmare a unei perioade bogate în precipitatii. Acestea au

culminat în timpul cutremurului din 10/11 noiembrie 1940. zonele cele mai

afectate s-au situat pe versantul de nord-est, pe un front de 500m, în dreptul

intersectiei dintre Str. Cernautilor si Calea Unirii, unde s-au produs fisuri lungi,

cu deschideri de pâna la 1m si adâncime de 3-4m, cu deplasari de 2-4m,

atingând valori mai mari de 5m, în zona de depresiune. Au fost distruse 12

locuinte, iar altele au fost fisurate. Strada cernautilor a suferit deplasari pe

orizontala si numeroase fisuri si tasari (P. Balanescu si colab., 1985).

Din 1963 s-a constatat o reactivare a alunecarilor de pe versantul de nordest.

În aceeasi zona de intersectie dintre str. Cernautilor si Calea Unirii si a

conductei de termoficare a orasului de pe strada Dimitrie Dan. Aceste alunecari

au culminat în august 1966, când s-a produs o deplasare foarte rapida, de

ordinul a 0,8-1,5m pe orizontala; 0,5-2,2m pe verticala si între 4-7m în zona de

deplasare, în decurs de 8 ore. Aceasta alunecare a avut ca efect ruperea

conductei de termoficare a orasului, întreruperea cablurilor telefonice

internationale, întreruperea circulatiei pe Calea Unirii, care asigura accesul

salariatilor în zonele industriale precum si dezafectarea unui numar mare de

locuinte (P. Balanescu si colab., 1985).