Analiza și Interpretarea Hărților

În general, analiza şi interpretarea unei hărţi trebuie să aibă în vedere câteva aspecte deosebit de importante, şi anume:

- a analiza harta înseamnă a studia fiecare element al său, astfel încât să putem extrage cât mai multe informaţii despre teritoriul reprezentat;

- interpretarea presupune un efort suplimentar, de explicare a legăturilor cauzale dintre elementele şi fenomenele cartografiate. Pentru aceasta este necesar să facem apel la toate cunoştinţele pe care le posedăm;

- hărţile nu apar din senin. Ele sunt realizate de cineva pentru a servi unui anumit scop. Dacă reuşim să pricepem care este acel scop vom face un pas important spre înţelegerea hărţii;

- harta este o formă de comunicare între cel care o creează şi cel care o utilizează, dar ca orice formă de comunicare ea simplifică şi fragmentează realitatea;

- pentru a descifra harta este absolut necesar să cunoaştem limbajul simbolic pe care îl foloseşte, cu alte cuvinte trebuie să dispunem de o legendă;

- harta şi realitatea nu sunt identice. Majoritatea greşelilor de interpretare apar din cauza faptului că utilizatorii scapă din vedere acest lucru şi se aşteaptă la o corespondenţă directă între ceea ce indică harta şi ceea ce este în realitate;

- harta este o imagine momentană a realităţii. Aproape întotdeauna harta pe care o avem la dispoziţie este deja învechită;

- interpretarea hărţii nu trebuie să pornească de la ideea unui determinism absolut. Proximitatea spaţială nu înseamnă în mod necesar că între diferitele elemente există o relaţie de tip cauză – efect;

- interpretarea se bazează şi pe informaţie negativă. Uneori, ceea ce nu apare pe hartă este la fel de important ca şi ceea ce este reprezentat;

- interpretarea hărţii este o abilitate care se dezvoltă odată cu practica.

3.1. Analiza şi interpretarea elementelor de conţinut ale hărţii topografice

3.1.1. Analiza reliefului

Pe hărţile topografice actuale relieful este reprezentat prin metoda curbelor de nivel. Aceasta înseamnă că avem posibilitatea să determinăm altitudinile punctelor, diferenţele de nivel dintre acestea şi pantele diferitelor suprafeţe, dar în acelaşi timp putem face şi unele observaţii de ordin calitativ asupra diferitelor forme de relief (interfluvii, versanţi, terase, lunci, etc). De asemenea, pe baza semnelor convenţionale specifice putem identifica caracterul şi amploarea intervenţiei antropice asupra reliefului.

a) Altitudinea reprezintă distanţa măsurată pe verticală de la o suprafaţă de referinţă până la un punct. Când această suprafaţă se confundă cu nivelul mării altitudinea este absolută, iar când este vorba de o suprafaţă oarecare, altitudinea este relativă. De exemplu, o terasă poate avea o altitudine absolută de 550 m şi o altitudine relativă de 30 m, prima fiind măsurat faţă de nivelul mării, iar cea de-a doua faţă de nivelul râului care a creat terasa respectivă. Atunci când analizăm o hartă topografică din punct de vedere al reliefului este necesar mai întâi să vedem care este suprafaţa de nivel zero faţă de care s-au măsurat altitudinile punctelor. Această informaţie apare înscrisă sub scara grafică a hărţii. Pentru teritoriul ţării noastre se utilizează un sistem de cote baltic, adică determinarea altitudinii punctelor se face în raport de nivelul Mării Baltice în portul Kronstadt. Începând din anul 1971, pentru planurile realizate în scopuri utilitare se foloseşte ca suprafaţă de referinţă nivelul Mării Negre în portul Constanţa. De remarcat faptul că nivelul Mării Baltice este mai ridicat decât al Mării Negre cu 0,529 m.

Analiza altitudinilor trebuie să aibă în vedere câteva aspecte deosebit de importante, şi anume: altitudinile maxime şi minime, amplitudinea reliefului şi gradul de extensiune al diferitelor trepte hipsometrice.

Altitudinile maxime apar pe interfluvii, de-a lungul liniei care constituie cumpăna de ape ce separă bazine hidrografice alăturate, şi ele ne oferă informaţii cu privire la etajarea elementelor climatice, vegetaţie, solurilor şi activităţilor economice.

Altitudinile minime se întâlnesc de obicei de-a lungul albiei minore a râurilor, iar în cazul regiunilor litorale ele apar pe ţărmul mărilor şi oceanelor. Altitudinile minime joacă rolul unor nivele de bază locale sau generale, care controlează procesele de eroziune de pe teritoriul respectiv.

Amplitudinea reliefului reprezintă diferenţa dintre valoarea maximă şi cea minimă a altitudinii sale. Cu cât aceasta este mai mare, cu atât mai intense vor fi procesele de eroziune care afectează suprafaţa cartografiată. Prin contrast, o amplitudine mică indică o amploare mai redusă a eroziunii şi, implicit, a degradării terenurilor.

Gradul de extensiune a diferitelor trepte altitudinale poate fi determinat cu ajutorul hărţii hipsometrice. Pe baza unei astfel de hărţi se pot face unele corelaţii privind repartiţia spaţială a altor elemente ele peisajului geografic.