Regimul Pluvial

Hidrologia sistemelor fluviale din zona intertropicală

Se desfăşoară între 300 lat. N şi S. Temperaturile sunt tot timpul anului ridicate şi precipitaţiile variază în limite foarte largi. Se disting mai multe regiuni hidrografice: ecuatorială, tropicală şi aridă.

Precipitaţiile au valori ridicate, uneori >3.000 mm. Poziţia catenelor muntoase este foarte importantă pentru distribuţia spaţială a precipitaţiilor. Cantitatea cea mai mare de precipitaţii caracterizează Africa şi America de Sud în sectoarele ecuatoriale, Filipine şi Antilele Mici. Sectoarele sud - estice şi nord - vestice ale continentelor primesc o cantitate mare de precipitaţii ca urmare a alizeelor. Sud - estul Asiei primeşte cea mai mare cantitate de apă datorită existenţei musonului de vară care bate dinspre ocean spre mare (8.000 - 12.000 mm sau 300 zile cu ploaie pe an). În unele locuri contrastele sunt foarte mari: pe versantul oriental al Anzilor, la 230 lat. S şi Câmpia Chaco, acoperite cu păduri primesc precipitaţii până la cca. 2.000 - 2.500 m altitudine; peste această valoare precipitaţii scad brusc. În Hawaii există un maxim pluviometric de 8.000 mm la altitudinea de 1.000 m, după care gradientul pluviometric scade treptat până la 3.000 m unde valoarea este de 500 mm.

Alimentarea râurilor se realizează din ploi şi subteran; pe areale foarte mici apar şi surse glaciare (Africa, America de Sud). Se deosebesc o regiune ecuatorială şi două tropicale.

Regiunea ecuatorială cuprinde marile bazine hidrografice din interiorul continentelor: Amazon, Zair (Congo).

Reţeaua hidrografică este foarte deasă şi în regiunile cu altitudine scăzută se favorizează înmlăştinirea. Afluenţii prezintă albii largi şi mulţi dintre ei, prin lungime şi debit, sunt adevărate fluvii. Drenează suprafeţe foarte extinse de câteva milioane de kilometri pătraţi.

Amazonul îşi colectează afluenţii de pe o suprafaţă de 6.150.000 km2. Lungimea bazinului, pe direcţia est - vest, este de 6.000 km. Izvoarele se găsesc în Anzii Peruvieni, masivul Sf. Ana (4.300 m), în Lacul Copilului unde îşi au obârşia Ucayali şi afluentul acestuia Apurimaç (la cca. 150 km de Oceanul Pacific). Izvorul Amazonului, prin Ucaylai şi afluentul Apurimaç, a fost stabilit în anul 1941 de Bertram Floronoy. Gurile acestui fluviu au fost stabilite de Vicente Janéz Pinzon în anul 1500, fiind denumite de acesta “Mar Dolce” (“Marea Dulce”). Sectorul superior al Amazonului este cunoscut sub denumirea de Rio Maranon. La ieşirea din munţi intră în Câmpia Amazon pe care o drenează până la gura de vărsare. Pentru prima oară a fost străbătut de conchistadorul Francesco de Orelan în 1547. Numele de Amassona, dat de băştinaşi, semnifică “distrugătorul de bărci”. Amazonul propriu-zis se formează la confluenţa celor doi mari afluenţi Ucayali şi Marańon, care confluează la Nauta, în amonte de localitatea Iquitos; până la unirea cu apele fluviului Rio Negro (la Manaus) poartă denumirea de Solimőes.

Primul afluent important de pe dreapta este Ucayali. Amazonul cu Ucayali adună apele a 1.100 afluenţi importanţi (unii dintre ei au peste 2.000 km lungime). Organismele respective, luate separat, alcătuiesc cele mai mari cursuri din lume şi pot rivaliza cu fluviile cele mai mari: Zair, Chang Jiang, Obi. Pe dreapta mai primeşte alţi afluenţi de mari dimesniuni: Jurua (1.600 km), Purus (1.980 km), Madeira (împreună cu afluentul Mamore - 3.220 km), Tapajos (1.780 km), Xingu (1.980 km). De pe stânga colectează apele altor afluenţi: Iapura, Rio Negro (2.260 km) care împreună cu Rio Brancos deversează în Amazon un debit echivalent cu Zairul, cu toate că bazinul lor hidrografic este de cca. 4 ori mai mic (Pişota, 1995).

Amazonul este cunoscut şi sub denumirea de “colosul de ape” deoarece el îşi măreşte albia de la 1 km la confluenţa cu Rio Napo până la 25 km după confluenţa cu Madeira. Se varsă în Oceanul Atlantic printr-o gură de tip deltă estuariană cu o lăţime de 200 km şi o lungime de 350 km.

La gura de vărsare se manifestă fenomenul cunoscut sub numele de “pororoca”; el se desfăşoară în timpul fluxului mareic şi determină ridicarea apelor spre amonte până la o distanţă de cca. 1.000 km.

Regimul hidrologic este influenţat de climatul zonei. Bazinul hidrografic se deasfăşoară de o parte şi de alta a ecuatorului în proporţii aproape egale. Predomină un climat cald şi umed, cu temperaturi medii ce nu scad <200C şi precipitaţii de cca. 2.300 mm. Suferă influenţele climatului ecuatorial şi subecuatorial din cele două emisfere. Debitul rămâne relativ constant tot timpul anului deoarece când plouă în emisfera nordică nu cad precipitaţii în cea sudică 6 luni pe an şi invers. Cu toate acestea, ca urmare a numărului mai mare de afluenţi pe care-i primeşte de pe dreapta, în august - septembrie, când râurile din emisfera sudică au mai puţină apă, se pot înregistra ape mai mici pe Amazon. În situaţii excepţionale se pot suprapune apele mari din cele două emisfere şi inundaţiile pot fi catastrofale.

După confluenţa cu Madeira şi Xingu totalizează un debit mediu de 180.000 m3/s şi un modul specific de 30 - 32 l/s/km2 (Institutul Hidrologic S.U.A., 1994). Nivelul maxim se înregistrează în mai, când apele cresc cu 15 - 20 m şi provoacă un debit de până la 292.000 m3/s. Apele cele mai mici se înregistrează în noiembrie şi dau un debit de 80.000 m3/s. Regimul hidrologic este de tip ecuatorial, cu ape maxime o singură dată pe an (din martie până în august).