Regiunile tropical-emede cu două anotimpuri

1.Caracteristici

Caracteristicile peisajelor sunt dependente de condițiile climatice ce se succed in cadrul a două sezoane distincte - unul cald și umed, iar altul cald și uscat. Ele sunt legate de pendularea sezonieră a alizeelor si calmelor ecuatoriale.

In sezonul de vară, cald si umed aria de acțiune a alizeelor se deplasează la latitudini mai mari, iar aici se extinde acțiunea maselor de aer ecuatoriale, umede. Ca urmare, amplitudinile termice scad, temperaturile se situează intre 20°- 25° C, precipitațiile convective sunt bogate, iar umezeala se menține la valori de peste 75%; luna cea mai caldă este mai sau iunie.

Iarna alizeul se retrage , amplitudinile termice diurne cresc concomitant cu reducerea nebulozității si umidității aerului.

2.Poziție și desfășurare geografică

Mediul pădurilor umede deschise face tranziția intre pădurile umede dense și savane, avâd o largă desfașurare de o parte si de alta a regiunii ecuatoriale, intre 5º si 20º latitudine nordică și sudică .

Anumite condiții locale (indeosebi desfașurarea unor lanțuri montane) au favorizat extinderea la latitudini mai mari (in sudul Africii pană la 30º, in sudul Argentinei pană la 35º, in peninsula Yucatan la 22ºsi in India pană aproape de Tropicul Racului).

Photo 1

3.Caracteristici fizico-geografice

3.1.Relieful

Relieful din mediul subecuatorial este reprezentat de munți, podișuri si câmpii, de la unități de platformă precambiană la unitați montane tinere.

Prin alterare, dezagregare, șiroire, fiecare acționând specific pentru unul din cele două sezoane suprafețele înclinate și în primul rand cele descoperite suferă un proces de erodare activă ; prin pașunat, fenomenul este accelerat pe glacisuri si pedimente.

Acestui tip de mediu sunt specifice mai multe forme de relief: inselberg-urile, platourile. În perioada umedă se activizează procesele de alunecări de teren, eroziunea de suprafaţă.

AGENȚI, PROCESE SI FORME DE RELIEF

Principalii agenţi modelatori sunt – meteorizarea, apa de ploaie, apa curgătoare şi vieţuitoarele.

Meteorizarea, procese morfogenetice şi formarea crustelor. Existenţa a două sezoane cu diferite caracteristici pluviale şi grad de acoperire cu vegetaţie impune diferenţierea funcţională şi ca intensitate a proceselor de meteorizare. În perioada umedă domină cele care produc alterarea chimică (îndeosebi hidratarea şi hidroliza) având consecinţe aproape similare cu ceea ce se realizează în zona ecuatorială. Are loc îndepărtarea bazelor şi a unei părţi din silice dar şi concentrarea hidroxizilor de fier şi aluminiu. În intervalul uscat lipsa vegetaţiei ierboase facilitează încălzirea puternică a solului şi rocilor. Se produc – eliminarea apei din acestea, transformarea hidroxizilor în oxizi dominant de fier, aluminiu şi mangan, întărirea depozitului, formarea unor cruste roşii, portocalii groase.

Prin modul de concentrare a oxizilor (în loc şi la oarecare depărtare de locul provenienţei) rezultă şi tipurile principale de cruste.

Concreţiuni autogene (în loc) se produc în depozitele şi solurile ce acoperă podurile interfluviilor (resturi din pediplene, mai ales în sectoarele cu roci cu conţinut bogat în fier). Aici în sezonul umed se produc alterări (bacteriile descompun mineralele şi facilitează deplasarea fierului către baza depozitului) şi o sărăcire în silice (este preluată de plante care o încorporează în tulpini) iar în cel uscat acumularea de oxizi care determină formarea şi îngroşarea unei creste autogene (Brazilia, Guyana, Liberia).

În soluri, oxizii de fier precipită în jurul particulelor de silice sau de argilă. În depozite şi în rocile parţial alterate oxizii se concentrează pe fisuri, crăpături formând cu fragmentele de rocă nealterate o crustă conglomeratică.