Studiu de Oportunitate

CADRUL NATURAL ŞI SOCIO – ECONOMIC

1. Aşezare

Staţiunea Lacu Roşu, componentă a oraşului Gheorgheni, este situată pe Valea Bicazului, între Lacu Roşu şi Cheile Bicazului. Urmărind configuraţia terenului, staţiunea este dispusă într-un amfiteatru, de la 980 m la 1000 –1100 m altitudine, pe versanţii Munţilor Suhardul Mare (1504 m) şi Suhardul Mic (1362 m) către N-NV şi Muntele Ghilcoş (1407 m) spre SE, unităţi montane aparţinătoare Masivului Hăşmaş. Între aceste limite staţiunea aparţine judeţului Harghita, dar, prin câteva vile şi case particulare, aceasta se prelungeşte şi în Cheile Bicazului, pe teritoriul judeţului Neamţ.

2. Accesibilitate

Prin poziţia sa, staţiunea are un acces rutier, dar, legătura cu ariile limitrofe sau cu restul ţării, se poate realiza şi feroviar prin oraşul Gheorgheni. Legăturile aeriene sunt mai îndepărtate (aeroporturile de la Târgu – Mureş, 144 km şi Bacău 115 km).

2.1. Accesul rutier

• • E 60, Episcopia Bihor – Oradea – Târgu Mureş – Braşov - Bucureşti – Constanţa; din Braşov – DN 11 şi DN 12 Sf. Gheorghe – Miercurea Ciuc – Gheorgheni (158 km) şi de aici pe:

DN 12C, Gheorgheni – Lacu Roşu (26 km) – Bicaz

E 85, Siret – Suceava – Bacău – Bucureşti – Giurgiu;

de la Bacău, prin:

DN 15, Bacău – Piatra Neamţ – Bicaz (86 km)

şi, în final:

DN 12 C, Bicaz – Lacu Roşu (29 km) – Gheorgheni

2.2. Accesul feroviar

• • Magistrala feroviară Bucureşti – Braşov – Miercurea Ciuc – Gheorgheni – Deda – Baia Mare; de la staţia Gheorgheni (316 km) pe ruta rutieră (DN 12 C) la Lacu Roşu;

• • Magistrala Bucureşti – Bacău – Suceava –Vadu Siret; de la Bacău prin Piatra Neamţ – Bicaz (86 km), de unde, pe DN 12 C la Lacu Roşu.

3. Cadrul natural

3.1. Relieful

Aria montană limitrofă staţiunii Lacu Roşu aparţine Munţilor Hăşmaş (vf. Hăşmaşul Mare, 1792 m), alcătuiţi din mai multe unităţi montane ca Munţii Suhard (1504 m vf. Suhardul Mare), Munţii Bardoş (1273 m) la nord şi nord-vest de staţiune, Munţii Ghilcoş (1407 m) şi Munţii Surduc (1432 m) în partea de sud şi sud-est.

Munţii par ca nişte platouri etajate acoperite cu păduri de molid în alternanţă cu întinse poieni, la 1000 – 1300 m altitudine, de unde se deschid largi panorame spre valea Bicazului cu staţiunea şi cheile sale ca şi către munţii limitrofi.

Dar apare şi un relief accidentat, cu abrupturi, creste şi vârfuri semeţe, care domină împrejurimile montane împădurite sau cu poieni şi oferă puncte de belvedere de mare perspectivă.

Rocile calcaroase, conglomeratice şi gresoase se impun în peisaj prin forme de relief de un mare pitoresc, ca abrupturi, creste, stânci izolate, mase de grohotiş, peşteri cu dimensiuni reduse dar, mai ales, chei, defilee şi cascade spectaculoase (Cheile Bicazului, Bicăjelului, Cupaşului, Lapoşului etc.). Aceste forme carstice, constituie atracţiile turistice majore ale zonei, cu adresabilitate tuturor categoriilor de turişti, şi, în special, montaniarzilor şi alpiniştilor.

Unele pante montane, cu expoziţii estice sau nord-estice au configuraţii topografice şi declivităţi favorabile amenajării de pârtii de schi alpin (Munţii Suhard, Pângăraţi, Ghilcoş) iar local, se pot realiza şi pârtii de schi fond (Poiana Vărăriilor - Bicăjelul de Sus – Trei Fântâni).

3.2. Reţeua hidrografică

Apele ariei montane limitrofe staţiunii Lacu Roşu sunt tributare râului Bicaz, aşa cum sunt pâraiele Oii, Roşu şi Suhard, care se varsă în Lacu Roşu sau Cupaş, Lapoş, Bardoş, Şugău, pe malul stâng şi Bicăjel pe dreapta Bicazului.

Sunt pâraie repezi, cu debit mare, dar şi cu aluviuni bogate datorită defrişărilor masive, au văi pitoreşti cu numeroase rupturi de pantă şi mici cascade dar şi sectoare de chei şi mici canioane (Lapoş, Cupaş, Bardoş, Şugău, Bicăjel).

De mare atracţie turistică este Lacu Roşu, singurul lac natural permanent din ţară, monument al naturii, prin formare, fizionomie, peisajul cioatelor de molid care se ridică din luciul apei, fauna şi vegetaţia specifică. Format în anul 1837 (după unii autori, 1838) prin prăbuşirea unui pinten montan din Muntele Ghilcoş şi bararea râului Bicaz, lacul, de forma literei “L”, s-a extins, iniţial, pe cele trei pâraie afluente: Pârâul Oii, Pârâul Roşu, Pârâul Licaş şi Pârâul Suhard. Din cauza colmatării, legătura cu primele două pâraie s-a întrerupt, pe acestea amenajându-se lacuri de baraj pentru a se evita aportul de aluviuni în Lacu Roşu. În prezent şi aceste lacuri sunt colmatate în proporţie de 60 % (pârâul Oii) şi 80 % (pârâul Roşu), iar barajele au un grad de degradare avansat.

Dimensiunile lacului variază în funcţie de perioada măsurătorilor hidrometrice şi de autor. Astfel, în 1956 s-au stabilit următoarele elemente hidrometrice: lungimea lacului propriu –zis (pârâul Oii) era de 1000 m, lăţimea medie 106 m, lăţimea maximă 115 m, lungimea braţului Suhard era de 442, lăţimea medie de 60 m; perimetrul lacului: 3.090 m, suprafaţa 126.340 mp, adâncimea maximă 10,5 m, volumul de apă 680.084 mc. În 1987 se înregistrează alte dimensiuni: lungimea braţului pârâul Oii: 900 m, lăţimea medie de 98,5 m, lăţimea maximă 134 m; lungimea braţului pârâlui Suhard: 438 m, lăţimea medie 62 m, lăţimea maximă 83 m; suprafaţa lacului:114.667 mp, volumul apei 587.503 mc, adâncimea maximă 9,7 m (în luna august), perimetrul 2.830 m.

Din corelarea acestor date hidrometrice rezultă, că, în decurs de 31 de ani lacul a regresat ca suprafaţă, adâncime şi volum de apă în urma colmatării, proces care se continuă în urma defrişărilor versanţilor limitrofi şi aluvionarea lacurilor de protecţie din amonte. Lacu Roşu, pe lângă valoarea peisagistică şi ştiinţifică, are şi o funcţie, parţial, de agrement nautic, deoarece, în prezent, constituie sursa principală de apă a staţiunii. Odată rezolvată alimentarea cu apă, agrementul nautic se va amplifica.