Mineralogie

I. Introducere

Mineralogia este o ramură a geologiei ce studiază geneza, proprietățile și clasificarea mineralelor din scoarța terestră. Astfel, se introduce în terminologia științifică conceptul de mineral, asupra definiției căruia nu s-a ajuns încă la un consens general.

Mineralul, ca unitate fundamentală a corpurilor geologice, este un solid cristalizat omogen fiind o substanță anorganică formată pe cale naturală. Acesta ia naștere prin procese de cristalizare prin trecerea unei cantități de substanță din starea mobilă în cea stabilă, solidă în general.

În funcție de modul de așezare în spațiu al atomilor, ionilor și moleculelor, mineralele se împart în două categorii: minerale amorfe (au o structură caracterizată de o dispunere dezordonată a atomilor) și minerale cristalizate (atomii, ionii, sau moleculele sunt dispuse ordonat și periodic). Datorită modului în care sunt cristalizate, mineralele pot fi încadrate în unul dintre cele șapte sisteme cristalografice: cubic, tetragonal, hexagonal, romboedric, rombic,monoclinic și triclinic.

figura 1 Sisteme cristalografice

Forma și Habitusul

Forma este condiționată de aspectul exterior al mineralelor, aflate în legatură directă cu compoziția lor chimică și structura internă. Acestea pot fi:

- idiomorfe: apropiate de forma ideală, fiind delimitată de fețe plane intersectate după muchii drepte;

- hipidiomorfe: sunt mărginite atât de suprafețe plane, cât și de fețe rotunjite sau neregulate;

- allotriomorfe (xenomorfe): sunt delimitate numai de suprafețe rotunjite, sau neregulate.

Habitusul constituie ansamblul particularităților morfologice ale unui cristal mineral, ca rezultat al dezvoltării acestuia în raport cu cele trei axe ale spațiului. Poate fi de trei tipuri:

- izometric: cristalele sunt dezvoltate aproximativ egal după cele trei direcții;

- prismatic: cristalele sunt alungite după una din direcțiile cristalografice;

- tabular: cristalele sunt dezvoltate după două direcții.

Transparența și Luciul

Transparența este dată de gradul de reflexie sau absorbție a razelor luminoase. Se deosebesc între ele: transparente, translucide, opace.

Luciul reprezintă efectul combinat al reflexei și refracției luminii. După aspectul suprafețelor, luciul poate fi mătăsos, sidefos, gras, mat, sticlos, metalic.

Culoarea și Urma

Culoarea unui mineral este dată de către radiațiile luminoase monocromatice care compun lumina albă și care interacționează cu rețeaua cristalizată. Culoarea reprezintă un principal factor prin care mineralele se diferențiază între ele și se caracterizează prin două tipuri:

- idiocromatice: minerale care au o culoare proprie;

- allocromatice: minerale care nu au culoare proprie, ci datorată unor pigmenți cromofori.

Urma reprezintă pulberea unui mineral rezultată prin procesul de frecare al acestuia pe o suprafață de porțelan. Acest proces se folosește pentru identificarea cât mai exactă a mineralului.

Clivajul și Spărtura

Clivajul reprezintă proprietatea cristalelor de a se desface după suprafețe plane sub acțiunea unor forțe mult mai puternice decât coeziunea. După calitatea suprafețelor obținute în urma spargerii, clivajul poate fi:

- Perfect: desfacere ușoară cu suprafețe perfect netede;

- Foarte bun: desfacere relativ ușoară; suprafețe netede;

- Bun: desfacere dificilă; fețe mai aspre;

- Slab: desfacere cu greutate; fețe de obicei în trepte sau curbe;

- Absent: fără posibilitatea de desfacere.

Spărtura este reprezentată de suprafața rezultată în urma spargerii unui mineral. Poate fi:

- Concoidală: suprafețe curbate cu aspect de cochilie;

- Așchioasă: suprafețe ascuțite, uneori tăioase;

- Fibroasă: aspect de fibre, similare cu cele textile;

- Neregulată: fără o formă specifică.