Arta Culinară la Egipteni - Modernism sau Tradiționalism

Fundal

Acest document deriva dintr-un studiu care a fost început acum cinici zeci de ani şi care avea ca rol identificarea originilor antice ale preparării şi consumului mâncării până în zilele noastre. Studiul se concentrează asupra locuitorilor din valea şi delta Nilului, şi nu asupra nomazilor care au tranzitat Egiptul. Rolul documentării este acela de a putea cataloga şi clasifica un anumit aliment ca fiind egiptean. Acest lucru implică o cercetare asupra obiceiurile de dietă tradiţionale şi evoluţia lor în raport cu factorii externi care au influenţai arta şi tradiţia culinară.

Mâncărurile şi obiceiurile culinare tradiţionale care s-au perpetuat de-a lungul timpului au ca produs finit, azi, unul echilibrat, în armonie cu nevoile fiziologice pe care trebuie să le satisfacă, dar şi cu condiţiile de climă, ocupaţia localnicilor, agricultura şi resursele lor naturale. Egipteanul a moştenit un sistem alimentar tradiţional ce poate garanta o dietă alimentară echilibrată.

Datorită terenului fertil ce poate fi uşor prelucrat şi cultivat şi beneficiind de condiţiile de climă favorabile, valea Nilului a fost încă din antichitate cunoscută datorită abundenţei de cereale şi datorită varietăţii de legume şi vegetale ce puteau fi cultivate. Exceptând anii mai grei, când inundaţiile au fost insuficiente, agricultura a furnizat mereu necesarul de alimente şi cereale solicitat de populaţia acestei ţări. Noile culturi şi noii pomi fructiferi introduşi mai târziu nu au modificat cu mult tipurile de culturi practicate de populaţia băştinaşă., şi în concluzie, nu au avut un impact major asupra tipului de hrană consumată. Marea variaţie a tipurilor de hrană ce se puteau găsi pe teritoriul Egiptului au determinat o migraţie a populaţiei din vecinătatea ţării, care era mai săracă, şi venirea emigranţilor mai ales în zonele rurale, unde au adoptat cu uşurinţă modul de alimentaţie tradiţional. Noii veniţi nu au lăsat o amprentă foarte notabilă asupra modului de preparare şi consum la hranei egiptene. Acest lucru este total diferit faţă de cei care locuiau în oraşele mari şi care aveau tendinţa de a copia noile tipuri de hrană şi noile tradiţii care se practicau peste hotare.

Metodele agricole antice şi compoziţiile culturilor au rămas neschimbate timp de mai multe milenii, iar astfel obiceiurile gastronomice au avut destul timp pentru a prinde rădăcini dieta echilibrată şi în armonia acesteia faţă de natură şi nevoile biologice ale oamenilor. Continuitatea a fost asigurată de păstrătorii tradiţiilor alimentare ( soţiile fermierilor ) şi prin ritualurile creştinilor ortodocşi din Egipt. Ustensilele folosite în alimentaţie şi la prepararea hranei, obiecte care sunt folosite şi azi, au contribuit la perpetuarea multor ritualuri şi tradiţii culinare.

Modernizarea metodelor antice de agricultură a început cu doar 200 de ani în urmă, când a avut loc prima modificare majoră din acest domeniu în tipurile de culturi practicate. Această revoluţie agrară a marcat începerea unor proiecte majore de irigare şi de controlare a cursului Nilului. Până la cel de-al doilea război mondial, schimbările semnificative în alimentaţia populaţiei au avut loc ca reacţie a schimbărilor în agricultură. Datorită regiunilor limitate de cultivare a recoltelor ( zonele din jurul Nilului ) creşterile suprafeţelor cultivate cu alte recolte au fost făcute cu anumite sacrificii în domeniul echilibrului alimentar, apărând astfel diverse dereglări şi nereguli. Astfel, răspândirea bolii pelagra - creată de carenţa vitaminei B3 - a apărut spre sfârşitul secolului al 19-lea.esra o consecinţă a deciziei pieţei de a

creşte producţia de bumbac, în detrimentul culturilor de grâu. Creşterea utilizării fainii de porumb, în lipsa celei de grâu pentru producerea pâinii a dus repede la multe deficienţe în alimentaţia publică.

Dovezile arheologice şi datele istorice

Studiile arheologice şi colecţiile de artefacte egiptene de la diversele muzee de istorie de peste tot în lume au furnizat o largă gamă de informaţii asupra alimentelor pe care egiptenii le consumau şi asupra obiceiurilor culinare. Descrierile făcute de călători de-a lungul timpului au contribuit şi ele semnificativ la dezvoltarea temei noastre luată în discuţie.

Evenimentele istorice care au influenţat semnificativ apariţia schimbărilor în alimentaţie au fost şi ele studiate, iar factorii care au facilitat atât tradiţionalismul cât şi modernismul sunt descrise. Impactul asupra sistemului culinar egiptean a fost apreciat în termeni ai obiceiurilor alimentare.

Rezultate

Anumite caracteristici ale sistemului alimentar tradiţional egiptean sunt provenite din ecologia specifică văii Nilului şi a Egiptului. O cultură agricolă care a rămas practic neschimbată timp de mai multe milenii a permis o perioadă mai amplă de dezvoltare a unui meniu alimentar echilibrat. Datorită fertilităţii şi uşurinţei cu care a putut fi cultivat terenul, Egiptul s-a diferenţiat de vecinii săi prin abundenţa culturilor agricole şi a belşugului acestora.

Tiparul dietei egiptene s-a structurat în jurul ciclului inundaţiilor care aveau loc pe Nil. Dieta lor era dependentă într-o mai mare măsură pe cereale, legume uscate şi alimente conservate când terenurile erau sub ape. Din necesitate, egiptenii au perfecţionat unele metode de păstrare a hranei de-a lungul timpului. Ei conservau brânza, cerealele, fructele, legumele, vegetalele (inclusiv vegetalele cu frunzele verzi închise ), peştele, carnea, grânele, seminţele aromatice şi condimentele. Ceapa şi usturoiul erau accesibile pe toată perioada anului. Aceste metode au supravieţuit de-a lungul timpului până în prezent şi se manifestă prin locul important pe care îl ocupă în dieta de azi legumele uscate, cerealele, ce pot fi găsite în casele tradiţionale, dar şi în depozitele de alimente.