Contaminarea Produselor Lactate cu Staniu

INTRODUCERE

In lucrarea de fata este prezentat staniul in produsele lactate, urma-rindu-se aspecte legate de sursele de contaminare ,limite admisibile ale conta-minantului ,metode de identificare si dozare a contaminantului, precum si metode de diminuare a contaminarii.

Trecand peste limitele capacitatii proprii de aparare ale naturii, de re-generare ,de echilibrare ,staniul este unul dintre agentii contaminanti ce se raspandesc cu iuteala in aer, apa si sol, ajungand prin intermediul acestora direct sau indirect in produsele agroalimentare. (1)

CUPRINS

ASPECTE INTRODUCTIVE ALE LUCRARII

”UN NOU PERICOL PENTRU SANATATE”

Dupa ce scandalul emulgatorilor si al aditivilor si-a gasit cel putin partial rezolvarea prin adoptarea unor acte normative ce stabilesc exact E-urile admise, Ministerul Agriculturii incearca sa faca ordine in sfera unor alte substante daunatoare sanatatii consumatorilor: contaminantii.

Acestia sunt aflatoxinele produse de metabolismul microorganismelor si metalele grele, respectiv cadmiul, plumbul, zincul, cuprul, staniul si mercurul. Desi poate parea socant, de la banalele legume si fructe, precum cartoful si merele, pana la cele mai sofisticate produse preparate din carne, lactate si pa-nificatie, toate au contaminanti. In acest context, principala problema este cantitatea de contaminanti existenta in fiecare produs. Cu cat cantitatea de metale, aflatoxine sau nitrati este mai mare, cu atat sanatatea consumato-rului este mai amenintata, fapt confirmat si de specialistii in chimie ali-mentara. Cu toate ca MAAP a elaborat un ordin prin care reglementeaza li-mitele maxime admise ale contaminan-tilor, actul normativ nu va intra in vi-goare incepand cu anul viitor.

Staniul sau “stannum”denumirea din latina,este essential anumitor mamifere ,inclusiv sobolanii,dar nu s-a demonstrat a fi necesar omului.

Adesea este considerat a fi un mineral usor toxic.Unul dintre motivele pentru care esentialitatea sa este dubitabila la oameni este absenta sa la nou-nascuti si la multe animale.Este prezent in sol in cantitati reduse. Staniul adesea este considerat a fi un contaminant al mediului,atat in compo-nenta conservelor din St cat si prin inhalarea sa in urma poluarii industri-ale.Nivelul de contaminare,in special in plamani,cresc odata cu varsta.

Omul primitiv avea mult mai putin St in corp decat omul modern.St a fost folosit inca din Epoca Bronzului.A fost utilizat pentru conservarea ali-mentelor de mai bine de 200de ani.Alimentele absorb St din conserve,si astfel noi ingeram St.Din fericire pentru noi,este prea putin absorbit de tractul gas-trointestinal,probabil mai putin de 5%,si deci este putin probabil sa produca toxicitate.Excesul de St este eliminat odata cu materia fecala,prin transpi-ratie sau foarte putin prin urina.(3)

SURSELE DE CONTAMINARE

În locurile în care solul este contaminat cu următoarele elemente:

- Fe şi Ti 1 – 10 %, Mn 0,1 – 1 %, Pb, Sn, Cu, Ag, Cr, B şi V mai mic de 0,1 %. Plantele şi legumele vor conţine o cantitate de staniu şi plumb în siropul lor, pe când argintul, manganul, şi aluminiul se găsesc şi în pulpa acestora (7)

Procesul de coroziune decurge încet, deoarece suprafaţa totală a porilor este foarte mică în plus bulele de hidrogen adreră la aceşti pori, împiedicând accesul ulterior al acizilor din produsul alimentar conservat. În urma fenomenului de coroziune staniul şi fierul trec în alimentul conservat. În prevenirea coroziunii şi a contaminării metalice contează dacă lăpcuirea a fost făcută perfect continuu pe întreaga suprafaţă internă a cutiei metalice. Contaminarea nu depinde de grosimea stratului de staniu ci de uniformitatea şi de continuitatea stratului de cositor.

Îmbogăţirea cerealelor cu staniu arată faptul că omogenizarea a fost incompletă şi este urmată apoi de solidificare şi ameliorare.În timpul creşterii pot deveni imobile în regiunile îmbogăţite prin segregare.

Cantitatea de staniu din produsul alimentar diferă în funcţie de intensitatea procesului de coroziune de durata conservării şi de natura produsului conservat.

Pentru început se găseşte mai mult în partea lichidă. Rafinarea cerealelor poate atinge cote maxime prin fragmentarea nucleilor în cristale.

Testele au raportat că cerealele în care lichidul de staniu, zinc şi aluminiu au fost tratate cu valuri de ultrasunete în timpul solidificării sa obţinut o creştere a rafinării cerealelor.(1)