Protecția Consumatorului în Uniunea Europeană

Introducere

Legislaţia şi politica UE în domeniul Protecţiei Consumatorilor s-a dezvoltat în mod constant, însă a devenit importantă, în special, odată cu finalizarea procesului de formare a pieţei interne a UE în 1993. Principalele obiective ale UE în domeniul protecţiei consumatorilor sunt:

– Să ofere mai multă putere consumatorilor UE: Aşezarea consumatorilor pe prim plan va oferi beneficii cetăţenilor, dar, de asemenea, va stimula, în mod semnificativ, şi concurenţa. Consumatorii împuterniciţi au nevoie de alegeri reale, informaţii exacte, transparenţă a pieţei şi încredere care decurge din protecţia eficientă şi drepturile solide ale acestora.

– Să amelioreze bunăstarea consumatorilor UE în materie de preţuri, posibilitatea de alegere, de calitate, de diversitate, de accesibilitate şi de siguranţă. Bunăstarea consumatorilor este în centrul atenţiei pe pieţele performante.

– Să protejeze consumatorii cu eficacitate împotriva riscurilor şi ameninţărilor serioase, pe care nu le pot aborda ca indivizi. Nivelul înalt de protecţie împotriva acestor ameninţări este esenţial pentru încrederea consumatorului.

Protecţia Consumatorilor afectează fiecare cetăţean, iar politica robustă şi responsabilă a UE în acest domeniu, poate contribui la menţinerea pieţelor oneste, susţinerea dezvoltării economice şi de asemenea, schimbării vieţii cetăţenilor spre mai bine. În prezent, o serie de reforme majore în domeniul legislaţiei privind protecţia consumatorului sunt în curs de implementare, iar UE întreprinde măsuri specifice pentru a aborda problemele consumatorilor în astfel de domenii cum ar fi rezervările on-line de bilete de avion, tarifele de telefonie mobilă pentru servicii de roaming, servicii financiare şi accesul la căile eficiente de atac, atunci cînd lucrurile nu merg bine.

„Consumatorul” poate fi definit pe larg ca cineva care achiziţionează bunuri sau servicii pentru scopuri care nu intră în domeniul său de activitate comercială. În fiecare ţară, fiecare cetăţean este un consumator. În acelaşi timp, în diferite ţări, consumatorii sînt protejaţi în masură diferită şi pentru scopuri diferite. Acest lucru este definit de legislaţia şi politicile unei ţări privind protecţia consumatorilor. În economia modernă, un nivel ridicat de protecţie a consumatorilor este în general normă de reglementare a pieţei, care, este de obicei, în paralel cu reglementarea de concurs axată pe reglementarea directă a conduitei de afaceri pe piata.

„Agent economic” - orice persoană juridică sau fizică autorizată pentru activitate de întreprinzător, care fabrică, transportă, comercializează produse ori părţi din produse, prestează servicii (execută lucrări);

„Producător”:

— agent economic care fabrică un produs finit, o parte componentă a unui produs sau materie primă;

— agent economic care aplică pe produs numele său, marca comercială sau un alt semn distinctiv;

— agent economic care recondiţionează produsul;

— agent economic care modifică caracteristicile produsului;

— agent economic care importă produse;

— distribuitor sau vînzător al produsului importat în cazul în care importatorul nu este cunoscut;

— distribuitor sau vînzător al produsului, în cazul în care importatorul nu poate fi identificat, dacă acesta, în termen de 30 de zile de la depunerea cererii, nu a informat persoana prejudiciată asupra identităţii importatorului;

„Vânzător” — orice persoană juridică sau fizică autorizată pentru activitate de întreprinzător, care desfăşoară activitate comercială în relaţiile cu consumatorii;

„Prestator” — orice persoană juridică sau fizică autorizată pentru activitate de întreprinzător, care prestează servicii;

Cu toate acestea, importanţa legislaţiei şi politicii privind protecţia consumatorilor, poate fi înţeleasă numai în contextul de o explorare logică a acţiunii statului privind protecţia consumatorilor. În multe ţări din fostă uniune sovietică există un oarecare scepticism cu privire la necesitatea unei politici active dezvoltat în parte privind protecţia consumatorilor, prin argumente că:

• Consumatorii din UE, de exemplu, sînt excesiv răsfăţaţi de guvernele lor;

• Grupurile de consumatori au în general cererinţe mari şi reprezintă “manivela”;

• Facilitarea activă a investiţiilor de către lanţuri moderme de vînzare cu amănuntul va determina o crestere inevitabila a standardelor bunurlori de consum şi a serviciilor de pe piata locala.