Uleiul Volatil de Portocale

1. Istoric

Portocalul (Citrus sinensis) este un arbore din Familia Rustaceae.

Portocalul este cunoscut cu mult înaintea Antichităţii . El a fost menţionat în literatură pentru prima dată în China, în cartea „Yu Kung” dedicată împăratului Ta Yu (2205-2197 î.Hr.). În monografia portocalului, apărută în anul 1178, Han Yen-Chih face ample referiri privind cultura citricelor în China, descrie 27 specii şi prezintă tehnologia culturii, tratarea bolilor, recoltarea fructelor şi utilizarea lor (Mari-Ann Drobotă, 1988). A fost adus în Europa în timpul cruciadelor şi diseminat mai ales în zona mediteraneană.

În secolul al XV-lea , portocalul ajunge în Portugalia şi Spania, iar în secolul al XVI-lea, în celelalte ţări mediteraneene. În anul 1518, portocalul este adus în America, de către navigatorul Bernal Diaz del Castillo, lângă Vera Cruz, Mexic. În Brazilia, ajunge în anul 1540, iar în Florida în anul 1565, unde împreună cu alte citrice (lămâiul, citronul, lime) este plantat în noua aşezare Sf. Augustin.

În nordul Mexicului şi în sudul Arizonei, în anul 1707, se înfiinţează primele plantaţii de portocal sub îngrijirea misionarului Eusebio Kino. În California portocalul ajunge în anul 1769 şi se cultivă pe proprietăţile particulare din anul 1834. În Africa, partea sudică, portocalul este menţionat în anul 1655, el fiind adus din insula Sf. Elena şi plantat pe proprietatea generarului olandez Van Riebeeck’s, din Lapetawn. În Australia, se înfiinţează prima plantaţie în anul 1788, în Nueva Gales de Sur, de către căpitanul Hunter care a adus materialul săditor din Brazilia. În anul 1792, portocalul a fost adus în Hawaii, la bordul navei căpitanului George Vancover.

În prezent se cultivă pe toate continentele. Producţia mondială este de cca 41 mii t/ha. Principalele ţări producătoare sunt Brazilia, S.U.A., Mexic, Spania, Italia, China, India, Egipt, Israel, Maroc ş.a. [1]

2. Aspecte generale

Portocalul este pretenţios faţă de temperatură, lumină, umiditate şi sol. Pentru înflorire solicită 15°C până la 18°C, îngheaţă la -7°C. Pământul trebuie să fie fertil, afânat şi permeabil.

2.1.Descrierea speciei.

Tulpini înalte de 3-12 m. Frunze eliptice, acuminate la vârf, slab-dinţate pe margini, peţioli aripaţi. Flori albe, cu caliciu păros, foarte mirositoare, solitare sau dispuse în corimbi panciflori. Fruct, bacă globuloasă, portocali.(Fig.1.). Planta înfloreşte în mai, iar recoltarea fructelor se face din octombrie până în aprilie.

Fig.1. Portocal

2.2. Soiuri. În fucţie de perioada de coacere şi particularităţile fructelor, soiurile se diferenţiază în următoarele grupe: -soiuri navel, numite astfel pentru că fructele au o cicatrice ca un ombilic situată în vârful lor (zona puctului stilar), care în interior are un mic fruct-fiu, inclus în fructul-mamă. Soiurile acestei grupe sunt timpurii, formează pomi viguroşi, cu rezistenţă la frig şi sensibili la excesul de umiditate. Fructele leagă fără polenizare (partenocarpie), nu au seminţe şi sunt excelente la gust. Sunt folosite pentru consum în stare proaspătă şi pentru industrializare, cu randament mare pentru suc. Cele mai importante soiuri: Bahianinha, Bonanza, Carter, Golden Buckeye, Golden Nugget, Navelecia, Naveleta, Navelina, Robertson Navel, Thomson.

-soiuri blood organes sau sanguines sunt portocale roşii-sângerii, culoare conferită de un pigment roşu, hidrosolubil aflat în coajă şi în pulpă. Aceste soiuri sunt foarte sensibile la frig, au vigoare mică sau mijlocie, capacitate productivă bună şi maturare semitimpurie. Cele mai importante soiuri din această grupă sunt: Blood oval, Maltesse, Moro-Catania, Portugaisse, Tarocco, Washington blood etc.