Cultura românească în perioada Comunismului

Evoluția culturii românești a fost influențată decisiv de intaurarea regimului comunist la finele celui de-Al Doilea Război Mondial. Primele decenii au fost dominate de proletcultism și de realismul social .

Odată cu semnarea Convenției de armistițiu cu guvernele Națiunilor Unite în 1944 și datorită înțelegerilor dintre marile puteri învingătoare, România a intrat în sfera de influență a URSS. În concepția partidelor comuniste care se aflau la conducerea Moscovei, literatura, dar și cultura, în general, erau instrumente de cucerire sau consolidare a puterii politice . Astfel, după 12 septembrie 1944, presa a devenit subordonată reprezentanților URSS. Au fost elaborate o serie de legi și au fost inițiate, conform părerii unor exegeți care s-au ocupat de studiul acestei perioade, cele mai grave acțiuni cu caracter antinațional din întreaga noastră istorie. Astfel, s-au folosit toate metodele pentru îndoctrinarea populației în conformitate cu directivele și ordinele venite de la Moscova și în paralel sau folosit și toate metodele pentru eliminarea și exterminarea elitelor culturale .

Lucrul foarte grav a fost impunerea unei forme de gândire și a unui comportament ce nu aveau nimic în comun cu tradiția, rusificarea modului de viață până în punctul modificării istoriei strămoșești a poporului român prin ștergerea argumentelor existenței acestuia în lume. S-a reușit izolarea aproape în totalitate a României față de lumea occidentală și de fenomenul cultural european, fiind înlocuit de cel sovietic. Prin ordin primit de la Moscova, întreaga cultură a fost transformată în element de propagandă politică renunțându-se la orice alte interpretări sau curente culturale, realismul socialist a fost decretat ca metodă unică de creație . Tot în scopul îndoctrinării și al controlului s-a înființat Secția de Propagandă și Agitație, iar asociațiile profesionale ale artiștilor și scriitorilor au fost restructurate în uniuni de creație (Uniunea Scriitorilor, Uniunea Artiștilor Plastici etc.). Acestea aveau rolul de a ține sub control intelectualii recalcitranți și să împiedice afirmarea unor personalități neînregimentate .

În această primă perioadă a dominației sale, regimul comunist a depus efortul de a oferi bugete ridicate pentru cultură, a asigurat fonduri și mijloace de creație și odihnă, drepturi de autor subtanțiale, comenzi de stat periodice, publicitate și onoruri artiștilor „oficiali” în cadrul politicii sale culturale și care, respectau „regula jocului” . În același timp, s-a remarcat o tendință de unificare a genurilor și speciilor literare cu un singur țel politic: distrugerea burgheziei; de aceea se credea că nu poate exista decât „cuvântul” pus în slujba proletariatului și a cuceriri puterii politice . Partidul-stat dirija și controla în mod absolut orice producție culturală - decidea normele estetice și impunea temele „utile” ideologic, intervenea în structura discursului vizual, la nivelul specific metodelor și stilului - fapt ce a condus la degradarea morală și estetică a multor artiști. Producțiile culturale locale se concentrau în perioada respectivă mai degrabă pe tradițiile țăranilor și muncitorilor români în lupta cu cei care anterior îi exploatau.

În acele vremuri, o bună parte a României care nu prea avusese acces la cultură descoperea literatura, arta, muzica sau filmele pe care anterior nu și le permiteau. Paginile Îndrumătorului Cultural din anii respectivi sunt pline de materiale despre concursuri artistice în fabrici, proiecții cinematografice la sate sau cercuri de lectură dedicate exclusiv femeilor. Cultura trebuia folosită pentru a promova valorile comuniste. Numărul 2 din 1959 al Îndrumătorului Cultural, de exemplu, sfătuiește cititorii cum să folosească elementele vizuale pentru atingerea planurilor de producție. „Agitației vizuale - ca și celorlalte metode de muncă culturală - îi revine îndatorirea de a înfățișa oamenilor muncii cele mai importante obiective de producție, izvorâte din planul de stat”, spunea autorul, oferind câteva exemple grafice care să ajute cititorul. Pe lângă infrastructura culturală, diseminarea materialelor avea nevoie și de oameni care să o folosească. Astfel, au apărut activiștii, care trebuiau să împânzească localitățile țării, pentru a facilita accesul oamenilor la cultură. Proveniți din medii muncitorești, ei erau instruiți prin cursuri speciale organizate pe lângă instituțiile de învățământ .