Presa Locală a Comunității Românești din Italia

INTRODUCERE și ARGUMENT

Datorită diversităţii şi complexităţii a problematicii presei românești şi în special a presei din diaspora alegerea unei teme de cercetare pentru lucrarea de licenţă a reprezentat o adevărată provocare. Având în vedere faptul că sunt membră a comunității de români din Italia mi-a atras atenţia în mod deosebit domeniul de cerecetare al presei locale din țara adoptivă .

Integrarea României în Uniunea Europeană a deschis noi orizonturi în toate domeniile vieţii, pe plan social, politic şi cultural. Acest fapt face ca o lucrare despre un ziar al diasporei românești să cuprindă o arie mult mai vastă de desfăşurare. Nu putem înţelege prezentul fără a cunoaşte trecutul, cine sunt înaintaşii şi deschizătorii de drumuri într-un domeniu sau altul.

Prezenta lucrare îşi propune să trateze un ziar al comunității românești din Italia în context european pornind mai întâi de la originile fenomenului numit „presă” şi încheie cu studiul sociologic al ziarului propriu-zis, urmărind impactul acestuia asupra maselor.

Prima parte a lucrării aruncă o privire de ansamblu asupra presei în plan internaţional, pornind de la strămoşii ziarelor, descoperind primele gazete, studiind factura şi genurile presei primare, urmărind apoi apogeul şi declinul presei moderne, nelăsând la o parte nici presa locală, apoi se evidenţiează originalitatea presei româneşti care, asemeni culturii româneşti, are o particularitate care o individualizează în peisajul universal şi anume aceea de a asimila într-o perioadă extrem de scurtă întreaga istorie a lumii, având în vedere că de la primele încorsetări în versuri ale limbii române până la „Luceafărul poeziei româneşti” au trecut doar 50 de ani. Pornind de la aceste rădăcini se va ajunge de la epoca „Marilor Ziare” la presa specializată, încheind cu presa modernă care a cunoscut atât apogeul cât şi declinul, continuat de o eră întunecată ce luat sfârşit în decembrie 1989. Presa românească post-decembristă este analizată punând accent pe stilul şi factura acestui tip de presă, cu o descriere a principalelor ziare centrale, sfârşind cu o privire asupra presei locale.

Capitolul al II lea este dedicat unei analize comparative a presei românești între diaspora și exil, iar în captolul al III lea sunt prezentate caracteristicile generale ale comunităților românești din Italia și principalele publicații ale acestora.

Ultimul capitol este destinat studiului de caz şi anume Ora României pe baza căruia este realizată o radiografie sociologică, privind profilul şi audienţa acestuia.

Originalitatea lucrării de față este conferită în primul rând de tema abordată și de maniera prezentării informațiilor.

Capitolul 1

DE LA PRESA CENTRALĂ LA PRESA LOCALĂ

I.1. Strămoşii ziarelor

Nevoia de informare este una dintre datele fundamentale ale întregii vieţi sociale. Am putea găsi echivalenţele jurnalismului la civilizaţii care nu au cunoscut tiparul. Curiozitatea publicului a suscitat întotdeauna vocaţia povestitorilor de istorii care de la aezii greci, la trubadurii Evului Mediu şi la griots africani, îndeplineau funcţia de comunicare şi adeseori de informare. „Preocuparea de a păstra povestirea marilor evenimente şi de a descrie lumile străine, de la Homer până la cronicarii sfârşitului de Ev Mediu şi de la Herodot la Marco Polo, a dat naştere unor opere care, mutatis mutandis, se înrudesc cu reportajele din zilele noastre” . Pentru necesităţile administrative, marile ca şi micile imperii de antichităţii au creat reţele de colectare şi difuzare de informaţii, prin care mesagerii transmiteau pentru început sub formă orală, iar apoi în scris, noutăţi care puteau fi aduse la cunoştinţa unui public mai mult sau mai puţin larg, prin vocile cele mai diverse, de către vestitorul public sau prin placarde – afiş.

În toate civilizaţiile care au cunoscut scrisul, în limitata reţelelor „oficiale” corespondenţele private constituiau pentru comunităţile organizate, pentru oamenii de afaceri şi pentru membrii claselor conducătoare, o sursă periodică de noutăţi care depăşeau cadrul restrâns al relaţiilor personale sau profesionale.

Dacă este posibil să regăsim „străbuni” ai ziarului şi al ziariştilor îi vom repera cu 2500 de ani Î.H. în ţara Piramidelor, unde egiptenii au descoperit că papirusul poate fi folosit pentru inscripţionarea textelor. Peste ani, în China, în timpul dinastiei HAN apare primul buletin informativ. Se numea Ti bao şi cuprindea decrete şi dispoziţii imperiale. În decursul vremii nevoia de informare s-a dovedit a fi din ce în ce mai mare, fiind în acelaşi timp, o constantă a vieţii sociale. Această nevoie a generat formele primare ale jurnalismului şi a susţinut apariţia simultană a modalităţilor din ce în ce mai diversificate ale presei. „În decursul unei istorii lungi de secole, marcată de curiozitate, ce a fost un catalizator atât pentru public cât şi pentru producătorii mesajului scris, s-a făcut în sfârşit trecerea de la comunicarea orală la era scrierii fonetice, aşa numita «eră Gutenberg»” .