Armata Română Garantă a Unirii Basarabiei cu României

Evenimentele majore petrecute în decursul anului 1917 în Rusia țarilor și care au culminat cu lovitura de stat bolșevică au fost un prilej excelent pentru românii basabeni de a se emancipa de sub cnutul rusesc și de a pregăti marele moment al unirii cu România. Unul dintre momentele cheie l-a reprezentat proclamarea în 15 dec. 1417 a Republicii Democratice Moldovenești avându-l ca președinte pe Ion Inculeț, puterea executivă fiind încredințată unui Consiliu de Directori în frunte cu Pantelimon Erhan. Tânăra republică se va confrunta însă imediat cu uriașe dificultăți create de dezordinea și anarhia crescânde, fiind absolut necesară o forță militară românească. Existau cele 100 de cohorte moldovenești formate în special din soldați care fuseseră înrolați în armata țaristă și care erau subminate de elemente bolșevizate și erau lipsite de disciplină.

Proclamarea autonomiei și apoi a republicii a coincis cu încheierea armistițiului pe frontul românesc, moment care a dus la declanșarea debandadei generale în armata rusă, oricum aflată în retragere de pe front: „valurile de cete de soldați dezmățați jefuind și devastând tot ce întâlneau în cale”. Bande înarmate străbăteau țara incendiind și jefuind proprietăți, asasinând pe proprietarii și arendașii de moșii, în județele Hotin, Bălți și Ismail fiind distruse aproape toate conacele și instalațiile agricole. Erau în mare primejdie și marile depozite cu cereale ale statului care trebuiau să asigure aprovizionarea populației până la viitoare recoltă. În aceste condiții Consiliul Directorilor a solicitat generalului Henri Berthelot să le fie trimise în ajutor trupe „disciplinate și sigure” dar fără rezultat. Unii au făcut apel la Ucraina, unde, însă, situația era la fel de dezastruoasă iar guvernul ucrainean și-a rezumat sprijinul în sfatul „Nu vă putem face nimic: adresați-vă României”.

La 6 ianuarie 1918, Consiliul Directorilor a solicitat ajutorul militar guvernului României care într-o primă fază a constat în câteva batalioane de grăniceri și soldați ardeleni, foști prizonieri, cu efective slabe și prost echipate. La Chișinău, trupele ruse bolșevizate își vor desemna un organ central Front Otdel (Filiala frontului), care se considera guvernul legitim al Basarabiei, ca provincie a Rusiei, reprezentant al guvernului bolșevic de la Petrograd. Primele trupe românești trimise la Chișinău sunt decimate și capturate de bolșevici care se considerau în război cu România și cu basarabenii „separatiști”. La Chișinău domnea teroarea bolșevică, fapt ce va determina pe membrii Sfatului Țării și ai Consiliului Directorilor să se ascundă pentru a-și proteja viețile. Sunt trimise apeluri disperate guvernului român pentru ajutor, care va reacționa pozitiv și rapid, dispunând dislocarea în Basarabia a două divizii de infanterie și două de cavalerie, astfel Divizia 11 infanterie urma să înainteze spre Chișinău, Divizia 13 spre județul Cahul în Sudul Basarabiei, Divizia a 2 cavalerie acționând între aceste două divizii iar în Nord pe direcția Bălți –Soroca Divizia I-a de cavalerie. În același timp generalul Constantin Prezan, șeful Marelui Cartier General al armatei române emite un manifest către populația Basarabiei în care explică rostul intervenției armatei române, „oastea română nu va obijdui pe nici un locuitor al republicii moldovenești, oricare i-ar fi neamul și credința; ea va statornici rânduiala și liniștea, va fi chezășie că prădăciunile, tâlhăriile și omorurile nu vor mai începe și apoi, ostașii români se vor întoarce acasă”.