Boierii minții - intelectualii români între grupurile de prestigiu și piața liberă a ideilor

a„În context arăt felul în care grupurile deprestigiu folosec și exploatează mecanismele pieței, contribuind astfel la deformarea generală a remodernizării lumii românești de după 1989 [ ] ocupându-și poziția și relamându-și drepturile sociale prin cerere și ofertă [ ] controlul întemeindu-se pur și simplu pe prestigiu.”

Sorin Adam Matei, născut la Brașov în 1965, a absolvit Facultatea de Istorie a Universității din București în 1991. A mai studiat la universitățile americane Tufts (masterat) și a Californiei de Sud (USC) (doctorat). Este specialist în sociologia comunicațiilor și a culturii, analist al relațiilor dintre forțele sociale și fenomenul cultural. În prezent, predă la Universitatea Purdue, din Indiana. Este comentator invitat al BBC și colaborează săptămânal cu ziarul Adevărul.

A publicat articole cu privire la apariția și răspândirea formelor virtuale de socialitate și comunicație și este autorul unei serii inovatoare de cercetări despre efectuele pe care reprezentările mentale l-au avut asupra percepției societății. Volumul său „Boierii minții”, apărut în anul 2004 la editura Compania, a marcat o bază foarte importantă pentru discuțiile despre modernitatea românească. Prin elabrarea acestuia, Sorin Adam Matei a pus un semn de întrebare deasupra câtorva grupuri de prestigiu.

Împărțirea intelectualilor români în grupuri de prestigiu duce la zădărnicirea remodernizării României după 1989, pe baza unei stări sociale numită „paramodernă”. Dar care este oare rolul formării acestor grupuri de prestigiu? Importanța lor nu este deloc mică.

Încă de la început, autorul analizează rolul intelectualului român și îl definește ca fiind o importantă influiență a vieții culturale, politice și ideologice. Termenul de ֦paramodernitate” este desemnat de Sorin Adam Matei ca fiind o aglomerare de „trăsături de organizare socială și elemente moderne”. Rezultatul acestei stări reprezintă formarea grupurilor de prestigiu. Deși acest lucru presupune modernitate, interesant este faptul că autorul analizează numai categoria tradițională a acestora.

Identitatea grupurilor de prestigiu este gruparea membrilor săi într-o rețea care le oferă un anumit prestigiu și, în primul rând, identitate. Consider cazul H.R.Patapievici, din capitolul întâi al volumului, extrem de interesant. Țintă a serviciilor secrete române în februarie 1995, Patapievici este ilustrat ca produs al bine-cunoscutelor grupuri de prestigiu, „un profet, un mesia cultural român, a cărui menire este să salveze națiunea de la dezastru ” Modul cum el a devenit o personalitate culturală este o mare dilemă. În volumul „Zbor în bătaia săgeții”, Patapievici vorbește explicit despre lungile ritualuri ce au servit la dezvăluirea propriului său talent („geniu”). Ca urmare a influienței grupului său asupra pieței, lansarea sa s-a produs și prin mass-media, în scopul creării de prestigiu, lucru nemaiîntâlnit până atunci. Astfel, H.R.Patapievici este descris ca un produs de piațã, care nu meritã celebritatea cu care este încoronat.

Volumul „Despre idei și blocaje” a lui Patapievici, apărut în anul 2007 la editura Humanitas, vine ca răspuns al cărții „Boierii minții”,unde se făcea referire la contibuția mass-mediei la proresul imaginii lui. “Incapacitate noastră de a polemiza civilizat - scrie Roman Patapievici - ne situează ireversibil exact acolo unde suntem (și merităm să fim). De când spațiul nostru public a redevenit accesibil publicului (din 1990), toate, dar absolut toate polemicile care ne-au marcat tranziția s-au dovedit rudimentare, necivilizate, agresive și lipsite de inteligență. Eșecul lor mărturișeste mai puțin o problemă a participanților la dialog, cât inconsistența spiritului nostru public.” Deci, Patapievici dorește prin acest studiu menținerea imaginii sale la un rang superior. Însă declinul lui sugerează depărtarea subconștientului publicului de la temele abordate

Tot în primul capitol, Sorin Adam Matei afirmă că modernizarea socială implică creșterea importanței individului. Aceasta este, de fapt, și ideea pașoptiștilor, care pun accent pe „căutarea fericirii personale”. Paşoptismul propusese proiectul de modernizării cu planuri benefice doar pe scurtă durată, ce implicau libertatea poporului văzut ca un întreg, sindrom specific romantic. Căutarea de salvatori ai poporului „împarte lumea în genii și admiratorii lor”, idee ce a stat la baza grupurilor de prestigiu. Modernizarea prin revoluție „arde etape și devine sincronă fără efort” (pag64). Concluzia finală a autorului este foarte stabilă și plauzibilă: credința în salvatorii unici a devenit „parte a etosului intelectual românesc.”

Dar apartenența intelectualului la un grup de prestigiu propune exact opusul tezei pașoptișilor. Apartenența la un grup implică automat diminuarea rolulului individului. Chiar și unitatea poporului liber este o renegare a spiritului de individualism.