Cazul comuniștilor români 1944-1977

1.Introducere

Rostul istoriei este de a sluji prezentului ca povata si model, de a limpezi cu putearea exemplului meritele celor ce conduc destine omenesti.

Pentru comunismul roman situatia este diferita, in sensul ca istoria trebuie reinterpretata in functie de nevoile politice, nu politica in functie de cele ale istoriei.

Politica lor modeleaza lumea de astazi in functie de coordonatele viitorului, dar cum momentele devenirii istorice sunt socotite treptele aceluiasi process unic de implinire a modelului, modelarea nu se opreste la prezent, ci continua drumul in trecut spre origini. Istoria devine din obiect subiect, materie modelata conform viziunii finaliste propovaduite. In perioada comunista s-a costatat completa aservire a istoriei, fata de politica. P.C.R. nu a avut in toti acesti ani de conducere o singura politica, dar s-a inchinat dupa vremi “unor biserici diferite si unor pontifi schimbatori”. Dar trecutul nu poate fi astfel, el reprezinta un dat obiectiv care nu se poate modela continuu fara primejdia compromiterii, atat a istoriei cat si a politicii. La comunisti romani constatam in doar trei decenii numai putin de patru etape interpretative diferite, momente in care au fost repuse in discutie si reinterpretate atat viziunea teoretica globala a istoriei, cat si fapte concrete, unele chiar de amanunt.

2.Perioada 1944-1960

Dupa eliberare, aparea destul de limpede, ca istoria nu mai putea ramane multa vreme pe vechiul ei fagas, in afara reorganizarii care lovea unul dupa altul diferitele sectoare ale vietii romanesti.

Innoirile pe care le cerea Roller in brosura Probleme de istorie (1947) aveau in vedere mai ales aspecte filosofice si metodologice, probleme generale ale istoriei patriei, socotite a fi fost tratate pana atunci nesatisfacator. Se afirma acum raspicat, ca scrierea istorica adevarata nu trebuie sa se faca decat pe temeiul marxismului, singura conceptie despre lume si viata.

Istoria Romaniei editata in acelasi an de Roller, a fost bine primita de profesionistii oportunismului, intre care se remarca C.Daicoviciu. Programul neimplinit a lui Balcescu si Kogalniceanu, trecerea de la cantitativ la calitativ, nu se puteau infaptui cu ajutorul decazutelor institutii burgheze. Trebuiau create noi structuri ale stiintei marxiste, si in numai trei luni noul regim a reusit sa desfiinteze toate institutiile istoriografiei vechi. La 15 iulie 1948 se infiinta Institutul de Istorie a R.P.R., desfiintand in acelasi timp institutele de istorie din Bucuresti, Iasi si Cluj. De asemenea prin noua lege a invatamantului se desfiinta toate facultatile de litere si filosofie. A fost desfiintata Academia Romana creindu-se in locul ei Academia Republicii Populare Romane condusa de Traian Savulescu. Guvernul a numit doi membri la sectia de istorie pe P.Constantinescu-Iasi si B.Lazareanu, persoane cu activitati stiintifice modeste, dar cu merite recunoscute fata de miscarea comunista.

Sarcina fundamentala a Academiei R.P.R. era sa contribuie prin toate mijloacele la propagarea generala a stiintei, literaturii si artelor, pentru consolidarea democratiei populare, in drum spre socialism. Ea nu facea decat sa acopere cu injurii vechea academie, acuzata intre altele de lipsa unei activitati planificate, de nepromovare a lucrului colectiv, de izolare de popor. In primii ani ai republicii, ideologiii oficiali ai partiului au evitat sa se ocupe in mod public de problemele istoriei, multumindu-se cu indicatii metodologice generale. Exceptie face doar brosura lui Leonte Rautu, Impotriva cosmopolitismului si obiectivismului in stiintele sociale (1949) care socotea, ca istoricii burghezi falsificasera cea mai mare parte a istoriei romanesti, dand ca exemplu etnogeneza romanilor, proces in care rolul slavilor ar fi fost ignorat cu premeitare.

Misiunea reabilitarii stiintei istorice romanesti, prin aplicarea staruitoare a marxismului, a fost increintata inca din 1948 lui Roller, care spera ca noua organizare va termina odata pentru totdeauna cu “cultul incompetentei”.

P.Constantinescu-Iasi accepta ideea reeducarii cadrelor vechi, in masura in care acestia isi pot nega vechile pozitii si rescrie istoria, asa cum se concepe azi de catre oamenii progresisti.

La congresul al II lea al P.M.R. (1955) secretarul general al partidului, si-a manifestat pentru prima oara in mod oficial si public interesul pentru istorie. Raportul lui Dej trasa istoricilor sarcina de a elabora un tratat de istorie a Romaniei, care sa sintetizeze de pe pozitia marxism-leninismului tot ceea ce se realizaze in ultimii ani si sa solutioneze problemele de baza ale istoriei noastre, probleme ale procesului de formare a poporului roman, ale istoriei contemporane, ale periodizarii istoriei. Ultimii ani ai primului deceniu de istoriografie oficiala marxista au fost martorii unei campanii critice active, careia i-au cazut pe rand victima istoricii oficiali sau neoficiali precum N.Fotino, D. Berindei, P.P.Panaitescu etc.