Evoluția Agriculturii Române în Secolul XIX

INTRODUCERE

În istoria României, secolul XIX-lea a reprezentat, cum este cunoscut, o epoca de importanţă cardinală pentru dezvoltarea poporului român. S-au produs transformări radicale în structura economico-socială; s-a trecut de la orânduirea feudală la cea capitalistă.

Secolul al XIX debutează in ţările române cu accelerarea producţiei de mărfuri, a economiei băneşti şi lărgirea câmpului pentru capitalism.

Împrejurări interne au favorizat proliferarea unor forţe de producţie si schimb, superioare de raporturi ale mediului capitalist de producţie, au erodat în continuare cu putere crescândă regimul social politic feudal precipitându-i sfârşitul. Terenul intensei economii marfare, a producţiei capitaliste in dezvoltare, a produs categorii sociale noi cu interese si poziţii economice si politice deosebite, purtatoare ale progresului si civilizaţiei moderne. Ele erau reprezentate de negustori, mesteşugari, lucratori, precum, şi moşierimea mică si mijlocie antrenate în comerţ şi întreprinderi manufacturiere etc; alături de masele asuprite ţărăneşti luptătoare împotriva feudalismului.

Agricultura şi ramurile sale.

În deceniile 3-7 ale secolului trecut, cea mai mare parte a suprafeţelor însămânţate în cele 3 ţări române, era ocupată cu cereale, pe primul loc fiind porumbul. Cultura porumbului, deşi a pătruns târziu în agricultura noastră, s-a întins repede datorită condiţiilor favorabile pedoclimatice, a faptului că nu era cerut de otomani (ca grâul, de exemplu), făina de porumb intrând repede în hrana maselor de ţărani prin înlocuirea meiului.

De asemenea, în zonele ţării, ca Moldova de nord, în Transilvania, porumbul începe a fi folosit industrial pentru obţinerea alcoolului.

Suprafeţele ocupate cu cultura grâului erau mai mici decat cele folosite pentru porumb. După desfiinţarea monopolului turcesc, asupra comerţului nostru exterior, în urma sporiri exportului de grâu, dar şi a creşterii pieţei interne, treptat s-au întins aceste culturi, astfel încât în deceniile 5-6 ale secolului al XIX-lea erau judeţe în care grâul concura puternic porumbul, în ceea ce priveşte suprafeţele însămânţate. Terenul boieresc -rezerva feudală- îndeosebi se cultiva cu grâu. Calitatea grâului cultivat în Moldova era superioară celei din Ţara Românească. Culturile de orz şi ovăz ocupau suprafeţe mari –cereri importante apărând penru aprovizionarea armatelor beligerante în timpul războiului Crimeii (1853-1856). Secara se răspândeşte îndeosebi în Moldova de nord şi în unele judeţe de deal ale Munteniei, fiind folosită mai ales pentru producerea rachiului. Culturile de mei se restrâng foarte mult în raport cu întinderile anterioare, când mămăliga de mei fusese hrana principală a ţăranului.

În primele deceni ale secolului trecut s-a introdus la noi cultura cartofului, mai întâi în Moldova de nord. Cultivat la început ca hrană pentru animale, ulterior a fost folosit şi alimentaţiei oamenilor ca şi fabricării alcoolului.

Tot în aceasta perioadă s-a introdus cultura florii soarelui(dupa 1830), dar de abia după 1860 se va extinde pentru utilizarea uleiului obţinut din seminţele sale, până atunci consumându-se grăsimi animale şi ulei de măsline importat.

O răspândire însemnată au avut-o plantele textile, îndeosebi inul şi cânepa, care asigurau firele necesare industriei casnice ţărăneşti din care cauză erau cultivate îndeosebi pe loturile sătenilor. Din seminţe se obţinea ulei folosit ca unsoare pentru mecanisme şi ca aliment. Scăderea suprafeţelor cultivate cu cânepa şi in s-a datorat utilizări largi a bumbacului şi a ţesăturilor de bumbac. Bumbacul era important, iar in 1853 s-a incercat aclimatizarea lui în judeţul Romanaţi. O răspândire largă a avut-o sericicultura, după importul din Italia a viermilor de mătase şi a duzilor. Prima plantaţie de duzi in Ţara Românească s-a inaugurat în timpul domniei lui Barbu Ştirbei, în comuna Pantelimon, lângă Bucureşti.

Alte culturi erau cele de tutun şi de legume. În general, legumicultura nu ocupă suprafeţe mari şi, datorită slabei îngrijiri, calitatea legumelor lăsa de dorit.

Lucrările agricole se realizau cu mijloace primitive, cu o productivitate scăzuta, slaba calitate a arăturii efectuată cu plugul de lemn, rareori având cuţitul de fier, facea ca o parte din seminţele aruncate cu mâna să cadă pe un teren nepregătit. Întreţinerea culturilor era slabă, rareori făcându-se două prăsile, astfel încât năpândeau burienile. Ca atare, recoltele erau slabe.

Evoluţia agriculturii în perioada 1821-1859

Agricultura, ramură importantă a economiei oricărei ţări, a reprezentat unul din primele domenii influenţate de transformările generate de procesul industrializării, dar care , la rândul său , a exercitat influenţe asupra acesteia .Să nu uităm faptul că în Anglia, în secolul al XIX-lea, revoluţia agrară s-a desfăşurat paralel cu începuturile revoluţiei industriale şi s-a constituit într-unul din factorii determinanţi ai desfăşurări ei.